„Rock îndrăcit” la Teatrul Național București

30 iunie 2022, 02.21 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 30 iunie 2022 -

„Sperăm să bucurăm publicul din nou, ca de obicei, dar de data aceasta cu un altfel de spectacol. Întâlnirile de anul acesta sunt speciale pentru că, pe lângă dans contemporan, ne întâlnim și cu rock-ul. Și nu cu orice fel de rock, ci cu rock-ul îndrăcit”, a declarat Gilda Lazăr, la conferința de presă organizată la Teatrul Național București pentru a anunța cea de-a XXII-a ediție a Întâlnirilor JTI, care în acest an au ca invitată compania de dans Jean-Claude Gallotta, din Franța. Jean-Claude Gallotta va prezenta în această seară la Sala Mare a Teatrului Național București spectacolul My Ladies Rock.


Mathilde Altaraz, co-fondator al companiei Jean-Claude Gallotta a amintit mai întâi de legăturile cu România. Ca de fiecare dată când un artist străin vorbește despre dansul contemporan românesc, și Mathilde Altaraz a făcut referire la Gigi Căciuleanu, coregraful româno-francez de talie internațională, precizând că una dintre dansatoarele companiei a lucrat cu acesta în Chile. În compania lui Jean-Claude Gallotta se află și doi studenți ai Ruxandrei Racovitză, care este profesor de dans la Conservatorul din Paris și care a dansat cu Gigi Căciuleanu.


My Ladies Rock este un spectacol punte cu My Rock, o altă creație a companiei Jean-Claude Gallotta, realizată la aniversarea a 50 de ani de la apariția rock-ului și de la începerea activității lui Merce Cunningham: „Jean-Claude Gallotta a dorit astfel să îmbine cele două iubiri ale sale, muzica rock și pe cel prin care a descoperit dansul contemporan, Merce Cunningham”. Cu My Ladies Rock, Jean-Claude Gallotta a căutat un echivalent feminin în istoria acestei culturi a distrugerii, a rock-ului, după cum a spus Mathilde Altaraz: „Sunt cântărețe cunoscute și mai puțin cunoscute. E o poveste incredibilă. Au fost probleme legate de drepturile de autor. Am făcut apel și la specialiști din cinema care aveau experiență în domeniu. Erau interprete pe care Jean-Claude le adora, dar familiile lor s-au opus difuzării melodiilor. Pentru Janis Joplin am reușit să utilizăm o singură melodie”.


„De obicei, Jean-Claude Gallotta lucrează în liniște, nu neapărat pe muzică. Astfel, are libertate de decizie pentru mișcare în raport cu muzica. Cu toate acestea, le spune dansatorilor că nu pot fi surzi la ceea ce aud. Dansatorii trebuie să fie muzicieni. Există o ritmicitate vizuală, care nu se poate obține fără muzică. Sunt momente ale dansului, ca niște ferestre în care se poate improviza, dar într-un cadru precis. Veți vedea că Jean-Claude nu pune accent pe formă, ci mai degrabă pe flux, pe energie, pe ritm”, a mai spus Mathilde Altaraz.


My Ladies Rock va fi prezentat și la Sibiu, pe 2 și 3 iulie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), la sala Eugenio Barba.


„Va fi interesant de văzut cum va fi acest spectacol în spații diferite. Într-un spațiu clasic, la TNB și într-un loc neconvențional, cum e sala dintr-un spațiu industrial, în Sibiu”, a precizat directorul JTI. „Prima oară este despre descoperire, apoi când vedem spectacolul a doua oară este despre a primi ceea ce ni se oferă”, a adăugat Mathilde Altaraz.


„Să ne bucurăm de dans, de tot ceea ce înseamnă mișcarea, în această seară și pe 2 și 3 iulie, la Sibiu. Alvin Ailey, a cărui companie de dans a fost invitată a Întâlnirilor în 2008 spunea că a dansa este un act de progres, de creștere, este muzică, învățare, celebrare, bucurie”, a încheiat Gilda Lazăr.


Producător general: Fundaţia Art Production.


Parteneri: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Național Radu Stanca. Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, RFI România, Blitz TV, AmosNews, Webcultura, Pro Contemporania, The Culture Club, Eventim, Entertix.


Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ultima ediție i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra.


Întâlnirile JTI ediția 2021, cu Jean-Claude Gallotta, sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.


.

Cuvinte cheie:  JTI  Rock îndrăcit  Teatrul Național București  Gilda Lazăr 

Imagini

„Rock îndrăcit” la Teatrul Național București
„Rock îndrăcit” la Teatrul Național București
„Rock îndrăcit” la Teatrul Național București
„Rock îndrăcit” la Teatrul Național București

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.