Bucureşti - 19 aprilie 2010
-
EnergoBit a semnat cu OMV Petrom contractul prin care va asigura antreprenoriatul general pe partea electrica la parcul eolian pe care OMV Petrom il dezvolta in Dobrogea prin cumpararea firmei Wind Power Park si care are o putere instalata de 45 MW.
In cadrul acestui proiect, EnergoBit va furniza o solutie la cheie pentru lucrarile electrice din parcul eolian, ce presupune realizarea proiectarii electrice precum si executia statiei de transformare 20/110 kV, a 35 km linie electrica de medie tensiune si 35 km retele de fibra optica precum si conectarea la sistemul energetic national.
In acelasi timp, EnergoBit continua colaborarea de succes cu Grupul CEZ, din cadrul parcului eolian de la Fantanele - cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere instalata de 600 MW.
Contractele mentionate mai sus, impreuna cu alte 5 contracte de lucrari in parcuri eoliene, incheiate recent, pe langa cele deja demarate in 2009, consolideaza pozitia EnergoBit de cel mai important furnizor de servicii specializate de inginerie si lucrari electrice in domeniul parcurilor eoliene din Romania.
Cu activitate in domeniul energetic incepand din 1990, EnergoBit ofera in prezent o solutie completa in electricitate: studii si proiectare, antreprenoriat in instalatii electrice complexe si servicii de inginerie specializate, productie de echipamente de distributie de medie si joasa tensiune, productie de echipamente de iluminat stradal, arhitectural si industrial, inginerie si proiectare retele electrice, consultanta in programe de eficienta energetica si energii regenerabile.
Grupul EnergoBit are 400 angajati la nivel national, din care peste 160 ingineri specializati.
Grupul are sediul central la Cluj si activeaza pe plan national prin filialele sale din Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta si unitatile de productie de echipamente electrice din Cluj si Jibou.
Anul acesta EnergoBit aniverseaza 20 de ani de activitate in domeniul electric.
Ionut Barsan
Director Marketing
EnergoBit Group
0731 040 995
ionut.barsan@energobit.com
http://www.energobit.com/
Cuvinte cheie:
EnergoBit antreprenoriat OMV Petrom