"Acasă în Delta Dunării" prezinte cele mai frumoase locatii, in premiera din 3 iunie

București - 30 mai 2023 -

"Acasă în Delta Dunării" este emisiunea care vă va purta într-o călătorie inedită prin cele mai fascinante locuri ale județului Tulcea și, în special, ale Deltei Dunării. Cu un total de 16 episoade, emisiunea va fi difuzată în fiecare sâmbătă, începând cu data de 3 iunie, de la ora 10:30, exclusiv pe Digi24.


Difuzat în avanpremieră exclusivă pe marele ecran de la Cineplexx Băneasa, luni seara, episodul pilot a fost primit cu aplauze și reacții incredibile de către spectatori. Odată cu vizionarea acestuia, invitații la evenimentul de lansare de la cinema au fost impresionați de frumusețile regiunii, cu care natura îi așteaptă pe toți cei curioși.


Primul episod dezvăluie peisaje uluitoare și păsări rare care găsesc adăpost în acest colț de rai, inclusiv pelicanul, simbolul Deltei Dunării. Superbitatea acestor peisaje speciale le vom vedea și de la bordul unui hotel plutitor, experimentând una dintre cele mai inedite forme de turism din această parte a țării.


Telespectatorii vor explora zone spectaculoase și vor afla secretele Dobrogei de Nord. De la măreția și frumusețea celui mai tânăr pământ românesc, Delta Dunării, până la cele mai vechi formațiuni muntoase din Europa, Munții Măcin, în județul Tulcea descoperim o bogată istorie locală, cultură și tradiții autentice, gastronomie specifică și locuri de neratat.


Delta Dunării este un muzeu natural, un loc unde ne putem îndrăgosti de frumusețea sa și de diversitatea sa uluitoare. Fiecare anotimp aduce cu sine noi povești și ocazii de a admira peisajele și fauna într-o lumină diferită. Delta își întâmpină oaspeții cu o varietate de ecosisteme, sute de specii de păsări și un peisaj ireal, care impresionează la fiecare vizită.


Emisiunea va fi o adevărată aventură plină de adrenalină, un spectacol al naturii cu momente neașteptate ce vor captiva telespectatorii în fiecare episod.


Andreea Diaconu Alexa îndeplinește rolul de producător și prezentator al emisiunii. Cu expertiza sa din domeniul turismului și comunicării, ea va oferi informații captivante și vă va ghida prin toate destinațiile din această regiune. „Ideea de a crea emisiunea "Acasă în Delta Dunării" s-a născut dintr-o pasiune profundă pentru natură și dorința de a împărtăși frumusețea acestui colț de rai cu restul lumii. Am fost fascinata încă de mică, de frumusețea peisajelor și de biodiversitatea extraordinară a Deltei Dunării și am simțit că este un loc care merită să fie explorat și adus în atenția publicului larg. ”, povestește Andreea.


Alăturați-vă în această incursiune palpitantă prin "Acasă în Delta Dunării" și pregătiți-vă să vă lăsați purtați de farmecul acestei regiuni impresionante! Emisiunea este oferită de: Delaco, Sincrondelta.ro, Auchan România și YouStars Creative Agency.

.

Cuvinte cheie:  Acasă în Delta Dunării  Munții Măcin  Delta Dunării  

Imagini

"Acasă în Delta Dunării" prezinte cele mai frumoase locatii,  in premiera din 3 iunie
"Acasă în Delta Dunării" prezinte cele mai frumoase locatii,  in premiera din 3 iunie
"Acasă în Delta Dunării" prezinte cele mai frumoase locatii,  in premiera din 3 iunie
"Acasă în Delta Dunării" prezinte cele mai frumoase locatii,  in premiera din 3 iunie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.