În data de 25 aprilie 2023, One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor (AGA). În cadrul AGA, acționarii au aprobat, printre altele, distribuirea celei de-a doua tranșe de dividende din profiturile aferente anului 2022, bugetul pentru 2023 și au reales membrii existenți ai Consiliului de Administrație. Cvorumul AGA a fost de peste 66%.
„În numele Consiliului de Administrație al One United Properties, doresc să exprim recunoștința față de toți acționarii pentru participarea activă la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor, unde am aprobat cu succes toate punctele de pe ordinea de zi. Astăzi, ONE numără aproape 7.500 de acționari, inclusiv investitori instituționali renumiți, activi la nivel global, investitori de retail și investitori privați – persoane fizice cu venituri mari. Angajamentul nostru constant față de dezvoltarea durabilă a depășit în mod repetat așteptările. Cu aproximativ 5.700 de apartamente aflate în construcție sau autorizate, rămânem fermi în strategia noastră de a ne concentra pe regiunea Bucureștiului, unde cererea pentru dezvoltările noastre sigure, eficiente din punct de vedere energetic și durabile continuă să crească. Suntem încântați să ne extindem portofoliul și să oferim spații extraordinare de locuit și de lucru, cu obiectivul final de a oferi rezultate remarcabile acționarilor noștri”, a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.
One United Properties a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de lei, în creștere cu 4% față de 2021. Profitul brut a ajuns la 572,9 milioane de lei, în scădere cu 5% față de anul precedent, în timp ce rezultatul net a scăzut cu 1%, ajungând la 502,5 milioane de lei. Compania a încheiat anul 2022 cu o poziție de numerar puternică de 567 de milioane de lei, mai mare cu 12% față de începutul aceluiași an, datorită contribuției rezultate din majorarea de capital, care a adus companiei 253,7 milioane de lei în T3 2022, și în ciuda investițiilor continue și a plăților de dividende. Indicatorul loan-to-value brut a fost de 28% la 31 decembrie 2022, în timp ce datoria netă a fost de 9%.
Pentru anul 2022, One United Properties va plăti dividende în valoare totală brută de 73,1 milioane de lei. Prima tranșă de dividende de 36,1 milioane de lei brut a fost aprobată în cadrul AGOA din septembrie 2022 și a fost distribuită în noiembrie 2022. Pentru AGOA din aprilie 2023, Consiliul de Administrație a propus acționarilor aprobarea celei de-a doua tranșe de 37 milioane de lei. După aprobarea la AGOA, dividendele brute de 0,01 lei per acțiune vor fi plătite pe 30 mai 2023. Politica de dividende a One United Properties include plata semestrială de dividende.
Acționarii au reales, de asemenea, Consiliul de Administrație existent al One United Properties, format din șapte membri: Claudio Cisullo, Victor Căpitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Dragoș Manda, Marius Diaconu, Augusta Dragic și Magdalena Souckova (Soucek). Începând cu anul 2022, mandatele acordate membrilor Consiliului de Administrație sunt de un an, cu posibilitatea de realegere.
În urma aprobării acordate de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA), One United Properties își propune să realizeze în 2023 o cifră de afaceri consolidată de 1,43 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de rezultatul din 2022, și un profit brut consolidat de 622,1 milioane de lei, cu 9% mai mare decât rezultatul din 2022. Profitul net estimat pentru 2023 este de 530 milioane de lei, în creștere cu 5% față de 2022, cu marja netă așteptată la 37%. Investițiile totale și costurile CAPEX pentru 2023, inclusiv achizițiile de terenuri și costurile de dezvoltare, sunt estimate la 1,2 miliarde de lei.
Acționarii One United Properties și-au exprimat voturile în AGA în persoană și online, folosind soluția eVote, care a transmis în timp real atât ședința obișnuită, cât și pe cea extraordinară.
On April 25th, 2023, One United Properties (BVB: ONE), the leading green developer of residential, mixed-use, and office real estate in Romania, convened a General Meeting of Shareholders (GMS). During the GMS, the shareholders approved, among other items, the distribution of the second tranche of the dividends from 2022 profits, the 2023 budget, as well as re-elected the existing members of the Board of Directors. The quorum of the GMS was over 66%.
“On behalf of One United Properties' Board of Directors, I would like to express our gratitude to all our shareholders for their active participation in our annual General Meeting of Shareholders, where we successfully approved all agenda items. Today, ONE counts nearly 7,500 shareholders, including reputable, globally active institutional investors, retail investors, and ultra-high-net-worth individuals. Our unwavering commitment to sustainable development has consistently exceeded expectations. With a robust pipeline of approximately 5,700 permitted and under-construction apartments, we remain steadfast in our strategy of focusing on the Bucharest region, where the demand for our safe, energy-efficient, sustainable developments continues. We are thrilled to expand our portfolio and offer extraordinary living and working spaces, with the ultimate goal of delivering outstanding results to our shareholders," said Claudio Cisullo, Chairman of the Board at One United Properties.
One United Properties posted a consolidated turnover of EUR 236.5 million in 2022, a 4% increase compared to 2021. The gross profit reached EUR 116.2 million, a 5% year-on-year decline, while the bottom line decreased by 2%, amounting to EUR 101.9 million. The company ended the year with a strong cash position of EUR 114.6 million, higher by 12% compared to the beginning of the year, due to capital increase contribution, which brought EUR 51.5 million in Q3 2022 and despite continuous investments and dividend pay-outs. The company's gross loan-to-value ratio stood at 28% as of December 31st, 2022, while its net loan-to-value ratio was 9%.
For 2022, One United Properties will pay a total gross dividend of EUR 14.7 million. The first tranche of gross dividends of EUR 7.2 million was approved in the GMS in September 2022, and was distributed in November 2022. For the April 2023 GSM, the Board of Directors proposed to the shareholders the approval of the second tranche of EUR 7.2 million. Following the approval at the GMS, the gross dividend of EUR 0.002 (RON 0.01) per share will be paid on May 30th, 2023. One United Properties’ dividend policy includes the payment of dividends on a semi-annual basis.
The shareholders further re-elected the existing Board of Directors of One United Properties, comprising of seven Members: Claudio Cisullo, Victor Capitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Dragos Manda, Marius Diaconu, Augusta Dragic, and Magdalena Souckova (Soucek). As of 2022, the mandates granted to the members of the Board of Directors are for one year, with the possibility of re-election.
Following the approval of the shareholders at the GSM, for 2023, One United Properties targets consolidated gross turnover in 2023 of EUR 290.2 million, a 23% increase compared to the 2022 result, and a consolidated gross profit of EUR 125.9 million, 9% higher than the 2022 result. The net profit is estimated to reach EUR 107.3 million in 2023, a 5% increase versus 2022, with the net margin expected at 37%. The total investments and CAPEX costs for 2023, including land acquisitions and development costs, are estimated at EUR 235.6 million.
One United Properties shareholders casted their votes in the GMS in person and online, using the eVote solution, which streamed both the Ordinary and Extraordinary meetings in real-time.
ONE UNITED PROPERTIES (BVB: ONE) este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. One United Properties este o companie inovatoare dedicată accelerării adoptării practicilor de construcție pentru clădiri sigure, eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase și a primit numeroase premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și eficiență energetică. Compania este tranzacționată la Bursa de Valori București, iar acțiunile sale sunt incluse în mai mulți indici precum BET, ROTX, STOXX, FTSE Russell Global All-Cap și FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging.