COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti - 24 septembrie 2010 - Pe 30 septembrie, ora 19:00, Asociaţia „Friends of Opera” îşi face debutul în spaţiul public organizând, în parteneriat cu ArtMark şi Opera Naţională Bucureşti, licitaţia tăcută a unor obiecte care au aparţinut câtorva dintre cei mai iluştri artişti lirici si balerini români.

În avanpremiera noii stagiuni, Asociaţia „Friends of Opera” şi-a propus ca, prin acest eveniment, să colecteze primele fonduri, destinate deschiderii unui magazin de suveniruri în foaierul Operei, după modelul marilor teatre lirice din lume. Toate incasarile astfel obtinute vor fi puse la dispozitia Operei Naţionale Bucureşti, pentru completarea resurselor sale insuficiente, grav afectate şi de perioada de recesiune prin care trece economia românească.

Publicul larg, dar şi personalităţile, sponsorii şi mecena sunt invitaţi să se alăture eforturilor iniţiatorilor, devenind membri ai Asociaţiei "Friends of Opera, prieteni buni ai cântului şi dansului, susţinători ai marilor noştri artişti, reprezentanţi de seamă ai României pe marile scene ale lumii.

Seara de 30 septembrie va fi una cu totul specială, deoarece va înregistra câteva premiere. Astfel, Opera Naţională Bucureşti va găzdui pentru prima dată două licitaţii desfăşurate simultan – licitaţia tăcută precum si licitaţia Artmark care marchează începutul Sezonului de Toamnă al „Bursei de Artă”. Licitaţia tăcută este prima de acest gen organizată în România, după cum licitaţia deschisă este prima specializată în opere ale Impresionismului şi Postimpresionismului în spaţiul românesc.

În sala de spectacole a Operei Naţionale din Bucureşti, care va primi aproximativ 900 de invitaţi, se va desfăşura cel mai mare spectacol de bursă de artă organizat vreodată în România.

Obiectele ambelor licitaţii vor fi expuse în Foaierul galben al Operei Naţionale Bucureşti, în perioada 25-29 septembrie, în intervalul orar 11:00-21:00.

Evenimentul este, deopotrivă, exclusivist, fiind transmise invitaţii nominale, dar si deschis publicului larg, care va putea sa participe la licitaţia tăcută trimitand sms, la numerele 0722.579.793 şi 0740.164.406 sau prin e-mail, la adresa friendsofopera@gmail.com.

Toţi cei cărora inima le bate mai repede în preajma actului artistic de calitate şi care doresc să-şi decoreze existenţa cu obiecte cărora harul le-a conferit valoarea, sunt aşteptaţi să se exprime.

„Asociatia Friends of Opera” a fost Înfiinţată de 18 iubitori ai genului liric, convinşi că prezentul Operei are nevoie de catalizarea tuturor eforturilor şi energiilor pentru a asigura viitorul primei scene lirice a ţării, cu scopul exclusiv de a susţine, prin cele mai diverse mijloace, activitatea Operei bucureştene, Asociaţia „Friends of Opera” este condusă, în acest moment, de un Consiliu Director alcătuit din Gilda Lazăr – Preşedinte, Virgil Niţulescu – Vice-Preşedinte, Viorel Cataramă, Dana Cristescu şi Sever Voinescu – membri.

Membrii fondatori ai Asociaţiei „Friends of Opera” sunt Cătălin Arbore, Ovidiu Buluc, Viorel Cataramă, Daniela Cristescu, Cătălin Dancu, Dana Deac, Cristina Guseth, Isabelle Iacob, Gilda Lazăr, Andy Lupu, Valerian Mareş, Gabriel Marin, Virgil Niţulescu, Victor Opaschi, Dan Pascariu, Eugenia Taubman, Cristina Vasiloiu, Sever Voinescu.
Obiectele care vor fi scoase la licitaţie au fost donate cu generozitate de catre: Elena Dacian, Florin Diaconescu, Constantin Gabor, Veronica Gârbu, Ruxandra Donose, Ileana Iliescu, Marina Krilovici, Hero Lupescu, Daniel Magdal, Lucian Marinescu, Ionel Voineag, Emil Marinescu, Lucian Marinescu, Vasile Martinoiu, Marina Mirea, Elena Moşuc, Octavian Naghiu, David Ohanesian, Constantin Petrovici, Elena Simionescu, Ludovic Spiess, Cornel Stavru, Sanda Şandru, Valentin Teodorian, Leontina Văduva.

Liana Şega,
Secretar executiv
Asociaţia „Friends of Opera”
Mobil: 0722579793; 0740164406
e-mail: liana.sega@gmail.com

http://www.friendsofopera.ro/

Cuvinte cheie:  Friends of Opera  licitatie  caritate 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.