Ne confruntăm cu o nouă criză umanitară majoră care derivă dintr-un context geopolitic european ce nu a fost niciodată atât de grav de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până astăzi.
Invazia bruscă a Ucrainei de către Rusia a creat un flux de migrație din Ucraina în Polonia și România, bărbați, femei și copii, familii întregi, fugind de război în căutarea unui adăpost pentru a se afla în siguranță.
Aspectul crucial asupra căruia Confindustria Romania își îndreaptă atenția imediată este gestionarea organizată a primirii acestui influx de refugați în România având în vedere că nici durata și nici extinderea acestui conflict fără sens nu pot fi anticipate.
În urmă cu câteva zile a fost interzisă părăsirea Ucrainei de către bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, acest lucru plasând femeile și copiii ucraineni aflați deja în România sau care vor sosi în zilele următoare, într-o situație de vulnerabilitate și precarietate întrucât, rămași fără capul familiei, migranții vor tinde mai degrabă să rămană în proximitatea granițelor României cu Ucraina decât să ajungă în alte state.
În mod firesc, organizarea gestionării fluxurilor migratorii apărute subit și având o asemenea amplitudine este concentrată asupra acordării ajutorului de bază privind, mai ales, asigurarea de adăposturi, hrană și îngrijiri medicale. Este tot atât de adevărat că viața în centrele de primire a refugiaților este adesea foarte aglomerată, iar pe termen mediu și lung ar putea ajunge la condiții inacceptabile de trai, generând chiar, în mod indirect, fenomene sociale negative.
Companiile asociate la Confindustria Romania ocupă un loc de seamă în economia României și doresc ca și de data aceasta să contribuie în mod concret la gestionarea pe termen mediu și lung a crizei refugiaților ucraineni din România, oferind sprijin Guvernului României și punând lucuri de muncă la dispoziția cetățenilor ucraineni care au reușit să ajungă în țară.
"La fel ca în recentul caz al pandemiei de coronavirus, și de data aceasta Confindustria România - care reprezintă cele mai mari investitii italiene din țară - se află în fruntea inițiativelor privind ajutorul acordat Guvernului României, și poporului ucrainean aducându-și contribuția operațională la facilitarea primirii refugiaților ucraineni. Companiile noastre sunt gata să angajeze în România refugiații de război ucraineni. Conform unuia dintre principiile sacre ale întreprinderile noastre și anume, respectarea egalității de șanse între femei și bărbați, această acțiune rămâne temporar valabilă până când situația va reveni la normal.
Prin urmare, solicităm de urgență o întâlnire cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, domnul Marius Budăi, pentru a-i împărtăși detaliile acestei inițiative astfel încat ea să devină operațională.
În acest context, Confindustria România solicită Guvernului României:
- emiterea unei ordonațe de urgență care să oficializeze simplificarea birocrației privind recrutarea promptă a acestor refugiați de către companiile din România.
- elaborarea unui plan structurat de garantare de creșe și grădinițe temporare pentru a sprijini femeile care vor fi angajate de companiile noastre;
- crearea unui cadru legislativ care să permită refugiaților ucraineni care vor avea deja un loc de muncă în momentul unei mult-așteptate normalizări a situației, ulterioare conflictului, să aibă posibilitatea să rămână în Romania, cu aceleași drepturi și îndatoriri cu cele ale cetățenilor români, pentru a fi în măsură să-și continue viața în această țară.
În vremuri de schimbări dramatice, sinergia dintre sectorul public și cel privat trebuie să dea tot ofere tot ce este mai bun. După experiența pandemiei, care nu s-a încheiat încă, ne aflăm din nou în prezența unei situații de urgență umanitară. Prin urmare, ne așteptăm la o colaborare extraordinară și imediată cu Guvernul României", a declarat Giulio Bertola, președintele Confindustria Romania.