Unde călătoriți pentru weekendul prelungit de Paște? Kiwi.com, o companie de travel-tech, oferă inspirație pentru călătorii și costuri pentru cei care vor o destinație mai puțin aglomerată pentru vacanța de primăvară - și câteva Easter Eggs pe care să le caute în călătoriile din acest sezon.
Ce sunt aceste Easter Eggs? Cei mai mulți dintre noi suntem familiari încondeierea ouălor cu modele speciale, tradiționale în preajma Paștelui. În anumite regiuni ale țării, există și tradiția de a căuta ouăle ascunse prin grădini în dimineața de Paște - asemănător cu a căuta Easter Eggs: să găsești lucruri ascunse în locuri mai puțin populare.
S-ar putea să fi auzit de conceptul de Easter Eggs din filme sau jocuri video. De exemplu, știați că Academia Nevermore din celebrul serial produs de Netflix, Wednesday, este, de fapt, Castelul Cantacuzino din Bușteni, care poate fi vizitat în orice zi a săptămâni?
Acestea sunt genul de Easter Eggs pe care le-au căutat cei de la Kiwi.com, care au listat cele mai inedite locuri.
Destinații însorite cu comori ascunse - Cipru și Spania
Iubitorii de animale cu siguranță vor găsi comori nu atât de ascunse, pentru că în Cipru, numărul pisicilor este mai mare ca al locuitorilor, însă pentru cei care vor să pornească într-o aventură, insula are multe mistere de descoperit.
Prețul mediu al biletelor de avion către Cipru în luna aprilie este de 96 EUR (în jur de 100 EUR pentru zboruri către Larnaca, și 91 EUR către Paphos).
Cei care iubesc natura pot vizita Parcul Național Akamas Peninsula, care găzduiește peste 200 de specii de păsări, dar și floră și faună diverse, de la specii rare de lalele și centaurea, specii protejate care pot fi găsite doar în această regiune, până la țestoase verzi. De asemenea, este și locul în care se află băile Afroditei, unde un pârâu natural alimentează un mic lac. Conform mitului, Afrodita se îmbăia în acest lac, iar aici și-a văzut pentru prima oară marea dragoste, Adonis. Se spune că apele de aici au calități rejuvenante.
Satul Lefkara este locul în care este creată broderia tradițională, faimoasa dantelă cipriotă numită „Lefkaritiko”, inclusă pe Lista Patrimoniului Global Imaterial al UNESCO. Această dantelă a fost creată aici încă din Evul Mediu. Femeile din sat au fost învățate cum să-l creeze de femeile venețiene, în vremurile în care insula a fost sub conducerea Veneției (1489-1571).
Spania, are, de asemenea, multe de oferit celor care caută destinații mai puțin cunoscute.
Prețurile medii ale călătoriile către Spania în luna aprilie sunt cuprinse între 136 EUR pentru Valencia, 157 EUR pentru Barcelona, și 172 EUR către Málaga.
El Caminito del Rey, din Málaga, de exemplu, este un drum în interiorul orașului Málaga, în Andaluzia, o potecă lungă de trei kilometri, pe marginea unei stânci dintr-un canion, la 105 metri deasupra râului.
Între Cáceres și Salamanca se întinde ruta jamonului iberic. Porcul negru iberic, hrănit exclusiv cu ghinde organice, este crescut în luncile din sud-estul Spaniei, mai ales între orașele medievale Salamanca și Cáceres.
Cauți platouri de filmare? Încearcă Ungaria și Polonia
Dacă te-ai întrebat vreodată unde au fost filmate serialele sau filmele tale favorite, s-ar putea ca unele locații să fie mai aproape decât te aștepți. New York Café din Budapesta, clădirea care a câștigat titlul de cea mai frumoasă cafenea a lumii, a apărut în numeroase filme, printre care Bel Ami, cu Robert Pattinson, sau thriller-ul american Red Sparrow, cu Jennifer Lawrence.
Prețul mediu al biletelor către Budapesta este de 82 EUR pentru luna aprilie.
Serialul Shadow and Bone, care a debutat în 2019, a fost filmat la Castelul Festetics din Keszthely, una dintre cele mai populare atracții turistice din zona lacului Balaton, care poate fi vizitat oricând. Fanii serialului The Witcher au și ei la dispoziție numeroase opțiuni: Castelul Tata apare în al cincilea episod al primului sezon, în care mai apar alte numeroase atracții din Ungaria, precum Muzeul Kiscelli din Budapesta, Parcul Geologic al Bauxitei din Gánt, Fortăreața Monostor și Castelul Vajdahunyad.
Polonia este, de asemena, plină de platouri de filmare din The Witcher, precum Castelul Ogrodzieniec de lângă Cracovia. Poți vizita și Gruia din Gdansk, satul pictat Zalipie, dar și morile de vânt din Parcul Etnografic Wielkopolska din Dziekanowice, care au fost surse de inspirație pentru serial dar și referințe pentru echipa de designeri a jocului.
O capelă mică din cărămidă în stil baroc, situată în Kudowa-Zdrój, în sudul Poloniei, găzduiește capela craniilor din Czermma - realizată din schelete umane - unul dintre cele numai trei locuri de acest tip care mai există în Europa. În loc de stucatură, gips și calcar, pereții capelei sunt decorați cu schelete umane.
În luna aprilie, prețurile pentru zboruri din România către Wroclaw costă, în medie, 60 EUR, iar cei care călătoresc în Cracovia au plătit, în medie, 163 EUR pe biletele de avion.
Destinații populare în preajma Paștelui
Conform datelor Kiwi.com, cele mai populare destinații printre români în luna aprilie a acestui an sunt Cipru, Malta, Tailanda, Grecia, Serbia, Indonezia și Arabia Saudită (pentru care interesul a crescut cu peste 287% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut).
Cele mai populare orașe printre românii care vor să profite de zilele libere legale de Paște sunt Memmingen, Napoli, Catania, Málaga, Larnaca, Budapesta, Basel, Chania, Genova și Faro.
Despre Kiwi.com
Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Republica Cehă și cu peste 1500 de angajați la nivel global. Algoritmul inovativ Kiwi.com permite utilizatorilor să găsească opțiuni de călătorii și prețuri pe care alte motoare de căutare nu le pot vedea. Kiwi.com înregistrează zilnic 2 miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informațiile globale de zboruri. Pe site-ul Kiwi.com sunt efectuate zilnic 100 de milioane de căutări și vânzări de peste 60.000 de locuri.
Despre Kiwi.com
Kiwi.com s.r.o
Brno, Republica Cehă
Persoană de contact:
Miruna Ciura – Conan PR
miruna@conanpr.ro
Tel. 0733 568 235