O rulotă, două șanse de câștig

29 septembrie 2022, 05.08 - Afaceri   Social  

București - 29 septembrie 2022 -

Rulotele francizei internaționale Ice and Roll și Cake and Roll și-au dovedit eficiența, marele avantaj al acestora fiind trecerea rapidă de la sezonul cald la cel rece, astfel încât francizații să aibă nevoie de doar câteva ore pentru reconfigurare.


De la intrarea pe piața din România, rulotele gastronomice furnizate de compania Sweet Gallery pot fi văzute în tot mai multe centre comerciale din București, dar și din multe alte orașe din țară, cum ar fi Alexandria, Adjud, Brăila, Craiova, Piatra Neamț, Mangalia sau Tecuci. În total sunt 30 de locații, iar, în curând, multe altele se vor alătura celor care fac deja parte din cea mai mare rețea europeană de street food.


Conceptul, tot mai căutat de noi parteneri români, se bazează pe preluarea de către aceștia a unei afaceri la cheie, testată în cele peste 700 de unități care funcționează în mai multe state europene. Totodată, este vorba despre un business extrem de versatil și ușor de trecut de la vară la iarnă, cu cheltuieli minime. Cum suntem în pragul sezonului rece, rulotele, foarte bine echipate pentru două variante de afacere, vor fi modificate, în doar o zi, pentru a putea distribui kurtos kolacs, cafea, ceai și ciocolată caldă. În sezonul cald, de la ghișeu, clienților li se oferă înghețată făcută după o formulă specială și băuturi răcoritoare.


Noii parteneri de franciză au posibilitatea să aleagă. Ei pot deține doar una dintre variante sau pe ambele. Punctele de desfacere, care au avantajul mobilității, sunt deschise permanent, datorită modelului de vânzare la ghiseu într-un spațiu deschis, care poate fi schimbat oricând. Rulotele pot fi amplasate în locuri inaccesibile business-urilor statice, putând funcționa în cartiere, pe promenade, în piețe, lângă supermarketuri sau centre comerciale. Conceptul mobil reduce semnificativ investițiile legate de chirie sau adaptarea spațiilor tip restaurant.


Punctele de vânzare sunt caracterizate, în principal, de standardele ridicate ale serviciilor pe care le oferă și de calitatea produselor care sunt pregătite pe loc, în fața clienților.


Ice and Roll & Cake and Roll este o alternativă viabilă pentru cine vrea să aibă o sursă suplimentară de venit sau să își deschidă o afacere.


Francizorul oferă un suport operațional total, cunoștințe aprofundate despre ce înseamnă rulota gastronomică, astfel încât să poată fi exploatată în doar câteva zile, cu rezultate vizibile. Instruirile practice și teoretice sunt extrem de eficiente, așa că francizații sunt capabili să își gestioneze afacerea fără sincope. Cheia succesului constă în faptul că francizorul știe care sunt așteptările consumatorilor și pune aceste cunoștințe la dispoziția noilor parteneri, de care sunt alături permanent.


Compania poloneză Sweet Gallery este deținătoarea conceptelor gastronomice Lodolandia (cu mărcile internaționale Ice and Roll și Cake and Roll), Kołacz na Okrągło, Bafra Kebeb și SiGelato.

.

Cuvinte cheie:  Ice and Roll  rulota  Cake and Roll  

Imagini

O rulotă, două șanse de câștig
O rulotă, două șanse de câștig

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.