Italia, protagonistă incontestabilă a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2023

30 mai 2023, 01.41 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 30 mai 2023 -

Cititorii români și profesioniștii din domeniul editorial au salutat cu entuziasm prezența Italiei în calitate de oaspete de onoare la cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2023, care a avut loc la București în perioada 24-28 mai 2023.


A fost o adevărată călătorie în lumea cărților, a literaturii, a istoriei și a limbii italiene, desfășurată sub titlul „Anima Latina”.


Prezența italiană la cea mai importantă manifestare din România dedicată pieței de carte a fost posibilă mulțumită sprijinului instituțiilor italiene - Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Ministerul Culturii cu Centrul de carte şi lectură, Ambasada Italiei la București, ICE-Agenția italiană pentru comerț exterior, Institutul Italian de Cultură din București și AIE – Asociația italiană a editorilor, prin intermediul agenţiei Ex Libris.


Standul Italiei, o zonă specială de aproape 200 de metri pătrați amenajată în incinta centrului de expoziții și congrese Romexpo, a găzduit un „Spazio Incontri”, locul unde s-au desfășurat unele dintre întâlnirile din program, un spațiu dedicat celor opt ​​edituri italiene, o mică librărie cu cărți italiene traduse în limba română și cărți în italiană netraduse încă precum și un spațiu dedicat promovării târgurilor italiene din domeniu: Salonul de Carte de la Torino, Bologna “Children’s Bookfair” și târgul “Piu’ libri piu’ liberi” de la Roma. Pavilionul, decorat în culori pastelate și cu accente din culorile tricolorului italian, a găzduit și o rafinată expoziție dedicată scriitorului italian Italo Calvino „Excelențe italiene. Ilustrații pentru Italo Calvino”, sub îngrijirea Bologna “Children’s Bookfair”. Un număr mare de cititori au vizitat standul italian, însă nu au lipsit nici oaspeți importanți: ambasadori, politicieni, scriitori, jurnaliști, oameni de cultură, profesori etc.


Cele opt edituri prezente în România, Edra Publishing, Erickson, Hoepli, Il Castoro, Keller, Mondadori Libri, Reggio Children, White Star, au prezentat editurilor românești și publicului larg o bogată și variată ofertă editorială: ficțiune, non-ficțiune, cărți pentru copii, cărți de medicină, cărți de istorie, dicționare, ghiduri didactice, manuale în limbi străine, cărți de fotografie etc. Întâlnirile cu profesioniști români au avut scopul de a consolida dialogul profesional strategic dintre Italia și România. De menționat că piața editorială italiană reprezintă prima industrie culturală din Italia și cea de-a patra industrie editorială la nivel european, cu o valoare impresionantă de 3,429 miliarde de euro în 2021.


La București au fost prezenți și numeroși scriitori: Piergiorgio Odifreddi, Melania Gaia Mazzucco, Bruno Mazzoni, Andreea Simionel, Stenio Solinas, Oana Bosca-Malin, Vichi de Marchi, Helena Janaczek, Federica Manzon, Pietrangelo Buttafuoco, Nicola Lagioia, Vanni Santoni, Matteo Strukul, Marcello Veneziani, care și-au prezentat propriile lucrări, cele traduse în limba română dar și noile propuneri.


Scopul prezenței italiene la Bookfest 2023 a fost acela de a promova excelența editurilor italiene și de a prezenta noi oportunități pentru traducerea autorilor italieni în România, dar și de a familiariza cititorii români cu operele italiene deja existente pe piața românească. Nu în ultimul rând, ne dorim să punem în contact autorii români cu editurile italiene”, a explicat Micaela Soldini, Director ICE – Agenție Italiană pentru Comerț Exterior.

.

Cuvinte cheie:  Carte Bookfest 2023  Anima Latina  Edra Publishing  Micaela Soldini 

Imagini

Italia, protagonistă incontestabilă a Salonului Internațional de Carte  Bookfest 2023
Italia, protagonistă incontestabilă a Salonului Internațional de Carte  Bookfest 2023

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.