Rinoplastia, una dintre cele mai căutate operații estetice și în pandemie

12 noiembrie 2020, 11.05 - Afaceri   Sănătate  

Bucuresti - 12 noiembrie 2020 -

Numărul operațiilor estetice a crescut, la nivel mondial, în perioada pandemiei Covid-19, potrivit datelor de la mai multe clinici de top din domeniu. Chiar dacă răspândirea virusului Sars Cov2 a dus la adoptarea unor măsuri drastice, în sectorul medical, inclusiv în  chirurgia estetică, un număr tot mai ridicat de pacienți aleg această perioadă pentru efectuarea intervențiilor de înfrumusețare, printre cele mai populare fiind rinoplastia.

„Pacienții care optează pentru operații estetice la nivelul feței, precum rinoplastia sau rinoseptoplastia, care vizează sistemul respirator - foarte sensibil în această perioadă, îmi spun că, deși ar putea să pară contraintuitiv, au ales să facă operația estetică în plină pandemie tocmai datorită obligativității respectării măsurilor de izolare, care îi ajută în recuperare. Pacienții profită, așadar, de acest context, pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic, putându-se concentra, ulterior, de acasă, pe o recuperare eficientă, fără probleme”, explică Dr. Cristian Nițescu, medic primar Chirurgie Estetică, Doctor în Științe Medicale dr. Nițescu.

În ultimii ani, în topul operațiilor estetice cel mai des accesate de către pacienți din toată lumea s-au aflat proceduri precum augmentarea mamară - care conduce clasamentele, urmată de liposucție, blefaroplastie, rinoplastie și lifting facial, conform Asociației Americane a Chirurgilor Plasticieni.

Așa cum s-a întâmplat și cu alte domenii de activitate, și sectorul operațiilor estetice a avut de suferit din cauza pandemiei, cu precădere în perioada de urgență, când nu s-au mai putut efectua deloc proceduri chirurgicale, potrivit Dr Cristian Nițescu. În prezent, lucrurile se află într-un trend ascendent, inclusiv în România, mai ales că măsurile de siguranță au fost sporite în clinicile  de profil, astfel încât persoanele care optează pentru operații estetice să beneficieze de cele mai înalte standarde și condiții pentru operație.

Dr. Cristian Nițescu a explicat că există, în unele situații, anumite rezerve ale pacienților care optează pentru rinoplastie, în ceea ce privește purtarea măștii. Chirurgul îi asigură pe pacienți că la vizitele anterioare operației, deși pacientul trebuie să își scoată masca, medicul va purta mască în continuare, așadar protecția va fi asigurată.

După operația de rinoplastie, este necesar ca un pacient să urmeze o perioadă de recuperare cu anumite reguli date de medicul estetician. Purtarea măștii nu este o problemă deoarece în perioade de recuperare i se recomandă pacientului să rămână, pe cât posibil, acasă astfel încât să nu fie nevoit să poarte mască de protecție peste pansamente.

Mai mult decât atât, dat fiind că trebuie să stea acasă după operația de rinoplastie, să nu facă efort, să își protejeze fața și să își expună cât mai puțin nasul, pacienților care aleg rinoplastia le vine mai ușor să urmeze aceste reguli în pandemie respectând astfel și distanțarea socială recomandată de către autorități.

„Am decis să fac operația de rinoplastie în perioada pandemiei deoarece am putut să mă recuperez mai bine acasă, ceea ce mi-a permis să mă relaxez și să respect întocmai sfaturile medicului chirurg estetician”, declară Ana-Maria, o pacientă în vârstă de 27 de ani căreia dr. Nițescu i-a efectuat o operație de rinoseptoplastie, procedură prin care se ajustează nasul nu doar din punct de vedere estetic, ci se corectează și deviația de sept.

Ana-Maria povestește că, în urma operației estetice prin care a trecut, a trebuit să stea internată o singură zi, apoi a continuat perioada de recuperare acasă. Această etapă a presupus ca pacienta să doarmă pe spate, cu toracele ridicat și, pentru că avea meșele post-operatorii în nas, nu putea respira pe nas. Pacienta declară și că a trebuit să țină meșele timp de 5-7 zile, astfel încât să se poată reface cartilajul, până când acestea au fost îndepărtate de către specialist.

Deoarece au existat aceste condiții iar perioada de recuperare implică, cel puțin la început, un disconfort la nivelul sinusurilor, pacienta dr. Nițescu se declară mulțumită că a putut să lucreze de acasă, ca măsură de izolare în pandemie, pentru a permite nasului să se refacă mai bine, după operație.

Specialiștii recomandă pacienților cu rinoplastie să se relaxeze cât mai mult în primele săptămâni de după rinoplastie, să evite activitățile sportive intense și sporturile de contact și să renunțe la fumat, deoarece acest obicei nesănătos poate să interfereze cu recuperarea și chiar să afecteze negativ rezultatele.

Totodată, timp de minim trei luni de la operația de rinoplastie, trebuie evitată purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau a celor de ski, arată specialiștii. Postoperator, mai trebuie evitate mersul la solar sau expunerea la soare, băile fierbinți, sauna, alături de tratamentele cosmetice faciale sau de altă natură, care implică țesutul nazal.







Comunicat de presă furnizat și asumat de Bluemed Ocean

.

Cuvinte cheie:  Rinoplastia  Dr. Cristian Nițescu  Asociața Americană a Chirurgilor Plasticieni 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.