Bucuresti - 19 decembrie 2019
-
Fundația “Antibiotice – Știință și Suflet” a primit distincția “Erou Salvator 2019” joi, 19 decembrie, din partea Institutului Național de Hematologie Transfuzională București.
De-a lungul celor 18 acțiuni de donare de sânge pe care Fundația le-a organizat în ultimii nouă ani, mai mult de 1000 de voluntari, angajați Antibiotice, s-au implicat, contribuind printr-un gest responsabil și umanitar la salvarea a peste 3000 de vieți.
“Suntem încântați de primirea acestei distincții care ne onorează. Recunoașterea implicării angajaților Antibiotice în acțiuni de responsabilitate socială menite să salveze viețile semenilor ne bucură foarte mult. Sperăm ca faptele noastre să reprezinte un adevărat exemplu de urmat pentru alți oameni”, a declarat Ioana Tode, preşedinte al Fundaţiei „Antibiotice - Ştiinţă şi Suflet”.
În decursul acestui an, Fundația a fost premiată de două ori pentru consecvența în organizarea de acțiuni de donare de sânge în rândul angajaților Antibiotice, cu premiul întâi în cadrul Galei CSR Adwards desfășurată de CSR Media și a Galei Donatorului de sânge, organizată de Serviciul Voluntar de Urgență Iași.
“Mulțumim companiei Antibiotice și Fundației Antibiotice – Știință și suflet, reprezentată de doamna Ioana Tode pentru implicarea în promovarea acțiunilor de donare de sânge și organizarea colectelor mobile. Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care pe parcursul a nouă ani de colaborare au donat periodic sânge, salvându – se astfel mii de vieți. Premiul oferit în colaborare cu Institutul Național de Hematologie este o recunoaștere a implicării și dăruirii de care dau dovadă salariații companiei Antibiotice”, a declarat dr. Lavinia Scripcaru, director Centru Regional de Transfuzii Sangvine Iași.
Înființată la inițiativa companiei Antibiotice, Fundaţia „Antibiotice Ştiinţă şi Suflet" are ca principale obiective desfăşurarea de acţiuni caritabile şi proiecte sociale, educaţionale şi culturale care să contribuie la împlinirea viselor oamenilor, oferindu-le resurse şi sprijin.
Campanii umanitare ca „Donează sânge! Pune Suflet pentru viață”, „Puterea faptei”, „Livada de la școală”, „Fii Pro Natură. Pune Suflet!”, „Dăruiește din suflet. Fii Moș Crăciun!”, „Antibioticele Mileniului III” sunt câteva din proiectele pe care Fundația le derulează, fiind o organizaţie aproape de oameni, ce se implică activ în dezvoltarea comunităţii.
.
Cuvinte cheie:
Fundația Antibiotice Știință și Suflet Erou Salvator 2019 Institutul Național de Hematologie Transfuzională București donare de sânge Ioana Tode Gala Donatorului de sânge Antibiotice Serviciul Voluntar de Urgență Iași Lavinia Scripcaru