Grupul DENT ESTET anunță achiziția pachetului majoritar de acțiuni al clinicii KronDent din Brașov

22 decembrie 2020, 10.12 - Afaceri   Sănătate  

Brașov - 22 decembrie 2020 -

    DENT ESTET își extinde portofoliul de clinici prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni al clinicii KronDent din Brașov, premieră în strategia de dezvoltare teritorială a liderului pieței

•    Grupul DENT ESTET ajunge la un portofoliu de 11 clinici în 4 orașe importante din Romania

    Prin această tranzacție, DENT ESTET, parte a grupului MedLife își continuă extinderea la nivel național

Grupul de clinici DENT ESTET, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară în România, anunță semnarea contractului de achiziție pentru pachetul majoritar de 60% din acțiunile KronDent S.R.L, clinică de paradontologie-implantologie și medicină dentară cu sediul în Brașov.

DENT ESTET, parte din grupul MedLife, ajunge astfel la un portofoliu de 11 clinici, dintre care 7 clinici în București (4 pentru adulți, 2 exclusiv pentru copii și o clinică dedicată adolescenților), 2 în Sibiu (adulți și copii) și o clinică în Timișoara (copii și Divizia de Ortodonție, AOD). Portofoliul DENT ESTET este completat de 3 centre integrate de radiologie digitală, primul departament ATI dintr-o clinică dentară din România, 4 studiouri foto Future Smile Design, 4 cabinete de psihologie și un laborator dentar digital, Aspen.

KronDent S.R.L activează pe piața de servicii stomatologice din Brașov din anul 2008, clinica având 5 unituri dentare și înregistrând în anul 2019 o cifră de afaceri de aproape 4,6 milioane de lei.

Până în prezent, fiecare dintre clinicile DENT ESTET a fost construită de la zero, prin investiție proprie, de aceea tranzacția de preluare a pachetului majoritar de acțiuni KronDent este o premieră pentru cel mai mare jucător din piața de servicii stomatologice din România, care își continuă astfel extinderea la nivel regional și național.

“DENT ESTET a fost atras de reputația și renumele clinicii KronDent, deținută de dr. Codruța Ciurescu, medic specialist parodontologie, implantologie și chirurgie orală. Am planificat încă din 2019 preluarea clinicii din Brașov, ca parte a strategiei de dezvoltare teritorială a grupului, însă situația epidemiologică din țară a amânat momentul finalizării tranzacției. Suntem mulțumiți că modelul nostru de business, deja recunoscut pe piața națională, va putea fi aplicat și dezvoltat în cadrul clinicii din Brașov, pentru ca pacienții să primească același nivel de excelență al serviciilor pe care îl cunosc și îl așteaptă de la noi“, a declarat dr. Oana Taban, CEO & Fondator DENT ESTET.

Noua clinică DENT ESTET – KronDent va pune în aplicare modelul de business  al grupului, oferind tratamente premium la standarde internaționale realizate de o echipă de medici supraspecializată, un concept unic introdus de DENT ESTET pe piața serviciilor stomatologice din România, în 1999.

DENT ESTET – KronDent devine, astfel, o clinică All-in-one, cu o echipă de medici care vor oferi pacienților toate tratamentele și investigațiile clinice de care au nevoie, sub același acoperiș.

În plus, noua echipă de medici va beneficia de cultura de sharing și de mentorat promovată în cadrul grupului, pentru ca pacientul să beneficieze de expertiza unei echipe complete și de un plan de tratament corect.

“Preluarea clinicii noastre de către grupul DENT ESTET reprezintă un pas important în dezvoltarea KronDent, clinică specializată în paradontologie-implantologie și medicină dentară. În timp, am reușit să formăm o echipă de medici solidă, performantă și unitară, cu cea mai mare experiență în lasere în medicina dentară din România, și suntem mândri că aceste calități au fost recunoscute de leadeshipul DENT ESTET care a considerat clinica KronDent un partener redutabil în zona centrală a României“, a declarat dr. Codruța Ciurescu, fondator KronDent și medic stomatolog cu competență în parodontologie, implantologie și chirurgie orală, absolventa unui Master în științe laser în medicina dentară, la Universitatea RWTH din Aachen (Germania).

Pentru perioada următoare, grupul DENT ESTET vizează, de asemenea, deschiderea la Brașov a unei clinici DE 4 KIDS, destinată exclusiv copiilor, după modelul celor existente în București și Sibiu.

Dezvoltarea teritorială DENT ESTET este parte din strategia de extindere a MedLife,  liderul serviciilor medicale private din România, care în ultimii ani și-a consolidat poziția  pe piața serviciilor medicale private, îndeplinindu-și astfel angajamentului față de acționari și parteneri.

“De la începutul colaborării noastre, în 2016, DENT ESTET s-a dezvoltat susținut, atingând în acești ani rezultate financiare foarte bune și mărindu-și portofoliul de clinici deținute. Prin tranzacția de astăzi, DENT ESTET continuă să se dezvolte în mod natural și eficient. Fiecare decizie strategică pe care o luăm are obiectivul de a consolida imaginea pe care grupul de clinici și-a creat-o în cei aproape 22 de ani de existență. Planurile MedLife și DENT ESTET pentru anul 2021 sunt optimiste și îndrăznețe: avem încredere că împreună vom ajunge la o rețea de clinici de stomatologie națională“, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Parteneriatul cu MedLife a oferit DENT ESTET o putere și o siguranță și mai mare și a consolidat încrederea pacienților, aceștia fiind principalii beneficiari ai sinergiei dintre cele două entități.

***

Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999, iar în prezent este lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 20 de ani de existență, echipa s-a extins la un număr de 350 de specialiști, dintre care 115 sunt medici. Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră, grupul de clinici DENT ESTET deține prima clinică dentară complet digitalizată din România și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy.

Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară. Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră.





Comunicat de presă furnizat și asumat de Rogalski Damaschin

.

Cuvinte cheie:  DENT ESTET  KronDent  MedLife  Oana Taban  Codruța Ciurescu  Mihai Marcu 

Imagini

Grupul DENT ESTET anunță achiziția pachetului majoritar de acțiuni al clinicii KronDent din Brașov
Grupul DENT ESTET anunță achiziția pachetului majoritar de acțiuni al clinicii KronDent din Brașov

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.