Rezultatele companiei Antibiotice în primele 9 luni, 2021 – parte din Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică

10 noiembrie 2021, 05.34 - Afaceri   Sănătate   Social   Evenimente  

Iași - 10 noiembrie 2021 -

Antibiotice și-a adaptat strategia de business la noile condiții din piață, dezideratele de dezvoltare fiind stabilite în Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică (PODS) pentru perioada 2020-2028: dublarea cifrei de afaceri, creșterea ponderii exportului la 50% din cifra de afaceri, menținerea poziției de lider mondial pentru Nistatină, adaptarea și motivarea resursei umane spre atingerea obiectivelor, eficientizarea activităților prin digitalizarea și informatizarea companiei.


Acest plan strategic este construit pe 5 piloni: Adaptarea strategică a resursei umane, Adaptarea strategică a portofoliului de produse,  Planificarea strategică și managementul performanței, Perfecționarea continuă a sistemului de management integrat (Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate în Muncă), Guvernanta Corporativă.


Anul 2021 reprezintă prima etapă în realizarea obiectivelor cuprinse în PODS.


Adaptarea strategică a resursei umane


Preocuparea companiei pentru motivarea și creșterea satisfacției la locul de muncă s-a concretizat în strategii de modernizare a culturii organizaționale și implementarea unui management modern al resurselor umane. În acest context, Antibiotice a realizat un nou studiu de climat organizațional, care a evidențiat o creștere a gradului de satisfacție în rândul angajaților.


De asemenea, activitatea de resurse umane este în stransă legatură cu obiectivele Planului de Organizare și Dezvoltare Strategică. Principalele direcții sunt:


Completarea schemelor de personal, formarea competențelor necesare pentru atingerea obiectivelor și creșterea gradului de implicare.


Program de pregătire continuă a angajaților.


Creșterea motivării angajaților.


Îmbunătățirea climatului organizațional și orientarea culturii organizaționale spre inovare și performanță.


Adaptarea strategică a portofoliului de produse.


Cele două direcții pe  care se axează strategia companiei pentru dezvoltarea portofoliului sunt reprezentate de cercetarea proprie și achiziții licențe pentru produse noi.


Astfel, pentru adaptarea portofoliului de produse la terapeutica actuală, compania și-a reevaluat portofoliile de medicamente, structurându-le pe trei divizii de producție corespunzătoare site-urilor sale de fabricație. Adaptarea la tendințele terapeutice anticipate pentru anii 2025 -2030 va asigura companiei atât resursele financiare necesare planurilor de investiții, cât și creșterea prezenței în piață cu medicamente valoroase pentru un număr din ce în ce mai mare de pacienți din teritoriile Antibiotice.


Produse noi în cercetare


Urmând aceste direcții de dezvoltare ale portofoliului, activitatea de cercetare este axată pe un număr de 27 de produse noi dezvoltate în centrul propriu de cercetare. Acest produse vor primi autorizație de punere pe piață în următorii ani. De asemenea, pentru extinderea portofoliului de medicamente, alături de activitatea de cercetare-dezvoltare proprie, Antibiotice are în vedere încheierea de parteneriate de in-licensing, co-development, contract manufacturing și co-marketing pe piețe din Uniunea Europeană, dar și pe alte piețe cu potențial mare de creștere în perspectivă. În primele 9 luni ale anului 2021 au fost identificați, evaluați și selectați partenerii cu care compania va încheia parteneriate.


Planificarea strategică și managementul performanței


Creșterea cu 21% a cifrei de afaceri.


În ceea ce privește rezultatele strategiei de valorificare a portofoliului în piață, după primele 9 luni ale anului 2021, cifra de afaceri netă a companiei Antibiotice a înregistrat valoarea de 247,83 mil. lei, mai mare cu 21% comparativ cu valoarea realizată la data de 30.09.2020.


Valoarea profitului brut este de 18,68 mil. lei, situându-se la același nivel cu cel din perioada similară a anului trecut, dar și cu cel planificat în Bugetul de venituri și cheltuieli.


Creștere cu 22,8% a vânzărilor de medicamente marca Antibiotice către pacienții din România.


În primele 9 luni ale anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienții din România a fost de 15,3 mld lei (în preț de distribuție), în creștere cu 18% față de perioada similară a anului 2020. În acest context, compania Antibiotice a urmat tendința de creștere a pieței în perioada de raportare, înregistrând o valoarea a vânzărilor către pacienți de 277,7 mil. lei, în creștere cu 22,8% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020 (226,1 mil. lei).


