București - 07 noiembrie 2022
-
Experții Siemens Healthineers au prezentat în fața comunității medicale și academice din Iași cele mai avansate aplicații clinice în domeniul rezonanței magnetice, cu focus pe tehnologia Compressed Sensing Cardiac Cine (investigația în respirație liberă pentru examinările cardiace) care se poate realiza de acum în premieră la Iași cu un echipament ultra-performant de rezonanță magnetică, MAGNETOM Sola, intrat de curând în dotarea clinicii Dorna Medical, alături de alte echipamente de la Siemens Healthineers.
Dorna Medical, co-organizator al evenimentului Gala Elitelor Medicale Iași, s-a impus în cei 24 de ani de activitate ca cel mai important furnizor de servicii medicale private din nordul țării și este un partener cheie al Siemens Healthineers în regiunea Moldovei, având o bază instalată exclusiv Siemens Healthineers care include echipamente moderne de rezonanță magnetică, de computer tomografie, mamografie sau radiologie fixă.
Echipamentul de rezonanță magnetică de tip MAGNETOM Sola este primul instalat în regiunea Moldovei, și al patrulea de la nivel național, fiind dotat cu tehnologia BioMatrix, o tehnologie unică la Siemens Healthineers, prin care echipamentul se adaptează pacientului, și nu invers. Aceasta permite examinări în respirație liberă, corecții de mișcare, tehnici de îmbunătățire a calității imaginii, scădere a timpului de achiziție cu până la 50% și accelerarea fluxului de lucru. Echipamentul instalat la Dorna Medical este cel mai complex configurat, cu modul cardio dedicat, cu tehnologie care permite scanarea fără ca pacientului să-i fie montați electrozi ca în cazul EKG. Tehnica avansată Compressed Sensing GRASP-VIBE permite scanarea în respirație liberă a pacientului în cazul examinării abdominale, în timp ce Compressed Sensing Cardiac Cine permite examinarea de cord în respirație liberă.
Subiectul adus în discuție în cadrul Forumului Serviciilor și Tehnologiilor Medicale de experții Siemens Healthineers s-a concentrat pe depășirea provocărilor din domeniul examinărilor clinice bazate pe rezonanța magnetică, prezentarea fiind susținută de Dr. Florin Preoteasa, MR&CT Product Director la Siemens Healthineers, alături de care au participat la eveniment și Dominik Panwinkler, Head of Magnetic Resonance și Martin Deutschmann, Head of Diagnostic Imaging în cadrul Siemens Healthineers.
„Se cunoaște faptul că examinarea de abdomen prin rezonanță magnetică presupune ca pacientul să-și țină respirația de foarte multe ori în timpul scanării, orice moment în care respiră face ca imaginea să nu poată fi interpretată, iar secvența trebuie repetată. Tot acest demers creează un disconfort pacientului, iar dacă acesta nu a putut să-și țină respirația în momentul administrării substanței de contrast, atunci întreaga examinare este compromisă, fiind imposibilă repetarea secvenței. Grație tehnologiei cu care este echipat sistemul MAGNETOM Sola de la Dorna Medical, pacientul este scanat în respirație liberă, pentru toată examinarea abdominală, inclusiv în zona în care este administrată substanța de contrast, mărindu-se astfel spectrul de pacienți eligibili pentru această examinare, care altfel nu ar fi putut efectua investigația: pacienții tarați care nu pot menține apneea, pacienții care nu înțeleg cum să-și țină respirația, pacienții sedați, inclusiv copiii de vârste fragede sau nou născuți. Mai mult, acesta tehnică este disponibilă și pentru examinarea de cord. Astfel, orice tip de pacient, cu orice fel de patologie cardiacă, inclusiv cel sedat poate fi scanat la Dorna Medical, de azi înainte”, spune Dr. Florin Preoteasa, MR&CT Product Director la Siemens Healthineers.
Pacienții din regiunea de nord a țării vor avea acces și la alte echipamente de ultimă generație furnizate de Siemens Healthineers rețelei Dorna Medical. Este vorba despre un computer tomograf de tip SOMATOM go.Top care permite o achiziție rapidă pentru orice tip de examinare, fiind dotat cu modul de cardio pentru evaluarea arterelor coronare la CT, cu rol important în diagnosticarea patologiei coronariene, mai ales cea stenozantă, dar și în evaluarea post-stentare. Tot aici este disponibil, în premieră pentru regiunea Moldovei, echipamentul de mamografie de tip MAMMOMAT Revelation, care se bazează pe o tehnică de ultimă generație ce permite administrarea substanței de contrast. Astfel, aduce informații importante cu privire la încadrarea leziunii descoperite, iar pacientul primește imediat o ghidare terapeutică, fără să mai fie necesare alte investigații, scurtându-se timpul până la decizia de terapie. Mai mult, tehnica de tomosinteză permite punerea în evidență a leziunilor de mici dimensiuni sau caracterizarea cu mai mare acuratețe a celor incerte.
Gala Elitelor Medicale și Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale organizate la Iași sunt un reper în calendarul evenimentelor de profil de la noi, care celebrează, pe de o parte, elitele medicinei românești și internaționale, pentru profesionalismul arătat și performanțele remarcabile în domeniu, iar, pe de altă parte, reprezintă o manifestare științifică ce oferă prilejul unui schimb valoros de informații de specialitate, precum și de stabilire a unor conexiuni veritabile între experți din domeniul medical.
.
Cuvinte cheie:
Siemens Healthineers Galei Elitelor Medicale MAGNETOM Sola Dorna Medical