Bucureşti - 20 mai 2010
-
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) implementează proiectul DANUBEPARKS Danube River Network of Protected Areas – Development and Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării.
Unul din scopurile înfiinţării acestei reţele este îmbunătăţirea conservării speciilor emblematice, precum vulturul codalb şi sturionii, în ariile naturale protejate dunărene. Aflat în prag de dispariţie, codalbul (Haliaeetus albicilla) constituie astăzi subiectul unui program internaţional de monitorizare iniţiat la mijlocul anilor ‘70 de Suedia. La acest program au aderat în următorii ani ţări precum Finlanda, Norvegia, Anglia şi în general toate ţările din nordul Europei. Transformările profunde din ţările est-europene au permis lărgirea acestui program şi în această parte a lumii iar prin proiectul DANUBEPARKS s-a iniţiat acest proces şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Programul constă în fixarea de inele colorate la puii de codalb înainte ca aceştia să părăsească cuibul. Inelele folosite în acest program, prin culorile lor furnizează date despre pasărea ce le poartă. Astfel, inelul fixat pe piciorul drept indică ţara de provenienţă a codalbului iar inelul de pe piciorul stâng indică anul inelării şi individualizează puiul. Dimensiunile destul de mari ale inelelor permit observarea lor cu ajutorul binoclului sau lunetei ornitologice fără a deranja însă pasărea ce le poartă.
În cadrul acţiunii ce s-a desfăşurat la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai au fost inelaţi 4 pui de codalb. Activitatea propriu-zisă este destul de anevoioasă şi greu de executat din mai multe motive. Primul ar fi accesul în zona în care se află cuibul, codalbul fiind o specie deosebit de «timidă» ce nu suportă prezenţa omului şi în consecinţă îşi construieşte cuibul în cele mai izolate şi greu accesibile zone. Odată găsit cuibul, trebuie văzut dacă este şi populat cu pui, altă acţiune dificilă deoarece cuiburile sunt construite la 15-25 de metri deasupra pământului sau de luciul apei. Puii stau mai tot timpul culcaţi în cuib, diametrul unui cuib fiind destul de mare de 1,5 – 2,5 m. Accesul în cuib se poate face numai cu echipament de ascensiune de către oameni instruiţi în acest sens deoarece cuiburile sunt construite în arbori înalţi, inaccesibili şi în majoritatea cazurilor deasupra apei.
Inelarea se face prin ridicarea puilor din cuib, coborârea lor la sol sau în barcă cu ajutorul unui săculeţ de pânză, cântărirea şi examinarea stării de sănătate, aplicarea inelelor şi apoi urcarea înapoi în cuib. Totul trebuie să se petreacă repede pentru a nu stresa puii şi pentru a permite părinţilor să se întoarcă la cuib cât mai repede. De asemeneea se recoltează resturi de hrană, atât din cuib cât şi din apropierea acestuia, prin a căror analiză se înţelege mai bine rolul codalbului în reţeaua trofică.
Implementarea acestui program de monitorizare prin inelare va permite obţinerea de informaţii despre zonele de hrănire a codalbilor, cartierele de iernare, modul de migrare a juvenililor, distribuirea păsărilor, factorii ce determină absenţa sau prezenţa speciei în anumite locuri, în anumite perioade ale anului.
Informaţii suplimentare privind proiectul DANUBEPARKS
Proiectul DANUBEPARKS- Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării se implementează de către ARBDD în perioada 1.03.2009 – 29.02.2012.
Partenerul lider este Nationalpark Donau-Auen GmbH, din Austria, ARBDD fiind singurul partener din România alături de alţi parteneri din: Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Serbia, Germania.
Relaţii suplimentare se găsesc pe pagina web a proiectului: www.danubeparks.org
Guvernator,
Grigore BABOIANU
Persoane de contact :
Grigore Baboianu, Manager de proiect, T: +40 240 518945, E: gbaboianu@ddbra.ro, www.ddbra.ro
Neculai Bahaciu, Responsabil Pachet Lucru 5- vultur codalb, T: +40 240 518924,
E: nbahaciu@ddbra.ro
http://www.ddbra.ro/
Cuvinte cheie:
A.R.B.D.D. Danubeparks mediu