Bucuresti - 25 noiembrie 2019
-
IPIFF abordează fenomenul cinematografic mutând accentul pe un element mai puţin discutat în mod obişnuit, dar absolut esenţial – producţia de film şi oamenii angrenaţi în această meserie. Astfel, şi la această ediţie la majoritatea producţiilor care vor fi prezentate vor urca pe scenă şi producătorii filmelor, alături de regizori şi actori.
Încă de la prima ediţie din 2006, Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți (IPIFF) a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalităţii producătorului de film. IPIFF a fost organizat la început în Constanța, Mamaia. Începând cu ediția din 2013, care a avut loc la Alba Iulia, apoi la Târgu Jiu, București, Mangalia, Slănicul Moldovei și din nou la București, festivalul și-a propus să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul și susținătorul producțiilor INDIE, a producătorilor de film cu adevărat independenți. Festivalul IPIFF pune un accent deosebit pe producţia de film “INDIE”, film sută la sută independent, realizat cu mijloace proprii și cu multă, multă, prietenie.
Timp de cinci zile cinefilii din București vor avea ocazia să vizioneze, la Cinematograful Union, cele mai noi premiere INDIE (independente) ale producătorilor de film independenți, filme de lung metraj, scurt metraj, documentare (producții fără sprijin financiar din partea CNC), precum si o serie de scurt metraje ale Școlilor de Film.
În data de 29 noiembrie 2019, când se împlinesc 30 de ani de când GOPO a plecat de lângă noi în lumea de umbre a personajelor sale, în cadrul acestei ediții speciale, a fost inclusă secțiunea IN MEMORIAM ION POPESCU-GOPO, unde vor putea fi vizionate filme de referință - scurt metraje de animație și Filmul documentar-artistic ”GOPO-un nume de legendă” în regia doamnei Manuela Hodor.
În ultima zi a festivalului, un PORTET DE CINEAST: CORNELIU PORUMBOIU. Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze primele filme de scurt metraj din cariera cineastului: „Pe aripile vinului”, „Călătorie la oraș” și „Visul lui Liviu”.
Începând cu această ediție, pentru a susține și promova filmul independent din România, UPFAR ARGOA lansează în cadrul FESTIVALULUI INDIE AL PRODUCĂTORILOR INDEPENDENȚI un CONCURS DE SCENARII de lung-metraj și scurt-metraj de ficțiune.
Concursul își propune să devină o platformă națională care să unească profesioniști din mediul audio-vizualului și să-i încurajeze să-și prezinte lucrările. De asemenea, concursul le este destinat și tinerilor regizori, autori, profesioniști și neprofesioniști, care au o variantă de scenariu de lung-metraj/scurt metraj de ficțiune, dar nu au încă un producător sau perspective de a intra în producție.
Concursul este gândit să încurajeze descoperirea unor scenarii valoroase – și UPFAR ARGOA să ajute la valorificarea acestora, transformându-le în filme
Sperăm ca în continuare să atragem aprecierea spectatorilor pe care dorim să-i atragem în sălile de cinema, alături de Filmul Românesc. Dorim să stimulăm în mod constant sprijinul autorităților din domeniul culturii sau din mediul de afaceri, care pot contribui la finanțarea și promovarea filmelor independente.
Cu aceste gânduri abordăm organizarea acestei ediții speciale a IPIFF, cu aceste speranțe mergem mai departe.
Vă invităm să fiți alături de noi!
Dinu Tănase, Producător IPIFF
Președinte UPFAR ARGOA.
.
Cuvinte cheie:
IPIFF UPFAR ARGOA de film INDIE Cinematograful Union IN MEMORIAM ION POPESCU-GOPO Manuela Hodor Dinu Tănase