În contextul generat de pandemie, RADOX este alături de pacienți și de doctori în lupta împotriva virusului COVID-19, care a schimbat destinele și viața a milioane de români. Ne alăturăm demersului comun al mediului de afaceri din România care a înțeles să îi susțină pe cei aflați în linia întâi, personalul medical care lucrează sub o presiune imensă. În situații critice, bunăstarea generală este și obiectivul Grupului Radox, precum al multor alte companii locale, care reușesc să aducă un plus de confort și siguranță în viețile celor care au acum cea mai mare nevoie.
În situații critice, bunăstarea generală este și obiectivul Grupului Radox, precum al multor alte companii locale, care reușesc să aducă un plus de confort și siguranță în viețile celor care au acum cea mai mare nevoie.
Cristiana ROȘU, CEO al companiei RADOX a declarat: “Acum mai mult ca niciodată trebuie să ne punem întrebarea ce putem face pentru ceilalți, atât ca persoane private, cât și ca instituții, companii. Este un gest firesc, să ajutăm cu tehnologii de ultimă generație acolo unde aflăm că există această nevoie. Dacă reușim să contribuim la ușurarea situației unor oameni care fac atât de mult bine, este o satisfacție imensă. Implicarea în viata comunității este un gest de normalitate în cultura RADOX, pe care îl facem constant și vom continua să îl facem și în viitor.”
Despre RADOX:
Încălzire – Climatizare - Ventilaţie
Încălzire – Climatizare - Ventilaţie
Povestea RADOX a început în 1993 ca o afacere de familie, iar compania a evoluat într-un business sustenabil cu peste 200 de angajaţi și 2 fabrici în România. RADOX are o experienţă de peste 25 de ani în distribuţia de echipamente, soluţii HVAC şi producţie de radiatoare. Produsele RADOX sunt vândute în 40 de ţări.
Pe lângă producţie şi distribuţie HVAC– compania oferă şi servicii de suport precum: service în perioada de garanţie şi postgaranţie, obţinerea de autorizaţii de funcţionare şi efectuarea verificărilor tehnice periodice, personalizare produse, consultanţă în proiectare şi dimensionare.
Dezvoltarea companiei are la bază strategia de a asigura o gamă completă de produse performante şi servicii de înaltă calitate. De-a lungul timpului RADOX a colaborat cu branduri internaţionale de prestigiu precum: Baxi, DeDietrich, Giacomini, Global Radiatori, Cordivari, Madel, Sabiana, Tecnoclima, Viessmann, Zilmet, Carlo Poletti, Wilo. Cel mai recent parteneriat strategic este cel cu liderul mondial Johnson Controls, astfel RADOX adăugând în portofoliu brandurile Hitachi şi York. Mai multe detalii despre produsele și serviciile RADOX pot fi accesate aici: www.radox.ro.
Pentru mai multe informații vă rugăm contactați: Anca PĂTLĂGEANU 0731.630.078, email: anca.patlageanu@radox.ro