One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2021. Raportarea anuală a aspectelor care privesc sustenabilitatea face parte din strategia pe care One United Properties a adoptat-o la finalul anului 2021, în urma deciziei de a adera la Pactul Global al ONU, cea mai importantă inițiativă privind sustenabilitatea. Ca un pas următor în direcția sustenabilității, compania va derula procesul de rating ESG cu una dintre cele mai importante agenții de rating din lume. Ratingul va fi făcut public.
„În 2021, am făcut pași importanți în ceea ce privește angajamentul nostru în domeniul sustenabilității: am continuat să ne concentrăm pe construirea responsabilă în care am redirecționat majoritatea deșeurilor, am investit în restaurarea primului monument istoric, am pus bazele parteneriatului cu Veolia pentru implementarea celor mai noi soluții de energie regenerabilă în dezvoltările noastre rezidențiale, ne-am angajat ca noile clădiri de birouri să respecte standardele de emisii de carbon nete zero, am elaborat un nou Cod de Conduită pentru furnizorii noștri și am pus bazele primului Comitet ESG al unei companii publice românești blue chip. Vom continua aceste eforturi și în 2022, deoarece suntem convinși că sustenabilitatea este direct legată de ideea de a dezvolta afaceri în mod responsabil,” a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
În timpul procesului de elaborare a Raportului de Sustenabilitate 2021, conducerea a identificat subiecte de importanță crucială pentru companie și părțile interesate – acționari, potențiali investitori și analiști ai pieței de capital, clienți, angajați, colaboratori, contractori și furnizori, precum și reprezentanți media. Un număr de 66 de persoane din categoria părților interesate au participat la chestionarul privind sustenabilitatea, pe baza căruia a fost elaborată matricea de materialitate care prezintă domeniile prioritare pentru companie. Infrastructura de calitate, eficiența energetică a dezvoltărilor și construirea responsabilă au fost indicate de părțile interesate drept domenii prioritare cheie pentru One United Properties, toate încadrate în strategia de mediu. Acestea au fost urmate de aspectele sociale: implicarea în societate, regenerarea urbană, sănătatea și bunăstarea chiriașilor și a rezidenților.
Strategia de mediu a One United Properties include dezvoltarea unui portofoliu rezidențial 100% certificat Green Homes, a unui portofoliu de spații de birouri 100% certificat LEED și WELL, precum și un angajament ca toate spațiile de birouri nou dezvoltate să respecte standardele LEED Zero Carbon. În plus, la începutul anului 2022, One United Properties a lansat un parteneriat cu Veolia care vizează implementarea la viitoarele dezvoltări: One Lake District, One High District, One Lake Club și One Peninsula, a celei mai avansate și ecologice surse de energie - pompele de căldură geotermală. La nivelul fazei de construcție, în 2021, aproximativ 65% din deșeurile generate pe cele nouă șantiere ale dezvoltărilor One United Properties au fost redirecționate – reutilizate, reciclate sau reconvertite, în loc să fie aruncate la groapa de gunoi.
Pe plan social, anul 2021 a marcat o nouă etapă în istoria One United Properties, deoarece compania a investit pentru prima dată în restaurarea unor monumente istorice, în urma achiziției Casei Braikoff. Clădirea istorică este în curs de renovare completă și va fi cunoscută sub numele de One Athénée. În plus, în martie 2022, One United Properties a achiziționat fosta fabrică Ford, situată în cadrul One Floreasca City, care va fi restaurată și transformată într-un spațiu de retail, One Gallery. În următorii doi ani, One United Properties estimează investiții de minimum 70 de milioane de euro în regenerarea urbană a unor monumente istorice abandonate din București, cu scopul de a proteja și regenera patrimoniul cultural al capitalei României.
În ceea ce privește guvernanța, eforturile companiei în calitate de angajator, partener de afaceri și companie publică se concentrează pe asigurarea unui mediu sigur pentru toți angajații și colaboratorii și pe promovarea egalității. Prin urmare, ca parte a strategiei de sustenabilitate, în 2021, One United Properties a elaborat un nou Cod de Conduită pentru furnizori. Începând cu 2022, toți furnizorii și partenerii One United Properties vor trebui să se angajeze să asigure respectarea deplină a drepturilor omului, cele mai înalte norme de sănătate și siguranță la locul de muncă, precum și standarde etice în comportamentul lor.
La nivelul responsabilității sociale corporative (CSR), numai în 2021, One United Properties a donat 1,4 milioane de euro pentru susținerea asociațiilor locale și a proiectelor caritabile. Strategia de CSR a companiei este orientată în jurul a trei verticale: regenerare urbană și protecția mediului, unde One United Properties a efectuat donații totale de 1,1 milioane de euro; educație, sport și antreprenoriat, unde sprijinul s-a ridicat la 250.000 de euro; sănătate și cercetare, unde compania a donat anul trecut 17.500 de euro pentru mai multe cauze.
Raportul de Sustenabilitate 2021 al One United Properties a fost întocmit folosind standardele Global Reporting Initiative (GRI) și este disponibil AICI. Comitetul de ESG al Consiliului de Administrație, care este responsabil pentru definirea strategiei de sustenabilitate a One United Properties, a supervizat pregătirea raportului.
ONE UNITED PROPERTIES este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. Compania este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, cu simbolul ONE, iar acțiunile sale sunt incluse în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmărește cele mai lichide acțiuni din lume, și în indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging, care urmărește evoluția companiilor active în sectorul imobiliar din piețele emergente.