Bucuresti - 04 octombrie 2019
-
ANA Hotels, cel mai mare grup hotelier românesc*, are plăcerea de a anunța noul Executive Chef al Hotelului Crowne Plaza Bucharest, în persoana lui Serdal Altun.
De origine din Turcia, Serdal Altun a început să lucreze în bucătărie încă din copilărie, pasiunea sa pentru gastronomie fiindu-i insuflată de mama sa, care continuă să-i fie și astăzi o inspirație în rețetele sale.
Serdal Altun aduce la Crowne Plaza Bucharest o experientă gastronomică de 22 ani, lucrând în Turcia în Palatul Prezidențial al Republicii și în hoteluri de lanț precum Grand Hyatt Istanbul, Mardan Palace Antalya, dar și în Ritz Carlton (Miami), Hilton Imperial Dubrovnik (Croația). În Statele Unite ale Americii a fost consultant culinar pentru diverse proiecte din New York, New Jersey, Washington DC, Miami.
În rețetele sale, Chef Serdal Altun încorporează tradiția, istoria și cultura bucătăriilor italiene, turcești / otomane, croate și mediteraneene. El integrează în meniurile sale diversitatea culturală și creează rețetele cu ingrediente proaspete și produse de calitate, obținând astfel preparate gustoase pentru experiențe culinare memorabile.
Incepând cu luna octombrie, Chef Serdal Altun pune în scenă conceptul său culinar, pe care îl puteți regăsi în noul meniu al Restaurantului Pine, din cadrul hotelului Crowne Plaza Bucharest.
Iubitorii bucătăriei mediteraneene se pot relaxa la umbra pinilor din grădina hotelului Crowne Plaza Bucharest – ce au fost și sursă de inspirație în denumirea restaurantului – în timp ce pot savura specialități din gastronomia atât de bogată, puse în scenă de Chef Serdal și echipa sa.
„E greu de pus în cuvinte o filosofie culinară. E ca atunci când încerci să explici o pictură a lui Picasso. O simți, nu o povestești. Pentru a vă convinge de cele spuse, vă invit la restaurantul Pine din cadrul hotelului Crowne Plaza Bucharest.” Executive Chef Serdal Altun
* după cifra de afaceri
Adresa: Bd Poligrafiei nr 1, sector 1, București
Email: pine@crowneplaza.ro
Telefon: 0212021114
.
Cuvinte cheie:
Serdal Altun Crowne Plaza Bucharest Hotel Executive Chef Crowne Plaza Bucharest Restaurant Pine