4 tipuri de brânză pe care trebuie sa le încerci

01 august 2022, 02.10 - Social  

București - 01 august 2022 -

Păstoritul este o ocupație practicată de câteva mii de ani în aproape toate colțurile lumii, care a generat în timp și o îndelungată tradiție a producerii de brânzeturi și alte produse lactate.


În materialul de față ne vom referi doar la brânzeturi, pentru că reprezintă categoria cea mai variată de alimente și totodată cele mai consumate produse din această gamă. Există mii de tipuri de brânzeturi în întreaga lume și ar fi imposibil să le încerci pe fiecare în parte, însă am considerat că unele din ele nu au voie să fie trecute cu vederea.


Am făcut o listă cu cele mai populare dintre ele și te invităm să o parcurgi înainte de a trece la o degustare.


Telemeaua


Telemeaua nu putea fi plasată în altă parte decât în capul listei, fiind tipul de brânză cel mai popular și cel mai consumat. Trebuie să știi că denumirea nu este una universală, iar termenul de telemea este echivalent cu brânza Feta de la greci, cu sir-ul sârbesc sau cu beyaz peynir-ul turcesc. Oricum i-ai spune, este vorba de același tip de brânză obținut la noi din lapte de vacă, oaie, capră sau bivoliță.


Este ușor de recunoscut datorită gustului sărat specific, care se obține prin maturarea brânzei în saramură. Termenul de „telemea” este înregistrat din 2015 ca produs protejat de origine românească, iar Telemeaua de Ibănești este singurul produs din această gamă certificat la nivel european ca Produs de Origine Protejată.


Cașcavalul


După telemea, cașcavalul ocupă locul al doilea în topul popularității, la acest moment fiind înregistrate peste 2.000 de sortimente în aproape toată țările. Își are originile în Italia, dar se produce în întreaga lume, pe baza unor rețete adaptate fiecărei regiuni.


În România, cașcavalul se produce din lapte de vacă, oaie sau capră și mai rar din lapte de bivoliță.


Îl poți găsi simplu sau afumat și poate fi consumat ca atare pe o felie de pâine sau ca ingredient pentru diferite preparate, cum ar fi rulada de cașcaval de Ibănești. De asemenea, poți să razi o bucată de cașcaval peste o pizza abia scoasă din cuptor sau peste cartofii copți fierbinți.


Brânza de vaci


Este alimentul preferat de cei care țin la siluetă dar și de cei care nu apreciază în mod deosebit brânzeturile sărate din categoria celor enumerate mai sus. Din denumire se poate deduce ușor că ingredientul din care se obține este laptele de vacă, fiind ușor de recunoscut datorită aspectului, dar și gustului.


I se mai spune și „brânză dulce”, însă nu pentru că ar avea acest gust, ci datorită lipsei sării. Totuși, poate fi folosită ca ingredient pentru plăcinte, prăjituri și alte produse de patiserie, iar în acest caz vei constata că și gustul dulce i se potrivește de minune.


Dacă nu te dai în vânt după plăcinte și prăjitură din motive de siluetă, te poți rezuma doar la brânza de vaci inclusă în dieta zilnică, datorită faptului că are un conținut scăzut de grăsimi. Din același considerent, este un ingredient recomandat și persoanelor care țin regim din motive medicale.


Cașul


Spuneam mai devreme să telemeaua se obține prin maturarea brânzei în saramură, iar pentru a folosi termeni mai exacți, trebuie să precizăm că acea brânză se numește „caș”.


Cașul este o bază pentru telemea și alte brânzeturi, care se obține din lapte proaspăt de vacă, oaie sau capră amestecat la o temperatură de 33-40 de grade cu cheag natural. Se lasă apoi o oră, după care laptele închegat se amestecă din nou până când zerul se ridică la suprafață. Zerul se scurge apoi într-un alt vas, iar cașul se pune într-o bucată de tifon care se lasă apoi la scurs circa 24 de ore. După aceea, cașul poate fi consumat proaspăt sau poate fi pus la uscat.


Acesta sunt principalele tipuri de brânzeturi pe care trebuie să le guști, pentru ca apoi să diversifici aria de testare, încercând și alte produse similare din diferite regiuni.   

.

Cuvinte cheie:  lactate  branzeturi  

Imagini

4 tipuri de brânză pe care trebuie sa le încerci

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.