Storia.ro lansează „Case pe Case”, o competiție în care vedetele devin gazde în casele altora

12 decembrie 2022, 11.14 - Afaceri   Construcţii   Social   Imobiliare  

București - 12 decembrie 2022 -

Primul episod dezvăluie casa lui Sore prezentată de Liviu Teodorescu


Storia.ro, platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri din piață, dă startul noului proiect video „Case pe Case”, inspirat de cunoscuta serie „Story of a Home” în care, pe parcursul celor trei ediții, aproape 40 de persoane publice din România și-au prezentat casele.


„Case pe Case” este un show online plin de entertainment, de tipul unei competiții, în care câte două vedete cunoscute fac schimb temporar de case și intră în rolul de proprietar în încercarea de a face un house-tour cât mai autentic. Acestea împărtășesc impresii despre stilul de design, funcționalitate sau atmosfera din casa celeilalte vedete și nu se sfiesc nici din a spune ce le place, ce ar schimba sau ce ar păstra exact la fel. Și pentru că totul devine mai autentic și fun atunci când există și reacții „la cald”, fiecare episod va prezenta în premieră și o serie de reacții pe care le au adevăratele gazde atunci când află cum a decurs turul casei lor făcut de altcineva.


Proiectul este lansat împreună cu Liviu Teodorescu și Sore - cunoscuți artiști și concurenți în diverse show-uri de televiziune. Gazda primului episod este Liviu, care prezintă frumoasa și spațioasa casă a lui Sore. Urmând ca în cel de-al doilea episod gazda să fie Sore, care va face un house-tour autentic în casa lui Liviu. Următoarele vedete din proiect vor fi dezvăluite treptat, însă un lucru este sigur: autenticitatea, umorul și bunul gust vor fi la ele acasă!


Noul proiect își propune să devină o sursă de inspirație atât pentru cei dornici să descopere, din perspectiva de invitat-gazdă, casele unora dintre cele mai îndrăgite persoane publice, cât și pentru cei care se află în căutarea viitoarelor locuințe, întrucât pe platforma proiectului casepecase.storia.ro vor găsi și o serie de topuri cu locuințe care se aseamănă la nivel de design cu casele vedetelor vizitate în cadrul proiectului.


Află cum arată noua casă a lui Sore din perspectiva lui Liviu Teodorescu


Liviu este foarte bun prieten cu Sore, însă, până la realizarea acestui proiect, nu a reușit să o viziteze întrucât mutarea în noua casă s-a întâmplat recent, chiar în toamna acesui an. Bun prilej pentru a-i descoperi casa în cadrul noului proiect „Case pe Case”, lansat de Storia.ro cu susținerea A List Magazine.


Jovial, deschis și atent la detalii, Liviu s-a simțit ca acasă și a descoperit împreună cu cei de la Storia.ro cum arată universul lui Sore, dar și care sunt poveștile obiectelor de decor sau care este locul ei de biniște din casă.


Cu un design minimalist îmbinat cu elemente cozy, locuința lui Sore atrage privirile datorită amenajării și spațiului generos. Parterul este format dintr-o bucătărie minimalistă open-space, în nuanțe de gri, maro și negru, o baie pentru oaspeți și un living  în culori nude, cu o canapea mare și confortabilă. În living se integrează și o zonă de dining cu o masă din stejar cu sfetnice din anul 1956, de la bunicul ei, completate cu scaune din stofă boucle și cu un tablou din praf de rigips. În completarea lor se alătură și o mică grădină, perfectă pentru o cină într-o seară de vară, compunerea unei piese în aer liber sau pentru un joc în zăpadă, iarna.


„Partea de jos este genială, este totul open-space, ai loc, simți că respiri. Și asta mi se pare superb într-o casă! Dacă ar fi să aleg un loc în care aș vedea-o pe Sore să scrie o piesă, cred că aici în living ar fi, sincer. Eu cred că aici aș fi inspirat” a afirmat Liviu după ce a descoperit parterul casei.


