Dacă tocmai ți-ai deschis un magazin, un software de gestiune s-ar putea să nu pară o necesitate. Pe de altă parte, s-ar putea să te și sperie prețul unui astfel de produs. Dar te-ai gândit cât de mult te poate costa să nu ții pasul cu tendințele, mai ales în epoca vitezei? Îți spunem noi: destul de mult. Orice magazin va prospera dacă își simplifică, eficientizează și centralizează activitatea.
Un program de gestiune a unui magazin îți va aduce nenumărate avantaje, unele dintre cele mai importante fiind următoarele:
Vinzi mai repede și mai ușor
Obiectivul de bază necesar pentru orice magazin, asta dacă vrea să facă și profit, este să vândă cât mai ușor și cât mai repede. Atunci când trebuie să-ți amintești sute de coduri de produse sau să le cauți într-o listă, poți scoate din ecuație rapiditatea. Ca să nu mai vorbim de efortul intelectual depus de vânzător.
Un program de gestiune îți va permite pur și simplu să selectezi interfața de vânzare, și să încasezi banii, iar la final casa de marcat va elibera bonul fiscal. Atât de simplu!
Ai control asupra stocurilor
Să-ți dai seama că un produs s-a terminat de abia când ajungi în depozit nu este foarte plăcut. Mai ales dacă produsul respectiv este deosebit de popular. Și da, bănuim că nici tu nu ești un mare fan al inventarului clasic.
Cu un soft de gestiune poți scăpa de astfel de griji. Grație sistemului centralizat vei avea o evidență clară a stocurilor și nu vei mai fi niciodată luat pe nepregătite de clienți. În plus, nu vei mai pierde timp cu inventarul clasic care-ți poate lua o zi sau două. Zile în care pierzi bani pentru că nu vinzi nimic. În plus, orice fel de erori, de exemplu pierderi de marfă, vor putea fi detectate mult mai ușor.
Poți genera rapoarte în funcție de nevoi
Pentru a avea succes în afaceri ai nevoie de informații. Singurul mod prin care le poți obține este cu ajutorul rapoartelor. Totuși, contează cât de rapid sau de greu le poți obține și cine își bate capul cu genererea lor. Vei întocmi tu de unul singur o fișă a clienților?
Ei bine, dacă ai un soft de gestiune nu trebuie să-ți bați tu personal capul cu așa ceva. Vei avea acces la documente din care poți afla cât și ce comandă fiecare client, numărul comenzilor efectuate până în prezent și chiar sumele de bani pe care le cheltuie în magazinul tău. Astfel de informații sunt foarte valoroase pentru strategia ta de vânzare și fidelizare a clienților și tu le poți obține în doar câteva clickuri, în timp real.
Poți genera documente automat
Pentru a opera în legalitate un magazin trebuie să producă o mulțime de documente, de la facturi, bonuri fiscale și chitanțe până la note de recepție ordine de plată, fișe de magazin, registre de casă și chiar rețetare. Plănuiești să le faci pe toate singur?
Cu ajutorul unui software de gestiune, procesul de obținere pentru toate aceste documente va fi automatizat, deci nu va mai fi nevoie să cauți aceste informații pe cont propriu. Imaginează-ți doar cât timp vei economisi.
Așadar, cât de necesar este un soft de gestiune pentru un magazin, mai ales în condițiile în care îți oferă o imagine de ansamblu asupra afacerii tale? Foarte necesar!