LIFE IS HARD (LIH), companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRO, anunță creșteri importante în trimestrul 3.
Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 15,9 milioane lei, cu 290% mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent, respectiv un profit brut de 3 milioane lei, în timp ce profitul net a ajuns la 2,7 mil. lei, înregistrând o creștere de peste 900% față de aceeași perioadă de referință din 2020.
„Companiile în care LIFE IS HARD are dețineri au înregistrat, la rândul lor, performanțe financiare în creștere - ceea ce ne consolidează fundamentul și ne mărește capacitatea de a acționa pe piață. Din perspectivă orientativă, business-ul LIH și al companiilor în care avem dețineri a generat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 24.251.243 lei și un profit brut de 5.315.240 lei, respectiv un profit net de 4.774.656 lei la finalul trimestrului 3. Este o confirmare ca partenerii pe care i-am ales să ne stea alături contribuie la strategia pe creștere accelerată pe care se dezvolta LIFE IS HARD”, spune Cătălin Chiș, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație LIH.
Trimestrul 3 este primul în care LIFE IS HARD încasează venituri din active financiare (dividende) inclusiv din compania cea mai recent achiziționată – Innobyte – pe lângă cele care provin din activitatea Performia. Cumulat, acestea se ridică la 1.616.231,93 lei și înseamnă o contribuție consistentă la creșterea profitului financiar.
Tot în trimestrul 3, LIFE IS HARD a luat decizia de split al acțiunilor sale, care urmează să aibă loc la începutul anului 2022, și are ca scop să ofere o flexibilitate mai mare acționarilor cu dețineri în companie.
Ultima parte a anului în curs a marcat deja câteva momente importante pentru companie: LIFE IS HARD (LIH) a fost inclusă în primele cele mai relevante 20 de companii listate pe piața AeRO care alcătuiesc indicele BET AeRO. De menționat că, în prima săptămână, LIFE IS HARD a ocupat locul 2 în topul companiilor cu cea mai mare creștere din cadrul indicelui.
De asemenea, conform aprobării recente din partea Adunării Generale a Acționarilor, LIFE IS HARD începe pregătirile pentru trecerea pe piața principală a Bursei de Valori București – demers estimat a avea loc la începutul anului 2023.
La 1 noiembrie, valoarea bursieră a companiei este de peste 69 mil lei, conform BVB.
Pentru 2021, compania și-a propus să depășească 20 mil. lei cifră de afaceri, iar pentru 2022 capitalizarea bursieră să ajungă la 100 mil lei.
Despre LIFE IS HARD|Work Soft (LIH)
LIFE IS HARD este prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București – piața AeRo și are expertiză avansată în dezvoltarea de proiecte de digitalizare pentru companii și comunități.
Performanțele LIFE IS HARD au determinat prezenţa succesivă a companiei în topurile Deloitte CE Technology Fast 50 şi în Top Deloitte FAST 500 EMEA (include Europa, Middle East si Africa) și au adus constant comunității de business din România recunoașteri ale performanțelor în domeniul IT&C, prin nominalizări și premii obținute de LIH la competiții internaționale de top.
Mai multe detalii despre activitatea LIFE IS HARD | Work Soft sunt disponibile pe www.lifeishard.ro.
Persoană de contact:
Ema Cătălin || Corporate Communication Partner (ema.catalin@lifeishard.ro || 0724.202.505)
Giani Buriană || Junior External Relations (giani.buriana@lifeishard.ro || 0751.918.515)