Intervențiile estetice devin tot mai accesibile și la noi în țară, iar numărul persoanelor care apelează la procedurile medicale de înfrumusețare este din ce în ce mai mare. Cele mai multe intervenții de acest fel sunt simple, rapide și nedureroase, iar efectele durează mult timp.
Oricine poate să apeleze la acest proceduri, important este să fie aibă o stare bună de sănătate și să aleagă o clinică medicală specializată în intervenții estetice, cum este Clinica Cosmedica. Iată care sunt cele mai solicitate servicii.
1. Injecții cu acid hialuronic
Procedura este folosită pentru tratarea ridurilor, dar și pentru a da mai mult volum buzelor. Injecțiile cu acid hialuronic nu sunt dureroase, deoarece se realizează cu un ac fin sau cu o canulã, după aplicarea unei anestezii locale. În timp record, ridurile din jurul buzelor sunt umplute, iar obrajii își recapătă conturul ferm și frumos, păstrând totodată un aspect natural, astfel încât nimeni nu va ști că pacienta a recurs la acest tratament.
Acidul hialuronic poate fi folosit și pentru mărirea buzelor, indiferent de vârsta pacientei. Astfel, buzele vor fi perfect conturate, simetrice și pline și vor putea fi puse în valoare de un machiaj natural, fără să mai fie necesare diferite artificii estetice.
2. Mărirea sânilor
Există mai multe metode pentru mărirea sânilor, dar cele mai multe paciente optează pentru folosirea unui implant mamar cu gel siliconic, procedură care oferă rezultate de derută și un aspect natural, implanturile fiind disponibile în mai multe mărimi. Este foarte important ca pacienta să discute cu medicul înainte de intervenție, ca să aleagă cea mai bună soluție și să aibă așteptări realiste. Recuperarea este destul de rapidă și durează, în mod normal, aproximativ 7 zile.
O altă metodă de mărire a sânilor este prin injectarea de grăsime proprie, în acest caz nefiind necesară operația. Prin urmare, intervenția este mult mai sigură, fără durere sau posibile complicații, pentru că nu există riscul ca organismul să respingă grăsimea injectată.
3. Rinoplastia
O altă intervenție estetică foarte solicitată este rinoplastia, operația de modificare a formei nasului. Este o procedură solicitată atât de către femei, cât și de către bărbați, indiferent de vârstă. Corectarea unei asimetrii vizibile la nivelul nasului, îndreptarea sau micșorarea lui va îmbunătăți radical fizionomia pacientului.
Intervenția este recomandată pentru a remedia anumite defecte din naștere, dar și în cazul unor traumatisme care au afectat forma nasului. Discuția cu medicul care va realiza operația este foarte importantă, pentru ca pacientul să știe dinainte cum va arăta rezultatul final, dar și care sunt regulile pe care va trebui să le respecte pentru o recuperare cât mai rapidă. În funcție de complexitatea intervenției, rinoplastia se poate realiza sub anestezie locală sau generală.
Acestea sunt câteva dintre cele mai populare intervenții estetice solicitate și în România, fiind accesibile, sigure și cu rezultate de durată. Este esențial însă ca pacienții care vor să apeleze la aceste servicii să fie sănătoși, astfel încât să nu existe un risc prea mare de complicații, mai ales dacă este necesară anestezia generală.