Crama Liliac se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri cu 17% față de anul trecut

22 decembrie 2022, 09.56 - Afaceri   Industrie   Social  

București - 22 decembrie 2022 -

Până la sfârșitul lunii noiembrie, Crama Liliac a vândut 383.000 de sticle de vin


Liliac se așteaptă la o creștere cu 17% a cifrei de afaceri, față de anul 2021


Stocurile de vin rosé s-au epuizat încă de la sfârșitul veri


Liliac, crama din Batoș, județul Mureș, care păstrează tânăr spiritul transilvănean prin vinurile sale, a vândut, până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an, 383.000 de sticle de vin, cifră apropiată de vânzările totale ale anului 2021. Dacă vânzările din perioada sărbătorilor se vor menține la nivelul anilor trecuți, crama se așteaptă la o cifră de afaceri de 2 milioane de euro pentru anul 2022 - o creștere cu 17% față de anul 2021.


Dintre vinurile Liliac, cele mai populare au fost vinurile Rosé (75.000 de sticle vândute), dintre vinurile albe, Sauvignon Blanc (40.000 de sticle vândute), iar dintre vinurile roșii, Red Cuvée (20.000 de sticle). În HoReCa, cele mai populare vinuri Liliac rămân rosé-urile, însă anul acesta și soiurile locale Fetească Albă și Fetească Regală s-au bucurat de o creștere a interesului comparativ cu anii trecuți.


Reprezentanții cramei au observat și schimbări în comportamentul consumatorilor anul acesta: „Consumatorii de vin sunt din ce în ce mai informați - caută să afle cât mai multe despre vinuri, fie pe cont propriu sau cu ajutorul aplicațiilor de profil. Este același trend care poate fi observat și în cazul mâncării - clienții vor să știe cât mai multe despre proveniența vinurilor, despre cum și cine le face. Aceștia caută produse autentice, despre care să aibă informații clare și transparente, asta îi atrage. În plus, se orientează din ce în ce mai des către vinuri premium, și chiar dacă beau mai puțin, vinul pe care îl consumă este mai calitativ, iar acesta este un semn al maturizării pieței.”, a declarat Miron Radic, general manager Liliac.


Stocurile cramei devin limitate: sortimentele de vin rosé s-au epuizat de la sfârșitul verii, iar vinul alb Fetească Regală s-a epuizat și el. După vânzările din preajma anului nou, crama se așteaptă ca sortimentele de spumant să nu mai fie disponibile până la următoarea recoltă. În schimb, sortimente de vin mai puțin cunoscute precum Liliac Pinot Gris sau Neuburger sunt încă disponibile, dar și sortimentele mai noi din portofoliul cramei, cum ar fi Liliac Traminer.


Despre previziunile pentru anul 2023, Miron Radic adaugă: „Recolta anului 2022 a fost cea mai grea de până acum, vara din pricina valurilor de căldură care au accelerat coacerea strugurilor, iar în septembrie ploile au venit în cel mai nepotrivit moment, și am pierdut cam o treime din recoltă. Cu toate acestea, vinurile roșii ale recoltei 2022 vor fi o surpriză foarte plăcută. Pentru anul următor, ne așteptăm ca vinurile ușoare să rămână în preferințele consumatorilor. În plus, vinurile mai aromate devin tot mai populare, cum ar fi Sauvignon Blanc și Fetească Regală, dar și Traminer sau Muscat, care sunt mai căutate de publicul tânăr.”


Despre Crama Liliac


Liliac, crama din Batoș, județul Mureș, păstrează vie moștenirea terroir-ului transilvănean prin vinurile sale cu spirit tânăr, revitalizând regiunea viticolă Lechința. Înființată în anul 2010, crama-butic folosește tehnici moderne de vinificație ce scot la iveală esenţa strugurilor autohtoni, copți sub soarele blând al Transilvaniei și culeşi manual din via care se întinde pe 52 de hectare, pe dealurile din Batoș (jud. Mureș) și Lechința (jud. Bistrița).


Date de contact:


AMB WINE COMPANY SRL


Adresa:


20 Copilului Street


Romania – 012178 Bucharest


Telefon:


+40 21 539 90 92


Email:


hello@liliac.com

.

Cuvinte cheie:  Crama Liliac  Miron Radic  vinuri  Rosé  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.