Bucuresti - 16 martie 2020
-
În urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, PSD a venit cu un plan de măsuri sociale şi economice imediate, menite a limita efectele noului virus corona, se arată într-un comunicat al formaţiunii politice social-democrate. “Sunt propuneri concrete pentru sprijinirea companiilor din primele domenii afectate: transport, turism, organizarea de evenimente, dar și a celor a căror activitate va avea de suferit. Obiectivul clar definit este acela de a proteja oamenii și implicit locurile de muncă.”,a declarat senatorul Ştefan Radu Oprea.
În ce priveşte sănătatea, PSD a venit cu mai multe propuneri, printre care suplimentarea bugetului sănătăţii, prin transferul de la bugetul de stat, a unei prime tranşe de 10 miliarde de lei, pentru achiziţionarea de medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale; asigurarea gratuită (via medicii de familie) de medicamente şi materiale sanitare; plafonarea taxei de clawback (taxa pe medicamentele care depăşesc suma alocată de CASS pentru medicamantele compensate) pe 2020, la 20% (pentru medicamentele generice, cele mai multe produse pe plan intern); subvenţionarea cu 300 milioane de lei a producătorilor locali de medicamente; tratament gratuit pentru cei care au contactat coronavirus şi nu au asigurare medicală în ţară, indiferent dacă sunt din diaspora sau locuiesc în România; impozit zero pe veniturile medicilor de familie și a asistentelor medicale angajate în cabinetele de medicină de familie, de la 1 iunie 2020.
În ce priveşte companiile, PSD propune subvenţionarea cu 300 de milioane de lei a CFR și TAROM – şi cu aceeaşi sumă a industriei auto si de componente auto; amânarea ratelor bancare pe o perioadă de 3-6 luni pentru companiile afectate; rambursarea în regim de urgenţă a obligațiilor statului către mediul privat (TVA, concedii medicale, datoriile regiilor și companiilor cu capital majoritar de stat); compensarea datoriilor stat-mediul privat indiferent de natura creanței; stimularea muncii de tip remote, de la distanță; scutirea de plata impozitului pe profit pentru agricultură şi industrie alimentară, pe o perioada de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire la încă 3 luni; ajutoare de stat pentru IMM-urile aflate în dificultate; implementarea de către BNR a unei scheme de credit pt IMM-uri, în valoare de 1 miliard de euro, cu dobândă zero pentru băncile comerciale, care vor fi obligate să plafoneze dobânda la maximum 3% pe an, credite care să fie întinse pe un interval de 3 – 10 ani.
În ce priveşte populaţia, PSD propune următoarele: acces mai uşor la şomajul parţial sau tehnic generat de reducerea activităților productive, finanțat din Fondul de șomaj și din Fondul național de intervenție; plata utilităților şi suspendarea pentru 3 luni a plății ratelor bancare pentru cei în izolare/carantină, precum şi suplimentarea bugetelor primăriilor de la bugetul de stat pentru un coș minim de alimente vizându-i pe aceştia; asigurarea a 75% din salariu pentru părintele care are grijă de copii aflați acasă; în cazul în care epidemia trece de 2.000 de cazuri confirmate, suspendarea, pentru 3 luni, a plății ratelor bancare pentru populație; amânarea, pentru 3-6 luni, de la plata contribuțiilor și a impozitului pe venit a angajaților din IMM-urile ţinând de sectoarele grav afectate de criza coronavirus; implementarea unui plan privind stocurile de hrană pentru populație, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii și retailerii de alimente.
Pentru impunerea acestui plan de măsuri, PSD are în vedere consultări cu BNR, discuții cu sindicatele şi promovarea inițiativelor legislative care vizează menţinerea joburilor.
Dincolo de aceste iniţiative macro, senatorul Ştefan Radu Oprea a venit cu o propunere, inspirată de Institutul Polonez, care apelează la solidaritatea la nivel de comunitate - propunere menită a-i proteja pe cei mai vulnerabili (în vârstă, cu dizabilităţi sau cu boli asociate). Pe scurt, la fiecare scară de bloc să fie postat un afiş cu numărul de telefon al unui voluntar inimos, care să facă cumpărături pentru vecinii vulnerabili: “în Ploiești, de pildă, <<Planul de solidaritate>> ar putea fi coordonat de către Primărie, astfel încât să reducem riscul de îmbolnăvire. Un plan țintit, preventiv, ar putea aduce rezultate foarte bune pentru ploieștenii în vârstă.”, a conchis senatorul de Prahova.
.
Cuvinte cheie:
Coronavirus PSD Ştefan Radu Oprea CFR TAROM BNR