Mazars în România anunță numirea a doi noi Parteneri locali

04 septembrie 2023, 10.42 - Afaceri   Social  

București - 04 septembrie 2023 -

Mazars, firmă internațională de audit şi consultanță în afaceri, anunță numirea a doi noi Parteneri locali în echipa de management din România.


Începând cu data de 1 septembrie 2023, Cătălina Călinescu și Lucian Dumitru au fost numiți în pozițiile de Outsourcing – HR & Payroll Partner, respectiv Tax Partner, în echipa de management a Mazars în România, cu scopul de a consolida și dezvolta expertiza și capacitatea firmei în domenii cheie ale business-ului.


Cătălina s-a alăturat companiei Mazars în luna septembrie a anului 2005 și are o experiență profesională de peste 17 ani în domeniu, oferind în acest timp consultanță clienților din diverse industrii. Cătălina este expert în legislaţia muncii, având o certificare emisă de către Ministerul Muncii și membră a Uniunii Naționale a Experților în Legislația Muncii (UNELM).


Această promovare binemeritată recompensează performanța excepțională a Cătălinei și abilitățile sale remarcabile de leadership. Rolul Cătălinei va fi de a continua să crească vizibilitatea în toate ariile de HR & Payroll și să contribuie la calitatea și diversitatea serviciilor noastre, dezvoltând în același timp aria de consultanţă în salarizare şi resurse umane. Am încredere deplină că, sub îndrumarea ei și împreună cu toți colegii noștri, vom atinge noi niveluri de succes.”, a menționat Luminița Bornoiu, Partner, Head of Outsourcing, Mazars în România.


Comentând despre noua ei provocare, Cătălina a remarcat: „Acest nou rol reprezintă un pas semnificativ în cariera mea, care vine însoțit de noi ambiții și obiective și care plasează departamentul de HR & Payroll la un nivel și mai înalt, agil și orientat către nevoile clienților. Împreună cu colegii mei, am reușit să obținem noi realizări și să elaborăm o altă strategie de succes pentru compania noastră. Aș dori, de asemenea, să îi mulțumesc Luminiței pentru tot sprijinul oferit de-a lungul acestor mulți ani, în care m-a pregătit pentru o astfel de poziție.”


Lucian s-a alăturat companiei Mazars în luna februarie a anului 2017 ca Senior Manager în departamentul de consultanţă fiscală. Având o experiență profesională de peste 13 ani în domeniu, Lucian este specializat în sfera de taxe directe, ce include taxare internaţională şi domestică pentru companii, aria de prețuri de transfer, precum şi taxarea persoanelor fizice. Este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România (CCF)​ și absolvent al Universității King’s College din Londra.


Îl felicităm pe Lucian pentru noul său rol și rezultatele extraordinare pe care le-a obținut în ultimii ani în cadrul Mazars. Cultivarea talentului și promovarea creșterii membrilor echipei noastre reprezintă o parte vitală a culturii și strategiei Mazars, și este o plăcere pentru mine, precum și pentru colegii mei, să continuăm această călătorie alături de Lucian și să le oferim clienților noștri servicii fiscale excepționale.”,  a menționat Edwin Warmerdam, Partner, Head of Tax, Mazars în România.


Reflectând asupra noii sale poziții, Lucian adaugă: „Sunt onorat să devin parte a echipei de conducere a Mazars și entuziasmat pentru această nouă etapă a carierei mele. A fost o călătorie grozavă și plină de provocări, în care mă bucur că am avut susținerea liderilor departamentului de consultanţă fiscală, Edwin Warmerdam și Bianca Vlad, precum și a echipei talentate pe care o coordonez și cărora le mulțumesc. În viitor, voi continua să ofer servicii de calitate clienţilor şi să contribui la dezvoltarea practicii noastre pentru a le oferi colegilor mei oportunități de creștere în cadrul companiei.”


Aceste numiri nu numai că întăresc echipa de conducere a Mazars în România, ci și reafirmă angajamentul nostru ferm de a menține cele mai înalte standarde de excelență în munca noastră, astfel încât clienții Mazars să primească o calitate și valoare fără egal.


Puteți afla mai multe informații despre Cătălina aici, iar despre Lucian aici.


Persoana de contact


Mădălina Lazăr, PR & Corporate Communication Executive, Mazars în România


madalina.lazar@mazars.ro / +40 763 385 622


Despre Mazars


Mazars este un parteneriat internațional integrat, specializat în audit, contabilitate, consultanță, servicii fiscale și juridice*. Cu filiale în peste 95 de țări și teritorii din întreaga lume, ne folosim de cunoștințele de specialitate a peste 47.000 de profesioniști - 30.000+ în parteneriatul integrat Mazars și 17.000+ prin intermediul Mazars North America Alliance - pentru a sprijini clienți de toate dimensiunile în fiecare etapă a dezvoltării lor.


*acolo unde permite legislația națională aplicabilă.


www.mazars.com | Mazars on LinkedIn


Despre Mazars în România


În România, Mazars are o experiență de peste 28 de ani în audit, consultanță fiscală și financiară, externalizare și sustenabilitate. Puterea noastră constă în oamenii cu care lucrăm – echipa locală cuprinde 300 de profesioniști.


www.mazars.ro | Mazars Romania on LinkedIn

.

Cuvinte cheie:  Mazars  audit  contabilitate 

Imagini

Mazars în România anunță numirea a doi noi Parteneri locali
Mazars în România anunță numirea a doi noi Parteneri locali
Mazars în România anunță numirea a doi noi Parteneri locali

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.