Compania intenționează să intre anul acesta pe piețele din Ungaria, Croația, Macedonia și Muntenegru.
Pehart Grup, una dintre cele mai mari companii producătoare de hârtie tissue din sud-estul Europei și lider în producerea și procesarea produselor de hârtie pentru uz casnic din România, intră pe noi piețe europene cu produsele finite comercializate atât sub brandurile proprii, cât și cele private label (mărcile proprii ale retailerilor).
Cea mai veche și totodată cea mai modernă fabrică de hârtie din România produce anual în cele două fabrici ale sale de la Petrești și Dej 100.000 tone de hârtie tissue și procesează produse finite de peste 75.000 tone. 35% din totalul producției merge în acest moment la export. Iar dacă până acum hârtia de uz industrial era cea care constituia cea mai mare parte a exporturilor, compania din România își dorește să intre pe rafturile magazinelor din cât mai multe țări europene cu produsele sale finite. Serbia, Albania, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Austria și Germania sunt țările în care Pehart Grup comercializează produse din cele mai populare braduri ale sale, Pufina și Alint, iar anul acesta compania intenționează să intre pe piețele din Ungaria, Croația, Macedonia și Muntenegru.
„Obiectivele pe care le urmărim în strategia de export sunt dezvoltarea brandurilor Pufina și Alint la nivel internațional și consolidarea poziției companiei în Europa de Sud-Est. Urmărim crearea de noi piețe, precum și identificarea altor oportunități prin dezvoltarea portofoliului”, spune Ovidiu Hoza, National & Export Sales Manager al Pehart Grup.
Serbia este țara în care compania exportă cele mai multe produse de brand - Pufina și Alint - din producția de produse finite a Pehart Grup (hârtie igienică, prosoape de hârtie, șervețele de masă și faciale etc). Iar dacă pe piața națională Pufina este unul dintre cele mai de succes branduri românești, care a reușit să se impună ca un produs premium în cei aproape 20 de ani de existență, acesta înregistrează favorabilitate și în țările europene unde este exportat.
„Produsele din brandul Pufina se bucură de popularitate nu numai în țară, ci și dincolo de granițe”, spune Ovidiu Hoza. „În toate țările unde o exportăm, după ce articolele sunt poziționate la raft, constatăm că cererea este în creștere continuă. Calitatea oferită consumatorului final este ceea ce pledează în favoarea acestui brand. Astfel, înregistrăm un trend de creștere accelerat al volumului exporturilor”, explică managerul de vânzări al Pehart Grup.
De altfel, compania investește anul acesta peste 20 milioane de euro atât în eficientizarea energetică a liniilor de producție, cât și în diversificarea portofoliului de produse și creșterea capacității de export. Anul trecut, compania a lansat 3 noi sortimente de hârtie igienică umedă sub brandul Pufina și își dorește să intre în acest an pe piața produselor AfH (Away From Home). Aproximativ un sfert din valoarea totală a investițiilor din 2023 va fi orietată spre noua linie de conversie pentru produsele de tip AfH.
Despre Pehart Grup - Cu o tradiție de 186 de ani, Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. Compania care a pornit ca o afacere antreprenorială este prezentă cu produsele sale de uz casnic și uz industrial în 18 țări din centrul, estul și sudul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Rep. Moldova, Germania).
Pufina, unul dintre cele mai populare branduri de hârtie tissue, Alint și Altessa fac parte din portofoliul Pehart Grup. De asemenea, compania produce jumbo rolls, role uriașe de hârtie, folosite în procesul de converting în produse de hârtie pentru uz casnic și uz industrial.
Pehart Grup se definește prin evoluție continuă, eficientizare, respect față de resursele planetei și față de oamenii care îi construiesc povestea în fiecare zi. Își optimizează în permanență produsele și serviciile, prin crearea unui mediu sustenabil și echitabil pentru un viitor regenerabil. Respectul față de cele mai noi reglementări de mediu concretizat prin trasabilitatea resurselor, eficiența producției și a utilizării materialelor și mediul de lucru sigur, plăcut pentru echipă și parteneri sunt valori ale Pehart Grup, la fel ca și încurajarea inițiativei și spiritului antreprenorial în interiorul companiei.
Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional. Cu un capital de investiții de aproximativ 1.3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale în Varșovia și București.