EXIMTUR: 286 000 de călători în primele nouă luni ale anului 2019

07 noiembrie 2019, 01.28 - Afaceri   Turism  

Bucuresti - 07 noiembrie 2019 -

În perioada ianuarie-septembrie 2019, Compania de călătorii EXIMTUR a deservit 286.000 clienți, dintre care 160.000 pentru sejururi în România, 40.000 pentru sejururi externe și 86.000 pentru servicii business travel.  Încasările din serviciile și produsele turistice vândute contra vouchere de vacanță de către EXIMTUR în primele trei trimestre ale lui 2019 au fost mai mari cu 160% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2018, depășind valoarea încasată cu acest instrument de plată pe parcursul întregului an precedent.


Destinații în România


Vânzările pentru destinațiile balneo-montane au crescut cu 60%  comparativ cu același interval al anului trecut, iar numărul de turiști a fost de 82.000. Turiștii au optat pentru unități balneare care oferă masă în sistem bufet suedez, acces inclus la piscine/centre spa, dar și pentru unități de cazare din zona de munte, turismul de relaxare într-un cadru natural montan fiind la mare cerere. Unitățile noi sau renovate la standarde înalte care au apărut în stațiuni cum ar fi Băile Herculane, Poiana Brașov, Băile Felix sau Covasna au stârnit mare interes în rândul turiștilor.


În ceea ce privește Litoralul Mării Negre și sejururile în orașe din România, compania EXIMTUR a deservit în anul 2019 un număr de 78.000 de călători, iar vânzarile au crescut cu 18% față de anul precedent.

Vânzările pentru sejururi în orașele turistice au crescut cu 59%, îndeosebi pentru Brașov, Sibiu, Sighișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iași, Sighetu Marmației, Timișoara. Cea mai mare creștere a fost înregistrată pentru Oradea, investițiile municipalității în infrastructura turistică a orașului și apropierea de Băile Felix spunându-și cuvântul. Creșteri importante au fost și pentru Constanța, apropierea de Mamaia, plajele proprii, evenimentele din oraș și prețurile accesibile fiind principalele motive.

„Având și suportul voucherelor de vacanță, turiștii români aleg să călătorească de mai multe ori pe an în sejururi interne, chiar dacă sunt mai scurte. Vor să viziteze orașele țarii, obiectivele turistice din zonă, solicită excursii opționale în împrejurimile orașelor. Constatăm o revigorare a acestui segment, o creștere a turismului “City break în România” a menționat Lucia Nora Morariu, președintele companiei.

Pentru iarna 2019-2020, în oferta companiei se mai găsesc încă disponibilități pentru Crăciun și Revelion în România, turiștii având posibilitatea să aleagă pachete variate, de la sejururi la pensiuni clasificate până la hoteluri de 4 stele, în întreaga țară, în stațiuni balneare, montane, pensiuni, dar și  în unități de cazare dotate cu centre spa de pe Litoralul Mării Negre sau în orașe turistice.

În această perioadă se lansează și ofertele pentru vacante tip Înscrieri Timpurii, atât pentru Litoral 2020, cât și pentru destinațiile interne din întreaga țară, care presupun reduceri importante pentru plata din timp a serviciilor.

Destinatii externe

EXIMTUR a deservit în primele nouă luni ale anului peste 33.000 de turiști care au călătorit pe destinații externe. În topul destinațiilor se situează în continuare Turcia, urmată de Grecia și Bulgaria, țări preferate de români datorită prețurilor accesibile, optiunii all inclusive, dar și distantelor rezonabile față de țara noastră.  O creștere vizibilă s-a înregistrat la sejururile în Egipt, de plus 30%.

În ceea ce privește solicitările de vacanțe în afara granițelor țării pe perioada iernii, Târgurile de Crăciun din marile capitale ale Europei vor fi foarte accesate de români, Viena situându-se în top. Foarte căutate sunt și destinațiile exotice Tanzania si Thailanda, iar pentru Crăciun și Revelion cele mai multe pachete s-au vândut până în prezent pentru Austria și Egipt. Interes major arată turiștii și pentru sejururile la schi în Bulgaria și Austria.

Programele tip Early Booking pentru destinații externe au fost, de asemenea, lansate în vanzare și presupun reduceri de 30-40% pentru rezervările care se fac până la finele anului. Principalele produse turistice solicitate sunt pachetele charter pentru Egipt, Turcia, Grecia.

Business Travel și organizare de evenimente

Divizia EXIMTUR BUSINESS, prin serviciile aferente călătoriilor cu scop de afaceri și organizarea de evenimente, a generat 50%  din totalul vânzărilor companiei în primele trei trimestre din 2019. Divizia și-a extins în această perioadă portofoliul de clienți corporate prin încheierea a peste 35 de contracte noi, deservind în total un număr de 86.000 de călători. SUA, Germania, Franta, Marea Britanie și Olanda au fost în top 5 al destinațiilor externe de business travel în timp ce pentru organizarea evenimentelor de tip incentive clienţii au ales destinaţii precum Mexic, Republica Dominicană, Elveția.



***

EXIMTUR a fost înființată în 1993 și deţine în prezent 22 de agenții proprii sau francizate, în 16 orașe din România. Activitatea companiei este organizată în patru divizii: business travel și organizare evenimente, leisure travel, incoming și școala de turism. Divizia EXIMTUR BUSINESS este prezentă în patru centre urbane importante: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu.

Începând cu luna martie 2019, EXIMTUR are implementat în portalul propriu (www.eximtur.ro) un sistem de rezervări online care permite verificarea disponibilității, rezervarea în timp real și plata rezervării – cu card, prin virament bancar, cash și/sau cu VOUCHERE DE VACANȚĂ. Prin intermediul portalului calatorii pot cumpara on line atat sejururi in Romania cat si vacante externe, bilete de avion sau cazari in principalele orase din lume.

EXIMTUR are încheiate încă de la începutul anului polițe de asigurare obligatorii în valoare de 2 500 000 euro.

EXIMTUR este singura companie din România afiliată la rețeaua globală de travel management - UNIGLOBE Travel International. Acest parteneriat asigură EXIMTUR conectarea la un sistem internațional performant de management al călătoriilor cu scop de afaceri și accesul la o gamă largă de soluții tehnice de ultimă generație, care se reflectă în calitatea serviciilor și produselor oferite clienților.

În 2019, EXIMTUR  a fost desemnată la nivel naţional “BEST BUSINESS & MICE AGENCY”, în cadrul competiţiei Top Hotel Awards. Tot în acest an, companiei i-au fost recunoscute şi la nivel internaţional rezultelele înregistrate pe segmentul business travel prin acordarea de către UNIGLOBE a trofeului TOP CORPORATE REVENUE AWARDîn semn de recunoaștere pentru cel mai mare volum de vânzări inregistrat în regiunea EMEA.

.

Cuvinte cheie:  EXIMTUR  turism  vouchere de vacanta  turisti  Lucia Nora Morariu  City break  vacante 

Imagini

EXIMTUR: 286 000 de călători în primele nouă luni ale anului 2019

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.