MOBEXPERT este în premieră partener oficial UNTOLD Festival, în cadrul căruia aduce conceptul inovator Living in the Magic

01 august 2022, 01.48 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 01 august 2022 -

MOBEXPERT, cel mai mare retailer român de mobilier și decorațiuni și un brand inovator, cu istorie și tradiție pe piață, este în premieră partener oficial la UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume, sub conceptul Living in the Magic.


MOBEXPERT pune în valoare în cadrul evenimentului un stil de viață modern și sustenabil prin noua sa linie de business, Tiny Houses căsuțe mobile care pot fi amplasate oriunde. Astfel, noul concept de locuințe, ideale pentru vacanțe sau ca locuințe permanente, poate fi descoperit de cei 130.000 de participanți la eveniment în perioada 4-7 august 2022.


“Suntem onorați să avem acest parteneriat, cu unul dintre cele mai importante evenimente din lume și un concept de succes care a creat o industrie stabilă în România. Ne plac ideile inovatoare și integrăm într-un mod personalizat cele mai noi tendințe în activitatea noastră, iar colaborarea cu UNTOLD Festival este un pas important în strategia noastră, împărtășind aceeasi viziune de business. La cel mai mare eveniment din țară, aducem un nou concept, aliniat cu dorința mai multor români de a avea un nou stil de viață cu mai multă libertate să lucreze de oriunde și să călătorească în același timp, având facilitățile și confortul necesare și protejând totodată mediul înconjurător. Iar această nouă normalitate este atât de ușor de trait prin căsuțele mobile, care se integrează perfect oriunde în natură, Tiny Houses.”, spune Adelina Badea, CEO MOBEXPERT.


La UNTOLD, experiența de a locui în căsuțele mobile Tiny Houses va fi trăită de cei trei câștigători și prietenii lor, care beneficiază de acces și cazare gratuite la evenimentul din Cluj-Napoca, în urma unui concurs desfășurat de MOBEXPERT si UNTOLD  pe rețelele de socializare. Cele 3 căsuțe mobile vor fi amplasate într-o zonă dedicată, în cadrul festivalului.


Cu o suprafață utilă între 17mp și 23mp, căsuțele Tiny Houses au un spațiu de dormit cu depozitare și o zonă de dining multifuncțională, potrivită atât pentru a servi masa, cât și pentru a lucra, o bucătărie utilată cu plită, chiuvetă și frigider, o baie cu boiler spațioasă și spații pentru depozitare generoase, fiind dotate cu toate facilitățile necesare: finisaje (parchet, pereți vopsiți, aer condiționat, încălzire în pardoseală, utilități (apă, canalizare, energie electrică), corpuri de iluminat pentru exterior și interior pentru a oferi confortul necesar.


“Căsuțele MOBEXPERT din cadrul UNTOLD beneficiază de toate facilitățile, asigurând confortul de acasă sau de la hotel, însă fix în inima festivalului, oferindu-le oaspeților o experiență completă de distracție și relaxare. Gândite pentru a susține călătoriile punctuale sau un stil de viață nomad, căsuțele mobile facilitează relaxarea și evadarea în natură oriunde și în orice anotimp, fiind o soluție optimă pentru munca de la distanța sau pentru activități de tip freelancing. Un concept larg răspândit în Occident și nu numai, căsuțele Tiny Houses au devenit din ce în ce mai atractive pentru românii care vor să experimenteze un alt stil de viață, mai ales în contexul actual, când ideea de work from anywhere este o normalitate. În plus, sunt produse sustenabile ceea ce încântă publicul din România, tot mai responsabil și cu multă inițiativă pentru protejarea naturii”, explică Adelina Badea, CEO MOBEXPERT.


Pentru a îndeplini cererea tot mai mare pentru produse sustenabile pe piața locală, căsuțele mobile sunt construite din materiale naturale, în combinație cu tehnologii inovatoare și arhitectură modulară pentru un design inovator. Construcțiile sunt realizate în Piatra Neamț iar mobilierul în fabricile MOBEXPERT din România.


Proiectul MOBEXPERT Tiny Houses cuprinde atât căsuțe mobile cât și căsuțe fixe, de dimensiuni mai mari. Acestea pot fi o alternativă accesibilă la casele clasice sau pot fi utilizate precum case de vacanța, biroul de acasă, ateliere pentru hobby-uri, case de oaspeti sau spații hoteliere. Modelele sunt expuse în parcările hipermagazinelor MOBEXPERT din toată țara precum și pe site la adresa https://mobexpert.ro/pages/casuta-ta-din-natura


Despre Grupul MOBEXPERT


Grupul Mobexpert a fost înfiinţat în 1993 şi este o companie 100% românească, deţinută de antreprenorul Dan Șucu. Mobexpert este o companie vertical integrată, care pornește cu designul și proiectarea produselor, trece cu acestea prin fabricare și retail, până la spațiul clientului final. Reţeaua regională a Mobexpert numără 27 de hipermagazine şi magazine de dimensiuni mai mici, precum si un magazin online, www.mobexpert.ro


Grupul Mobexpert are 2.100 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 250 milioane euro. Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Mobexpert include și 5 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în Bucureşti (in zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava și Constanța.

.

Cuvinte cheie:  Grupul MOBEXPERT  untold  Dan Șucu 

Imagini

MOBEXPERT este în premieră partener oficial UNTOLD Festival, în cadrul căruia aduce conceptul inovator Living in the Magic
MOBEXPERT este în premieră partener oficial UNTOLD Festival, în cadrul căruia aduce conceptul inovator Living in the Magic

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.