One United Properties raportează o cifră de afaceri de 627,7 milioane lei și un profit brut de 239,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2021

15 noiembrie 2021, 10.41 - Afaceri   Social   Imobiliare  

București - 15 noiembrie 2021 -

One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, raportează o cifră de afaceri record de 627,7 milioane lei în primele nouă luni din 2021, o creștere cu 87% față de aceeași perioadă a anului 2020. După încheierea T3 2021, cel mai bun trimestru din istoria companiei, profitul brut la nouă luni a crescut la 239,3 milioane lei, cu 186% mai mult comparativ cu primele nouă luni din 2020.


„Am încheiat T3 2021 cu vânzări record de proprietăți rezidențiale și o poziție excepțională de numerar, de peste 604 milioane de lei. Marja netă din vânzările de proprietăți rezidențiale a atins 38% în T3 2021, o creștere semnificativă față de 32% cât a fost înregistrată în prima jumătate a anului, în timp ce indicatorul loan to value a scăzut cu 7 puncte procentuale, până la 23% la 30 septembrie 2021. Divizia noastră de birouri continuă să crească puternic, reușind să atingă un prag de închiriere de 84% pentru One Tower și 75% pentru prima fază a One Cotroceni Park, care va fi livrată luna viitoare. One United Properties a prosperat în acest an, iar impulsul pe care l-am primit în urma IPO-ului setează premise excelente pentru un ultim trimestru al anului solid și o performanță continuă și robustă pentru anii ce urmează,” a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.


Veniturile din segmentul rezidențial au ajuns la 521,9 milioane lei în primele nouă luni din 2021, în creștere cu 57% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele trei trimestre ale anului 2021, One United Properties a vândut și pre-vândut 569 de apartamente cu o suprafață totală de 50.873 mp, 721 de locuri de parcare și 42 de spații comerciale și alte unități pentru o sumă totală de 153 milioane euro. Spre comparație, în aceeași perioadă a anului 2020, Grupul a vândut 125 de apartamente, cu o suprafață totală de 20.677 mp, 147 de locuri de parcare și 4 spații comerciale și alte unități pentru un total de 59,8 milioane euro.


Vânzările de apartamente au crescut într-un ritm accelerat în T3 2021, peste așteptări, în principal datorită demarării cu succes a vânzărilor pentru One Cotroceni Park, cea mai mare dezvoltare a One United Properties până în prezent. Doar în T3 2021, One United Properties a pre-vândut 385 din totalul de 868 de unități rezidențiale disponibile în One Cotroceni Park. Dezvoltarea are data de finalizare estimată pentru T4 2023. În afară de One Cotroceni Park, Grupul a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor din cadrul One Verdi Park, o dezvoltare cu 334 de unități rezidențiale, care are un termen de livrare estimat pentru T3 2022.


Rezultatele pe care le prezentăm astăzi acționarilor noștri sunt o validare a poziției de lider pe care One United Properties o deține pe piața dezvoltărilor rezidențiale premium și cu utilizare mixtă. Bucureștiul continuă să prezinte un potențial de dezvoltare extraordinar. Demararea cu succes a vânzărilor pentru One Cotroceni Park demonstrează oportunitatea imensă pe care One United Properties o are pentru a-și extinde brandul premium în dezvoltări la scară mai mare dedicate clienților cu venituri medii și medii-mari. Vom continua să investim în dezvoltări similare, precum One Lake District și One High District, unde intenționăm să demarăm construcțiile în 2022,” a declarat Andrei Diaconescu, cofondator al One United Properties.


În primele nouă luni din 2021, indicatorul EBITDA al One United Properties a crescut cu 170%, de la 91,7 la 247,8 milioane de lei, în timp ce profitul net a crescut cu 198%, ajungând la 191,2 milioane lei. Compania urmărește profitul brut ca indicator relevant întrucât o parte semnificativă a impozitului pe profit reprezintă impozitul amânat pe profit, generat în principal de câștigurile din evaluarea proprietăților, care vor deveni impozabile doar în cazul vânzărilor acestora. Impozitul pe profit pentru primele nouă luni ale anului curent s-a ridicat la 48,1 milioane de lei, din care 12,5 milioane de lei reprezintă cheltuiala efectivă, iar restul de 35,6 milioane de lei reprezintă impozitul amânat.


La 30 septembrie 2021, One United Properties avea în portofoliu terenuri pentru dezvoltare rezidențială ulterioară, aflate în proces de obținere a autorizației de construcție, cu o suprafață totală de peste 150.000 mp și pe care Grupul preconizează dezvoltarea a peste 4.000 de apartamente. În plus, One United Properties dispune de alte oportunități majore pentru viitorul portofoliu de terenuri al companiei, acestea fiind în momentul de față în diferite etape de negociere.


ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. Compania este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, cu simbolul ONE.


.

Cuvinte cheie:  ONE UNITED PROPERTIES  dezvoltare rezidentiala  Victor Căpitanu 

Imagini

One United Properties raportează o cifră de afaceri de 627,7 milioane lei și un profit brut de 239,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2021

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.