ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA CENTRUL DE MANAGEMENT AL DEȘEURILOR VIDRA

10 martie 2020, 01.05 - Sănătate   Social   Mediu  

Bucuresti - 10 martie 2020 -

Eco Sud S.A. continuă tradiţia sa anuală şi organizează o nouă ediţie a Zilei Porţilor Deschise, în data de 13.03.2020, în intervalul orar 14:00-20:00. În cadrul unui eveniment dedicat publicului larg, compania deschide porţile Centrului de Management al deșeurilor de la Vidra tuturor celor interesaţi să afle procesul ecologic de transformare al deșeurilor prin activitățile de sortare, compostare și depozitare a deșeurilor colectate de pe raza Municipiului București și judetul Ilfov.

Începând cu data de 13.03.2020, timp de o zi, în intervalul orar 14:00-20:00, completând formularul disponibil online pe www.ecosud.ro, doritorii vor putea vizita, pe baza înscrierii prealabile, Centrul de Management al deșeurilor de la Vidra din Județul Ilfov și vor putea întâlni angajații și experții ecologici ai companiei. Interesul populației pentru acest tip de eveniment s-a dovedit anterior a fi mare și locurile disponibile s-au epuizat cu rapiditate.

„Noua generație este preocupată de colectarea, sortarea compostarea si depozitarea deșeurilor provenite de la populație, astfel încercăm cu toții să protejăm mediul înconjurător prin demararea activității de colectare selectivă, dată fiind legătura strânsă a deșeurilor cu protecția mediului înconjurător și implicit cu sănătatea noastră. Tocmai pentru că recunoaștem normalitatea unor astfel de întrebări, deschidem porțile Depozitului și îi invităm să cunoască în mod direct detalii despre ce înseamnă sortarea, compostarea și depozitarea, deșeurilor și importanța colectării selective a acestora.

Mai mult, si în acest an ca în fiecare an, Eco Sud a fost alături de echipa de la Let’s do it Romania și a susținut activitatea desfășurată prin depozitatea deșeurilor colectate de către voluntari.


Compania Eco Sud S.A. este lider de piață în tratarea, selectarea și eliminarea deșeurilor produse de populație în diverse zone din România, dispunând de infrastructuri de protecție a mediului, instalații, platforme de transfer, stații de sortare, compostare și eliminarea deșeurilor de importanță  esențială pentru gestionarea deșeurilor, pentru reciclare și pentru un mediu curat de viață.

Programul „Ziua porților deschise în Depozitul Ecologic de la Vidra”, cuprinde și vizite dedicate copiilor din clasele I-VIII, care au loc în fiecare trimestru a anului școlar, dar și vizite dedicate studenților sau partenerilor din zona de retail.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi: www.ecosud.ro

Eco Sud S.A.

Prin Director General Adrian Scarlat


.

Cuvinte cheie:  Eco Sud S.A.  Ziua Porţilor Deschise  Vidra  Let’s do it Romania  Adrian Scarlat  Depozitul Ecologic de la Vidra 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.