Bucureşti - 14 iunie 2010
-
Agenţiile de presă vă invită marţi, 15 iunie, la cel mai important eveniment anual pentru această breaslă - conferinţa Ziua agenţiilor de presă, ajunsă la cea de-a cincea ediţie. Evenimentul are loc între orele 9:30 şi 17:00, la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română din Bucureşti, şi este deschis jurnaliştilor şi studenţilor de la facultăţile de profil. Tema acestei conferinţe internaţionale, organizată de Agenţia de presă RADOR a Radio România, este „Agenţiile de presă şi provocarea multimedia”.
Programul cuprinde trei secţiuni consacrate dezbaterilor. Începem cu o masă rotundă la care participă personalităţi de marcă şi lideri de opinie, care vor discuta despre impactul multimedia asupra presei, ca şi despre propunerea ca jurnalismul să fie declarat « bun public ». Continuăm cu panelul dedicat marilor agenţii de presă, în cursul căruia managerii acestora vor discuta fără inhibiţii despre problemele şi perspectivele acestor uzine de informaţii. Urmează panelul dedicat agenţiilor specializate şi portalurilor multimedia, unde se vor prezenta noutăţi şi tendinţe la nivel mondial. Conferinţa se va încheia cu lansarea cărţii „Ziua agenţiilor de presă, ediţia a IV-a” şi cu decernarea trofeelor pentru Concursul de jurnalism de agenţie Rador 2010.
Concursul pentru jurnalism de agenţie RADOR 2010, ediţia a treia, îşi va premia câştigătorii, marţi, 15 iunie, la ora 16:00. Nominizările pentru cele zece categorii de premii din acest an sunt următoarele:
1.CEA MAI BUNA DEPEŞĂ DE AGENŢIE
Eugen Constantin, Newsin, „Muzeul aviaţiei din Pipera s-ar putea închide pentru un proiect imobiliar al Primăriei Sectorului 2”
Aurelia Alexa, Mediafax, „Adopţiile internaţionale interzise doar teoretic, italienii înfiază şi acum copii români”
Andrada Dmitrescu, Newsin, „Guvernul vrea să obţină un miliard de euro din vânzarea unor participaţii la companiile energetice”
2. CEA MAI BUNĂ ACOPERIRE A UNUI EVENIMENT (primele zece intrări în flux)
Mediafax – Adrian Mutu a fost depistat cu sibutramină
Newsin – Senatorul PSD Cătălin Voicu audiat de procurorii DNA
3. CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE AGENŢIE
Alexandra Panaete, Geanina Petruca şi Alexandra Sandru, Cuzanet „20 de ani de la revolta studenţească din Iaşi”
4. CEL MAI BUN FEATURE DE AGENŢIE
Irina Dârlea, Mediafax, „Mărturiile schimbate şi neclare fac scenariu de film din dosarul de sechestrare al lui Becali”
Gabriela Dita, Mediafax „Moda vintage - din cufărul bunicilor, direct pe internet”
Adrian Tzone, Mediafax, „Mitică de la Ligă şi hăhăiala lui Becali, printre cele mai comune stereotipuri din fotbal”
5. CEL MAI BUN INTERVIU DE AGENŢIE
Oana Ghiţă, Mediafax, “Interviu Salman Rushdie: Scrisul este răspunsul la ceea ce se întâmplă în jurul meu, în lume”
Mădălina Cerban, Mediafax, “Bobby Păunescu – Nimeni să nu aibă nici o emoţie, nu voi interveni editorial la Evz”
Adrian Tzone, Mediafax, “Dragomir: în timpul Revoluţiei am suferit, am fost victimă colaterală”
6. CEL MAI BUN PRODUS DE AGENŢIE REALIZAT DE UN CORESPONDENT LOCAL/INTERNAŢIONAL
Rodica Mişcalencu, Newsin, „Mii de pensionari multimilionari din Galaţi vor primi ajutoare alimentare gratuite de la stat”
PREMII SPECIALE ALE JURIULUI
1.CEL MAI BUN REPORTAJ DE TELEVIZIUNE BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE
Realitatea TV, cu reportajul „Pe frontul de acasă”, bazat pe ştirea agenţiei de presă NEWSIN „MAPN vrea să desfiinţeze Centrul de la Vaţa de recupeare a militarilor din teatrele de operaţii”, de Eugen Constantin
2. CEL MAI BUN REPORTAJ DE RADIO BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE
Aurel Moisiuc, Radio Trinitas, „Pelerinaj la moaştele sfântului Dimitrie Basarabov”, bazat pe o ştire a agenţiei de presă Basilica
Octavian Coman, Radio România Actualităţi, „În Bucureşti a fost inaugurat un cinematograf drive-in”, bazat pe o ştire a agenţiei de presă Mediafax
3.CEL MAI BUN ARTICOL DE PRESĂ SCRISĂ BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE
Ani Sandu, revista Tabu, „Fata care muncea mult”, bazată pe o ştire Newsin
Otilia Bălinişteanu, Lumina, „Cel mai mare risc care planează asupra sănătăţii este cel al improvizaţiei”, bazat pe o ştire Mediafax
4. CEL MAI BUN PRODUS DE AGENŢIE REALIZAT DE UN STUDENT DE LA O FACULTATE DE PROFIL
Cristina Lotru, Cuzanet,„Cu Dumnezeu în ilegalitate”
Alina Guraliuc şi Livia Hîncu, Cuzanet, „Moştenirea lui Brâncuşi”
Mirela Munteanu, Cuzanet, „Înlocuitori la cursuri, contra cost”
Andreea Jugaru, Cuzanet, „Moş Nicu, eroul din Urali”
Sponsorii evenimentului Ziua agenţiilor de presă 2010 sunt Editura Tritonic, Editura C.H.Beck şi Florăriaandrei.ro. Parteneri media: Agerpres, Mediafax, Newsin, Hotnews, Radio France Internationale, Prima Tv, Jurnalul Naţional, Bursa şi MediaTrust. Evenimentul este recomandat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.
.
Cuvinte cheie:
Ziua agenţiilor mass-media eveniment concurs