La etajul casei se află un dressing spațios, cu multe zone pentru haine și cu un spațiu destinat machiajului, unde Liviu nu s-a sfiit să și probeze o piesă cu paiete. Tot aici se află și dormitorul matrimonial în nuanțe de bej, alb și negru.


„Dormitorul este fix așa cum mi-am imaginat că este dormitorul lui Sore dinainte să calc pe-aici. Îmi place foarte mult desenul de pe perete. Mi se pare că vorbește despre echilibru, despre simetrie. Și asta inspiră Sore tot timpul. Mi se pare o femeie echilibrată, care știe ce vrea, care e foarte liniștită și orice s-ar întâmpla, are drumul ei și merge așa pe el” a concluzionat Liviu după ce a văzut designul dormitorului ei.


De la etaj se urcă într-o mansardă de poveste, locul dedicat fiicei lui Sore. Deși este open space, mansarda este delimitată vizual într-o frumoasă zonă de joacă și într-un spațiu cu rol de dormitor. În plus, există și o baie cu desene pe pereți, creată pentru fetița sa, în care toate elementele sunt joase, la nivelul ei. Impresionat de această parte a casei, Liviu a reacționat natural, cu emoție și cu o ușoară nostalgie:


„Wow, deci asta e fix o mansardă de-aia cum mi-am dorit să am când eram copil! Doamne, cât de frumos e! Mamă ce de jucării! Mi se pare genial! Dacă aș avea o fetiță, cu siguranță asta ar fi camera ideală. Pur și simplu. Trebuie să fac niște poze înainte să plec că poate se va întâmpla și la noi...cine știe?! Camera mea de când eram mic nu arăta așa, cred că atât era toată casa atunci când eram mic. Dar nu înseamnă că regret ceva, am avut o copilărie superbă, le mulțumesc alor mei și îi iubesc din suflet.”


În încheiere, Liviu și-a invitat comunitatea să urmărească primul episod din proiectul Case pe Case și să îl voteze pe site-ul casepecase.storia.ro dacă le-a plăcut cum și-a îndeplinit misiunea de gazdă în casa lui Sore. Totodată, și-a dorit să-și exprime aprecierea față de casa vizitată, dar și să îi lanseze lui Sore o provocare:


„Cu siguranță, da, aceasta este o casă de artist. Este o casă mare, o casă primitoare și caldă. Mă inspiră, aici aș putea să stau să compun muzică multă și bună. Cel mai mult din tot căsoiul ăsta uriaș mi-a plăcut livingul. Mi-aș dori ca aici să scriu cu Sore o piesă” a concluzionat Liviu Teodorescu.


Plăcut surprinsă de modul în care Liviu i-a făcut turul casei, Sore a reacționat: „Liviu, ai făcut o treabă nu bună, ci foarte bună! Mi-a plăcut cum mi-ai prezentat casa și mi-ai dat așa, un sentiment de mândrie că ți-a plăcut. Și eu te apreciez foarte tare, atât ca om, cât și ca artist. Așa că abia aștept să vin și eu la tine acasă, să-ți iau la puricat casa. Și, ce să mai... haide tu să vii la mine împreună cu Iulia, să facem un dinner. Și vin și eu la tine, facem și muzică. Muzică și paste, ce poți să-ți dorești mai mult?!”


Pe site-ul casepecase.storia.ro, utilizatorii pot să voteze în competiția care stabilește care e cea mai bună gazdă dintre vedetele participante în proiect și să aleagă casa preferată dintr-o selecție de locuințe de pe Storia.ro, platforma de imobiliare unde găsesc cele mai multe anunțuri. 


Despre Storia.ro


Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

.

Cuvinte cheie:  Storia.ro  Case pe Case  imobiliare  Liviu Teodorescu  

Imagini

Storia.ro lansează „Case pe Case”, o competiție în care vedetele devin gazde în casele altora

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.