Pe data de 19 septmebire 2022, acțiunile One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România, au fost oficial avansate în cadrul seriei FTSE Global Equity Index Emerging Europe, trecând de la categoria cu capitalizare mică la categoria cu capitalizare medie. Upgrade-ul reflectă capitalizarea bursieră crescută a One United Properties și lichiditatea solidă a acțiunilor ONE la Bursa de Valori București.
„One United Properties își continuă performanța excelentă pe Bursa de Valori București, crescând ponderea companiilor antreprenoriale românești incluse în indicii globali. În plus, după ce am finalizat cea mai nouă rundă de finanțare, ne-am mărit și mai mult free-float-ul, primind noi acționari în compania noastră în luna august. Acest lucru este completat acum de decizia FTSE Russell de a avansa acțiunile ONE într-o categorie mai reprezentativă de acțiuni de dimensiuni medii, astfel că estimăm o activitate de tranzacționare crescută pe acțiunile ONE în perioada următoare”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.
Acțiunile One United Properties sunt incluse în seria indicilor FTSE Global Equity începând din data de 21 decembrie 2022. Inițial, acțiunile au fost incluse în FTSE Global All Cap, FTSE Global Small Cap, segmentul cu capitalizare mică din cadrul ecosistemului de indici FTSE Global Equity Index și FTSE Global Total Cap, care include companii mari, mijlocii, mici și micro-companii. Începând cu 19 septembrie 2022, acțiunile ONE au trecut de la categoria cu capitalizare mică la cea cu capitalizare medie, restul compoziției indicilor rămânând neschimbată.
Indicele FTSE Global All Cap este un indice ponderat în funcție de capitalizarea pieței, care reprezintă performanța acțiunilor cu capitalizare mare, medie și mică la nivel global. Indicele acoperă piețele dezvoltate și emergente și este potrivit ca bază pentru produse de investiții, cum ar fi fonduri, instrumente derivate și fonduri tranzacționate la bursă. Șase companii din FTSE Global All Cap Index reprezintă România - Banca Transilvania, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties și TeraPlast.
Pe lângă seria FTSE Global Equity Index, acțiunile ONE sunt incluse și în indicele EPRA Nareit Emerging, conceput pentru a urmări performanța companiilor imobiliare listate și a REIT-urilor pe piețele emergente, precum și a mai multor indici STOXX. La nivel local, din septembrie 2021, acțiunile ONE sunt incluse în BET, principalul indice al Bursei de Valori București care urmărește cele mai lichide companii, indici BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR și BET Plus.
One United Properties este a treia cea mai mare companie antreprenorială listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București și cel mai mare dezvoltator imobiliar listat pe piața de capital locală. Acțiunile companiei au debutat la BVB pe 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 264 de milioane de lei pentru dezvoltări viitoare atât în segmentul rezidențial, cât și în cel de birouri. În august 2022, One United Properties și-a încheiat cu succes cea de-a cincea operațiune de majorare a capitalului social, atrăgând de la investitori existenți și 253,7 milioane de lei pentru dezvoltarea companiei.
Până în prezent, investitorii au tranzacționat peste 131 de milioane de acțiuni ONE, în valoare totală de aproape 173 de milioane de lei ceea ce face ca One United Properties să fie a 9-a cea mai tranzacționată companie de la Bursa de Valori București.
On September 19th, 2022, the shares of One United Properties (BVB: ONE), the leading green investor and developer of residential, mixed-use and office real estate, were effectively upgraded within the FTSE Global Equity Index Series for Emerging Europe, moving from the small-cap to mid-cap category. The upgrade reflects the increased market capitalization of One United Properties and the solid liquidity of ONE stock on the Bucharest Stock Exchange.
”One United Properties continues excellent performance at the Bucharest Stock Exchange, growing the share of Romanian entrepreneurial companies included in the global indices. Furthermore, having finalized the newest financing round, we have increased our free float even more, welcoming new shareholders to our company in August. Pairing this with the decision of FTSE Russell to move ONE shares to a more representative category of mid-sized stock, we estimate an even increased trading activity on ONE shares in the coming period,” said Victor Capitanu, co-CEO of One United Properties.
The shares of One United Properties are included in the FTSE Global Equity Index Series as of December 21st, 2022. Initially, the shares were included, apart from FTSE Global All Cap, the FTSE Global Small Cap, the small-cap segment within the FTSE Global Equity Index universe, and FTSE Global Total Cap, which includes large, medium, small, and micro-companies. As of September 19th, 2022, ONE shares moved from the small-cap to medium-cap category, with the rest of the indices composition remaining intact.
The FTSE Global All Cap Index is a market capitalization-weighted index representing the performance of the large, mid, and small-cap stocks globally. The index covers Developed and Emerging Markets and is suitable as the basis for investment products, such as funds, derivatives, and exchange-traded funds. Six companies in the FTSE Global All Cap Index represent Romania - Banca Transilvania, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties and TeraPlast.
Apart from the FTSE Global Equity Index Series, ONE shares are included in the EPRA Nareit Emerging index, designed to track the performance of listed real estate companies and REITS in emerging markets, as well as multiple STOXX indices. Locally, as of September 2021, ONE shares are included in the BET, the main index of the Bucharest Stock Exchange that follows the most liquid companies, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR, and BET Plus indices.
One United Properties is the third-largest entrepreneurial company listed on the Main Market of the Bucharest Stock Exchange and the largest real estate developer listed on the local capital market. The company’s shares floated on BVB on July 12th, 2021, following a successful IPO, during which the company raised 52.8 million euro for further developments in both the residential and office segments. In August 2022, One United Properties successfully closed its fifth capital increase operation, raising 51.5 million euro for further development from existing as well as new investors.
Year-to-date, investors have traded over 131 million ONE shares, in the total amount of almost 36 million euro, making One United Properties the 9th most traded company on the Bucharest Stock Exchange.
ONE UNITED PROPERTIES este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. Compania este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, cu simbolul ONE, iar acțiunile sale sunt incluse în multiplii indici BET și STOXX, în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmărește cele mai lichide acțiuni din lume, și în indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging, care urmărește evoluția companiilor active în sectorul imobiliar din piețele emergente.