Succesul în afaceri se scrie în termeni de profit și eficiență, iar aceste obiective sunt tot mai dificil de atins în condițiile actuale de concurență, dificultăți economice și sociale.
Ca să fii competitiv pe o piață dinamică și volatilă cum este cea a comerțului online, trebuie să aplici metodele potrivite de reducere a costurilor. Îți prezentăm în continuare câteva sugestii pentru gestionarea afacerii tale:
Automatizează procesarea de comenzi ( nu livrările de produse)
Când activezi în domeniul comerțului online, timpul este un factor critic, o resursă de eficiență și în același timp o vulnerabilitate. Ca să poți prelucra rapid un număr mare de comenzi, cu tot ce înseamnă preluare informații, manevrare stocuri, transport și încasări, ai nevoie de un sistem automatizat pentru procesarea comenzilor în primul rând.
Concret, este o diferență între a procesa 50 de comenzi cu un click sau a procesa câte o comandă separat în 2 minute și a genera câte un AWB și o factură pentru fiecare în parte, nu-i așa?
În acest fel elimini sarcinile manuale repetitive, direcționezi angajații pe activități ce aduc plus valoare, obții performanțe mai bune la livrare, iar gradul de satisfacție al clienților este îmbunătățit, pentru că le oferi experiențe de cumpărare mai bune decât cele anterioare.
Listează produsele pe marketplace-uri
O metodă eficientă de reducere a costurilor se bazează pe dezvoltarea și diversificarea afacerii. Acest lucru este posibil dacă listezi produsele pe mai multe marketplace-uri, printr-o strategie de vânzări multi-channel.
Ca să ai succes în demersul de extindere a activității, colaborează cu firme specializate precum easySales România, care îți pune la dispoziție integrări cu cele mai populare marketplace-uri: eMAG, CEL.ro, Okazii.ro, Carrefour Marketplace sau TeamDeals.
Astfel vei avea o colaborare ușoară cu marketplace-urile pe care alegi să-ți vinzi produsele, folosind funcții generoase și automatizate pentru a lucra eficient, cu un efort minim de implicare tehnică.
Reducerea costurilor este vizibilă la firmele care au propriul magazin online și încep să-și diversifice activitatea prin marketplace-uri, dar și pentru cele sunt listate doar pe marketplace-uri sau se află la prima încercare de-a intra în domeniul comerțului electronic.
Concret, vei realiza listarea și vânzarea produselor tale pe multiple canale online, vei gestiona mai eficient comenzile clienților, atât din marketplace, cît și din magazinul online, vei elimina procesarea manuală a stocurilor, înlocuind-o cu un sistem automatizat de gestionare și sincronizare a cantităților disponibile pentru mii de articole de pe site.
Externalizează activitățile de marketing și promovare online
Gestionarea unei afaceri online implică multe costuri indirecte, pe care le poți reduce prin externalizarea operațiunilor respective, iar un bun exemplu îl reprezintă activitățile de marketing și promovare online.
Prin colaborarea cu specialiști de top ai acces la expertiza lor în domenii importante pentru afacerea ta, la tehnologiile și aplicațiile profesionale pe care le utilizează pentru crearea de website-uri performante, conținut premium și imagini relevante.
Folosește outsourcingul ca pe o sursă de flexibilitate, prin care poți să faci mai multe lucruri, cu resurse financiare mai puține decât în cazul organizării unor departamente interne în cadrul firmei. Astfel beneficiezi de campanii de marketing online realizate la nivel profesionist, la costuri fixe, stabilite de nivelul pieței.
Aplică metodele potrivite pentru afacerea ta și concentrează-te pe reducerea costurilor operaționale, ca să crești nivelul de eficiență și să fii mai competitiv în mediul online.