Bucureşti - 28 iulie 2010
-
Compania Rominserv, antreprenorul general al Grupului Rompetrol, a încheiat recent un acord cu Prio Extracţie, companie membră a grupului portughez Prio SGPS S.A., pentru construirea a patru rezervoare de stocare ulei vegetal, valoarea proiectului ridicându-se la aproximativ 2.1 milioane USD.
“Este un parteneriat important pentru Rominserv, în cadrul căruia vom putea folosi know how-ul acumulat în proiecte similare realizate în cele două rafinării ale Grupului Rompetrol, Petromidia si Vega. De asemenea, expertiza şi experienţa dobândite în cei 9 ani de activitate reprezintă un avantaj important pentru consolidarea prezenţei companiei pe piaţa internă şi internaţională” declară Victor Popovici, director operaţional al Rominserv.
Rezervoarele fac parte din proiectul de dezvoltare a fabricii de extracţie uleiuri vegetale din localitatea Lehliu şi vor avea o capacitate nominală de 4.000 de metri cubi, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat pentru sfârşitul lunii august. Acestea vor fi realizate în sistemul „proiect la cheie” - proiectare, furnizare, construcţie şi punerea în funcţiune.
“Fabrica de extracţie uleiuri vegetale este o investiţie majoră pentru activitatea companiei PRIO, de aceea apreciem şi ne bazăm pe contribuţia colaboratorilor noştri. Competenţa şi profesionalismul lor vor asigura succesul acestui proiect şi ne bucurăm să avem compania Rominserv în această muncă de echipă”, declară Hugo Antunes, Project Manager, PRIO Extracţie.
Prin acest proiect, Rominserv continuă colaborarea cu grupul Prio, după ce în 2008 compania a realizat servicii de reparaţii pentru fabrica de biodiesel din Lehliu a grupului portughez. De asemenea, compania a mai derulat proiecte similare de construcţie şi modernizare rezervoare cu o capacitate de până la 50.000 mc, în cadrul rafinăriei Petromidia.
În prezent, Rominserv are în derulare proiecte de infrastructură în valoare totală de peste 2,85 milioane USD (lucrări de canalizare, alimentare, reabilitare şi extindere reţele cu apă potabilă), în creştere faţă de volumul lucrărilor similare desfăşurate în 2009 (aproximativ 1,8 milioane USD). Compania deţine trei puncte de lucru în România (Năvodari, Ploieşti şi Zalău) şi două subsidiare (Palplast Sibiu şi Rominservices Therm Mangalia).
Rominserv estimează pentru acest an atingerea unei cifre de afaceri de aproximativ 212 milioane USD, în creştere cu 20% faţă de indicatorul financiar înregistrat în 2009, de aproximativ 177 milioane USD. La sfârşitul anului 2008, compania a deschis o subsidiară în Kazakhstan, Rominserv Kazakhstan, care a obţinut o cifră de afaceri de 60 de milioane în 2009.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol
Contact: Mihaela Dumitru
Tel: 021/30.77.435
http://www.rompetrol.com/
Cuvinte cheie:
Rompetrol parteneriat Prio Extracţie