Dublarea vânzărilor pe piața SUA


Din cifra de afaceri a companiei, peste 40% este reprezentată de vânzările pe piețele externe. Astfel, Antibiotice a înregistrat performanțe în valorificarea produselor finite (medicamente antiinfecțioase injectabile), pe numeroase piețe din Europa și în SUA. Vânzările din piața SUA s-au dublat, ajungând la 3,1 milioane Usd în primele 9 luni 2021, comparativ cu 1,4 milioane Usd în perioada similară a anului 2020.


Creșteri de 3 ori ale vânzărilor pe piețe din Europa


Totodată, licitațiile câștigate în perioada de raportare au creat premise de creștere a exporturilor în Marea Britanie, Lituania și Serbia, de la 1, 2 milioane Usd în ian-sept 2020 la 3,62 milioane Usd în aceeași perioadă din 2021.


În acest context, vânzările de produse finite la export au atins nivelul planificat atât din punct de vedere valoric, cât și din punct de vedere al marjei de profit.


Antibiotice își menține poziția de lider mondial în producția Nistatinei


Pentru producția substanței active Nistatină, Antibiotice își menține statutul de lider mondial, în condițiile în care pandemia cu virusul SARS-Cov-2 a determinat ușoare scăderi ale consumului de medicamente care înglobeaza această substanță activă. Totodată, pe fondul acestei pandemii, piața înregistrează ușoare mișcări care impactează întreaga producție de substațe active la nivel mondial în arii terapeutice precum: cardiovasculare, dermatologice, afecțiunui ale sistemului nervos.


Continuarea investițiilor strategice


Din planul multianual de investiții aferent PODS (2020 - 2028) în primele 9 luni ale anului 2021, Antibiotice a investit peste 30 milioane lei în dezvoltarea fluxurilor de producție, cercetarea-dezvoltarea de produse noi, achiziții de aparatură de laborator de ultimă generație, cât și în digitalizarea și informatizarea platformei industriale. Una dintre cele mai importante investiții a presupus continuarea lucrărilor la noua secție de produse topice care va intra în funcțiune în anul 2022 și care va asigura dezvoltarea portofoliului de produse topice și implicit creșterea cifrei de afaceri.


Perfecționarea continuă a sistemului de management integrat (Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate în Muncă)


Menținerea sănătății, siguranței și performanței angajaților.


În vederea susținerii sănătății, siguranței și performanței angajaților în această perioadă, compania a asigurat imunizarea a peste 70% dintre angajați în propriul centru de vaccinare și totodată a continuat implementarea de măsuri active de siguranță pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2 și implicit pentru continuitatea activității pe platformă.


În același scop, Antibiotice a înființat începând din luna mai „Club a+” – un proiect de responsabilitate socială al cărui scop este cultivarea valorilor care să întărească și să dezvolte cultura organizațională din Antibiotice prin menținerea stării de bine a angajaților prin sport, nutriție sănătoasă și proiecte de dezvoltare personală și profesională.


Responsabilitatea față de mediul înconjurător


Conservarea resurselor naturale, eficiența consumurilor în procesele de producție și reducerea contribuției pe care o avem la schimbările climatice, prin emisiile de gaze cu efect de seră pe care le generăm, reprezintă prioritățile companiei atunci când vine vorba de impactul asupra mediului natural.


În perioada de raportare, Antibiotice și-a reînnoit autorizația integrată de mediu emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Iași.


Antibiotice la 9 luni, 2021:


Creșterea cu 21% a cifrei de afaceri.


Ocupă locul 4 pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și OTC (cu o cota de piață de 4,1%).


Dublarea vânzărilor de produse finite pe piața SUA și triplarea vînzărilor pe piețe europene.


Este lider cantitativ pe formele farmaceutice: pulberi sterile injectabile (62,8%), supozitoare și ovule (32,5%), unguente (20,1%).


Este lider valoric pe formele farmaceutice: supozitoare și ovule (21,8%), pulberi sterile injectabile (17,6%), unguente (12,2%).


Este lider pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piață de 15,0%.


Locul 17 în topul celor peste 300 de companii farmaceutice ce desfășoară operațiuni în România.


Persoanele interesate de a afla mai multe informații, pot consulta Raportul administratorilor la 9 luni, 2021 pe site-ul Bursei de Valori București (e), al Autorității de Supraveghere Financiară (www.asfromania.ro) sau pe pagina web a companiei Antibiotice SA (www.antibiotice.ro), secțiunea “Investitori > Informatii financiare > Raportari financiare”.


.

Cuvinte cheie:  Antibiotice  Dezvoltare Strategică  medicamente 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.