Bucureşti - 16 iunie 2010
-
Managementul OLTCHIM SA ia act cu îngrijorare şi stupefacţie de cea mai recentă iniţiativă a acţionarului minoritar al companiei, grupul PCC SE.
Pe baza unor aşa-zise informaţii apărute în presă, PCC SE a depus o nouă plângere către Comisia Europeană prin care solicită încă o investigaţie privind ajutorul de stat la OLTCHIM. PCC face o încercare de manipulare grosolană atât a opiniei publice cât şi a organismelor europene invocând aşa-zise informaţii pe care le atribuie presei dar care în realitate au ca sursă doar reaua credinţă a reprezentanţilor PCC.
PCC SE a folosit în mod constant date obţinute în sedinţele Consiliului de Administraţie şi informaţii şi documente la care a avut acces în cadrul Adunărilor generale ale acţionarilor OLTCHIM SA pentru a formula plângeri şi reclamaţii la instituţiile, autorităţile şi instanţele judecătoreşti din România şi cele ale Uniunii Europene (Parlamentul European şi Comisia Europeană) împotriva societăţii şi a autorităţilor statului.
De data aceasta, ostilitatea acţionarului minoritar al OLTCHIM atinge cote alarmante, PCC folosindu-se de orice tertip pentru a pune încă o piedică în calea dezvoltării și revitalizării companiei. Strategia PCC de când a devenit acţionar minoritar al OLTCHIM a fost să blocheze activitatea companiei prin orice mijloace, să încerce să reducă valoarea de piaţă sau chiar să falimenteze societatea.
PCC SE şi-a exprimat oficial în mai multe rânduri intenţia de a prelua participaţia statului la societate şi a solicitat să fie considerat investitor strategic în procesul de privatizare. PCC SE este proprietarul PCC Rokita SA din Polonia, care este o firmă concurentă cu OLTCHIM SA. Deşi a depus oferte pentru preluarea controlului la mai multe societăţi deţinute de stat în Polonia (ZAK şi ZAT) guvernul polonez a respins ofertele PCC ca nefiind competitive. Ca urmare strategiilor de preluare la preţuri derizorii a acestor societăţi, PCC-ului i-a fost închisă uşa în cazul unor privatizări importante în Polonia. Acum, singura preocupare a PCC a rămas preluarea pachetului de control în Oltchim la un preţ derizoriu.
După încercarea nereuşită de blocare a achiziţiei petrochimiei de la Arpechim – Piteşti, PCC contestă acum raportul de evaluare al activelor insinuând că a fost aprobat în regim de urgenţă fără a se verifica elemente cheie.
OLTCHIM SA a contractat firma SHM Smith Hodgkinson pentru a evalua activele unităţii de petrochimie de la Arpechim – Piteşti cumpărate de la OMV PETROM SA. Compania a determinat valoarea justă a activelor imobilizate (teren, construcții, echipamente tehnologice) aferente activității de petrochimie. Scopul acestei reevaluări este de a reflecta în evidenţa contabilă activele achiziţionate la valoarea justă precum şi pentru a fi utilizată pentru obţinerea de finanţări necesare OLTCHIM S.A., atât pentru capital de lucru, cât şi pentru investiţii.
Evaluările efectuate de către SHM Smith Hodgkinson sunt recunoscute de toate băncile creditoare ale OLTCHIM, de auditori, de instituţii financiare şi de organele competente fiscale dar şi pe plan internaţional de către insituţiile finanţatoare.
SHM Smith Hodgkinson a evaluat activele aferente activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti şi pe vremea când acestea erau în proprietatea OMV PETROM SA. Astfel, SHM Smith Hodgkinson deţinea deja informaţii despre active, iar prin inspecţia detaliată a tuturor bunurilor preluate s-au redus atât costurile cât şi timpul necesar realizării evaluării.
Evaluarea instalaţiilor de petrochimie a fost făcută prin metoda costului conform indicaţiilor Royal Institution of Chatered Surveyors (RICS).
În conformitate cu opinia KPMG, auditorul financiar al OLTCHIM, rezultatele reevaluării vor fi înregistrate pe veniturile societăţii, cu valoarea de 89,5 milioane EUR, având un efect pozitiv substanţial asupra situaţiei financiare cu efect direct asupra scăderii pierderii fiscale înregistrată de societate. Aceasta acţiune este perfect legală și în conformitate cu legislaţia României și a Uniunii Europene, ducând la îmbunătăţirea situaţiei financiare a Oltchim și la deschiderea drumului spre finanţarea societăţii. Acest lucru îl deranjează pe acționarul ostil PCC, deoarece duce la creșterea valorii pe piaţă a Olchim.
În concluzie, realizarea acestui raport de evaluare a avut ca scop înregistrarea în evidenţele contabile ale OLTCHIM SA, a valorii juste a activelor unităţii de petrochimie, iar evaluatorul a folosit metode recomandate internaţional raportul realizat fiind recunoscut de toţi partenerii finaciari ai companiei.
Constantin ROIBU
Director General Oltchim
.
Cuvinte cheie:
Oltchim petrochimie PCC SE