Brașov - 28 iunie 2021
-
“Brașovul se apropie de un transport municipal 70% verde “, a anunțat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, la conferința „Orașe şi comunități. Viziunea 2030”, organizată de Asociația SMARTiCITY și jumptosmart.ro. Conferința s-a înscris în seria de evenimente prin care Asociația promovează conceptul de “smart city”, oraș inteligent, adică, acel oraș care ia decizii pe baza tehnologiei și analizei datelor, pentru a ridica standardul serviciilor oferite locuitorilor săi.
Primarul Brașovului consideră că mobilitatea urbană trebuie să repună omul în centrul preocupărilor, și nu autovehiculul, iar soluțiile de mobilitate trebuie gândite ca un tot, ca un sistem integrat. ,,Nu vorbim doar de achiziționarea unor autobuze electrice, troleibuze electrice(…). Trebuie să ne gândim: unde vrem să ajungem? Dacă vrem ca un număr dublu de cetățeni din Brașov să folosească mijloace de transport în comun, atunci trebuie să ne asigurăm că acestea sunt moderne, curate, conforme unui standard, să aibă capacitate și frecvență, astfel încât să fie atractive. Până nu vom fi proactivi, nu vom reuși să schimbăm anumite mentalități,” a punctat Allen Coliban.
El a reluat ideea folosirii transportului feroviar, pentru zona metropolitană, având, în acest sens, două proiecte care ar putea fi finanțate prin PNRR. ”Până acum, România nu a avut sisteme metropolitane de transport public bazate pe cale ferată și trebuie să folosim infrastructura actuală și în acest sens. Unul dintre proiectele vizează folosirea de material rulant - practic, să avem trenuri care să nu arate ca trenurile clasice ci, mai degrabă, să aducă a metrou, a tramvai sau a alte mijloacele de transport în comun și care să opereze în toată zona metropolitană și chiar dincolo de ea”, a explicat primarul Brașovului.
A fost al 5-lea eveniment organizat de Asociația SMARTiCITY în acest an, după Oradea, București, Cluj și Piatra Neamț (www.jumptosmart.ro).
Printre speakerii evenimentului: Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, Pekka Timonen, Primarul orașului finlandez Lahti, Capitală Verde Europeană 2021, Matthew Baldwin, Deputy Director-General DG Move Comisia Europeană și “ Manager of the upcoming EU Mission on Climate-neutral and smart cities”, E.S. Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite, Vlad Șinca, Secretar de stat Ministerul Energiei, Marius Vasiliu, Secretar de stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Silvia Dinică, Președinta Comisiei economice Senat, Dumitru Flucus, secretar al Comisiei de administrație publică Camera Deputaților, Victor Ilie, Comisia budget- finanțe, Camera Deputaților, Jakab Istvan Barna, Vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna, Ion Vasile, Vicepreședinte AFM, primari și viceprimari din Zărnești, Victoria, Ghimbav, Rupea, Bran, Sânpetru, Poiana Mărului.
Partenerii evenimentului: Integrisoft, Orange, Electrogrup, UP România, Urban Scope, Bosch România, Signify, Dahua Technology, fastPark, Steinbeis, Capital Estate, Comm360, Silnef Security, ebagaje.ro.
Partenerii media: News.ro, bugetul.ro, newmoney.ro
Comunicat de presă furnizat și asumat de TMM LAND
.
Cuvinte cheie:
Allen Coliban „Orașe şi comunități. Viziunea 2030” Asociația SMARTiCITY jumptosmart.ro