București - 19 aprilie 2022
-
În 23 aprilie 2022 se finalizează implementarea proiectului ,,Sistem mobil de monitorizare a aerului” cod SMIS 2014+: 109913, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Obiectivul general: înființarea unei noi societăți comerciale de tip spin-off și dezvoltarea competitivă a acesteia prin crearea și introducerea pe piață a unui sistem mobil de monitorizare a aerului, produs inovativ dedicat subdomeniului de specializare inteligentă ”Orașe inteligente” bazat pe rezultatele cercetării și dezvoltării obținute pentru realizarea unei teze de doctorat în cadrul Universității Politehnica din Timișoara.
Proiectul s-a derulat pe parcusul a 19 luni – respectiv 23.09.2020 – 23.04.2022.
Beneficiar: AIRVIEW S.R.L. cu sediul în Dumbrăvița, str. Lalelor Nr.58, jud. Timiș.
Toate obiectivele și rezultatele preconizate au fost atinse.
Valoarea totală a proiectului a fost de 977,411.26 lei, iar valoarea cofinanțării UE a fost de 839,929.01 lei.
SISTEM MOBIL DE MONITORIZARE A AERULUI – Proiect cofinanțat din Fondul de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.
.
Cuvinte cheie:
monitorizare a aerului proiect AIRVIEW S.R.L.