Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

26 ianuarie 2022, 02.35 - Social  

București - 26 ianuarie 2022 -

Decorul de interior în stil scandinav a devenit foarte popular datorită caracteristicilor minimaliste și practice dovedite, dar și prin faptul că scoate la iveală creativitatea oamenilor. Acesta îmbină atmosfera primitoare și călduroasă cu cea organizată și curată, ușor rece datorită culorilor neutre.


Dacă ești antreprenor și oferi membrilor organizației un spațiu de birou unde să-și desfășoare munca, iată 5 ponturi de amenajare în stil scandinav pentru un loc productiv și luminos care îi va ajuta pe angajați să se concentreze asupra activităților întreprinse.


1.   Corpuri de birou albe


Un birou minimalist, alb, este o alegere clasică și sigură atunci când dorești să amenajezi spațiul de lucru al angajaților într-un stil scandinav. Este simplu, versatil și, cel mai important, practic. Un alt punct avantajos este că angajații își pot decora biroul în funcție de personalitate și preferințe, păstrând tonalitatea curată și organizată. Automat, spațiul de lucru devine mai luminos și astfel, angajații se vor simți mai productivi să-și rezolve sarcinile din fiecare zi.


Poți amplasa un covor bej sub corpul de birou, un scaun confortabil de culoare mai închisă care să realizeze contrastul scandinav și un dulăpior unde angajații își pot depozita diverse documente, obiecte personale etc.


2.   Decorează cu plante


Plantele în ghiveci de orice dimensiuni sunt foarte bine primite în decorarea interiorului într-un stil scandinav. Desigur, contează foarte mult alegerea tipului de plantă cu care dorești să amenajezi spațiul de birou pentru angajați. De exemplu, te poți folosi de o idee inovativă și anume utilizarea lichenilor decorativi în diverse culori pentru crearea unui spațiu primitor care merge în direcția filosofiei din spatele decorului scandinav: „conexiunea cu tine însuți și cu natura”.


Poți folosi ghivece mari cu plante pentru colțurile mai întunecate unde nu ajunge lumina naturală pentru deschiderea spațiului de lucru pentru angajați.


3.   Folosește cu atenție corpurile și sistemele de iluminat


Un spațiu de lucru este luminat, de obicei, cu ajutorul unor sisteme dreptunghiulare LED dispuse în linie dreaptă pe toată suprafața tavanului. De cele mai multe ori, această modalitate de iluminare este întâlnită în spațiile de co-working care se bazează mai mult pe un stil de amenajare industrial.


Dacă îți dorești ca sediul afacerii tale să fie amenajat într-un stil scandinav, atunci va trebui să iei în considerare iluminarea cu lustre tip pendul în care să atașezi becuri economice cu lumină caldă sau rece, în funcție de preferințe. O altă modalitate mai eficientă ar fi să atașezi fiecărui birou o lampă instalată în perete și să păstrezi sistemul de iluminare cu LED inițial.


4.   Tablouri motivaționale


Angajații trebuie să se simtă mai motivați în fiecare zi, cu cât sarcinile și activitățile pe care le întreprind devin repetitive sau obișnuite. Un angajat nou este întotdeauna motivat instinctual să înceapă perioada de lucru, dar o persoană care lucrează în același loc de 5 ani s-ar putea să aibă nevoie de motivație suplimentară.


Poți atașa tablouri cu citate motivaționale în fața fiecărui birou sau îi poți lăsa pe angajații tăi să aleagă, crescând sentimentul de implicare în cadrul firmei.


5.   Ia în considerare forma și funcționalitatea obiectelor pentru birou


Când vine vorba de corpurile de mobilier utilizate în stilul de amenajare scandinav, liniile clare și curate trebuie să iasă în evidență. Biroul, scaunele, canapelele din spațiul de relaxare și restul elementelor de decor ar trebui să aibă o notă modernă, inovativă, cu margini netede și ușor rotunjite. Designul scandinav se caracterizează prin utilizarea inovatoare și funcțională a spațiului.


Cu aceste 5 ponturi de design interior, a venit momentul să iei decizia finală și să amenajezi spațiul de birou al angajaților într-un stil scandinav, productiv și inovator!


.

Cuvinte cheie:  birou  moda  design  amenajare 

Imagini

Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.