Eficiența produselor de curățenie: ce ingrediente trebuie sa conțină?

10 decembrie 2021, 10.29 - Social  

București - 10 decembrie 2021 -

Cei mai mulți dintre noi aleg produsele de curățenie bazându-se doar pe renumele brandului sau fiind atrași de forma ori aspectul ambalajului. În cel mai fericit caz, ne aruncăm ochii pe eticheta principală de pe fața produsului, dar aproape niciodată nu citim și ce scrie pe eticheta de pe spate. Astfel, avem surpriza să constatăm acasă că produsul pe care l-am cumpărat nu e chiar ceea ce trebuie să fie și e departe de eficiența prezentată în reclame.


Pentru a evita astfel de situații, îți prezentăm principalele ingrediente pe care trebuie să le conțină produsele de curățenie, cu recomandarea de a le căuta de fiecare dată pe eticheta acestora.


Detergenți


Sunt substanțe active, care au rolul de a curăța și a îndepărta petele de murdărie de pe suprafețe. Detergenții nu pot acționa singuri, ci trebuie dizolvați în apă, obținându-se astfel o soluție cu care se pot spăla suprafețele și alte obiecte. De asemenea, soluțiile cu detergenți pot fi folosite și pentru ștergerea suprafețelor, iar pentru această operațiune îți recomandăm lavetele profesionale de la Igiena Phs.


Există trei grupe distincte de detergenți, fiecare recomandată pentru anumite utilizări, după cum urmează:


Detergenții anionici – sunt acei detergenți care fac multă spumă și care sunt recunoscuți pentru capacitatea lor ridicată de curățare. Datorită proprietăților sale, această grupă de detergenți o regăsim în produsele de curățare folosite în spălătorii și în cele destinate vaselor de bucătărie.


Detergenții neionici – sunt folosiți cu preponderență în produsele de curățat destinate mașinilor de spălat, denumite generic „detergent automat”. Nu fac la fel de multă spumă precum cei din categoria anterioară, dar sunt foarte eficienți în îndepărtarea petelor de orice fel. Se utilizează preponderent în mașinile de spălat, datorită nivelului scăzut de spumare, a faptului că nu oxidează, precum și datorită rezistenței la duritatea apei.


Detergenții amfolitici – această categorie este utilizată în produsele de igienă personală precum gelurile de duș, săpunurile lichide sau diferite creme. După cum e lesne de înțeles, nu atacă pielea și curăță eficient praful și murdăria de pe suprafața acesteia.


Dzinfectanți


Au rolul de a distruge bacteriile și alte microorganisme de pe suprafețe și de pe piele, protejându-ne astfel de multe probleme de sănătate. Dezinfectanții sunt nelipsiți din soluțiile pentru curățarea grupurilor sanitare avizate de Ministerul Sănătății, pentru că băile sunt spațiile în care se adună cei mai mulți agenți patogeni.


Nu trebuie să fie confundați cu detergenții, pentru că rolul acestora este acela de a elimina murdăria, fără a afecta bacteriile și alte microorganisme. Prin urmare o suprafață curată poate fi contaminată în continuare, fiind necesară și folosirea unui produs care conține dezinfectanți, pentru a elimina orice risc.


Substanțe odorizante


Substanțele care intră în componența produselor de curățenie nu au întotdeauna un miros plăcut, unele din ele, cum ar fi clorul, fiind chiar foarte deranjante. Pentru a elimina acest inconvenient, producătorii adaugă și substanțe odorizante, care conferă soluțiilor de curățenie un miros plăcut.


Ce  nu ar trebui să conțină produsele de curățenie


Există și produse pe care trebuie să le eviți, dacă pe eticheta lor găsești trecute anumite substanțe ce pot avea efecte nocive. Iată cele mai frecvente exemple:


Percloroetilenă – se poate găsi în soluțiile de curățare a covoarelor și tapițeriilor sau pentru îndepărtarea petelor de pe haine. Vaporii de  percloroetilenă se degajă în aer după aplicarea soluției, iar inhalarea lor prezintă risc cancerigen.


Triclosan – unii producători adaugă triclosan în detergenții lichizi de vase, ignorând faptul că aceste este un antibacterian foarte agresiv, care poate favoriza creșterea rezistenței la antibiotice.


Amoniac – folosit în soluțiile pentru îndepărtarea calcarului sau cele pentru curățarea obiectelor din inox și alte metale, amoniacul poate provoca probleme celor care suferă de astm sau alte afecțiuni respiratorii. De asemenea, utilizat frecvent, poate duce la apariția acestor boli.


Așadar, nu uita să verifici cu atenție etichetele produselor de curățenie, pentru a le putea alege pe cele mai bune dintre ele.


.

Cuvinte cheie:  produse de curățenie  curatenie  camin  Detergenți 

Imagini

Eficiența produselor de curățenie: ce ingrediente trebuie sa conțină?

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.