București - 28 septembrie 2023
-
Cum călătoresc milenialii și unde merg aceștia? Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii de travel-tech, a analizat cum au rezervat călătoriile prin platformă anul acesta românii născuți între 1981 și 1996, și împărtășesc ce au descoperit.
Milenialii vor să călătorească mult: 46% din toate rezervările de pe Kiwi.com la nivel global au fost realizate de mileniali, iar în cazul României, procentul lor este de 43%. 66% dintre milenialii români și-au rezervat zborurile prin aplicație, bazându-se mai mult pe dispozitivele mobile comparativ cu media globală, de 47%.
Preferă city-break-urile în Europa: 70.9% dintre milenialii din România au ales vacanțe de până la 3 zile, 12.4% au fost plecați pentru 4-5 zile, 13% vreme de 5-7 zile, iar numai 8.3% au ales vacanțe mai lungi de o săptămână. Momentan, pentru anul acesta, destinațiile lor preferate sunt Londra, Milano, Paris, Bruxelles, Roma, Veneția, Barcelona, Dublin, Madrid și Viena.
Au plătit, în medie, 130 de euro pe biletele de avion cumpărate prin Kiwi.com, probabil datorită faptului că au rezervat din timp: în medie, aceștia și-au achiziționat biletele cu 31 de zile înainte de data plecării. 30% dintre românii născuți între 1981 și 1996 și-au rezervat biletele cu 3 săptămâni și până la 2 luni în avans, 17% dintre ei cu 1-2 săptămâni înainte de data plecării, iar 15.5% au ales bilete last-minute (achiziționate cu până la 3 zile înainte de data plecării).
Atunci când nu călătoresc pe cont propriu, călătoresc alături de alți mileniali: 48% dintre ei au rezervat bilete pentru încă o persoană, 15% alături de alte două persoane, iar 12% dintre ei au rezervat bilete pentru ei și încă 3-8 persoane. Mai mult de un sfert (26.7%) dintre milenialii români merg în vacanțe cu alți mileniali, 7.9% dintre ei cu persoane cu vârste între 41 și 60 de ani, iar 4.4% călătoresc cu membri ai Generației Z.
Preferă vacanțe în sezonul cald: cele mai multe călătorii rezervate până acum au fost pentru lunile iunie, mai, iulie și august. Și mileniali din alte țări vizitează România - cei mai mulți dintre ei sunt din Israel, Regatul Unit, Italia, Franța, Spania, Germania, Statele Unite ale Americii, Portugalia, Bulgaria și Suedia.
Despre Kiwi.com
Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Republica Cehă și cu peste 1200 de angajați la nivel global. Algoritmul inovativ Kiwi.com permite utilizatorilor să găsească opțiuni de călătorii și prețuri pe care alte motoare de căutare nu le pot vedea. Kiwi.com înregistrează zilnic 2 miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informațiile globale de zboruri. Pe site-ul Kiwi.com sunt efectuate zilnic 100 de milioane de căutări. În medie, în fiecare zi sunt vândute 70.000 de locuri.
.
Cuvinte cheie:
Kiwi.com Mileniali city-break vacanta