acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară

16 aprilie 2010, 11.56 - Afaceri   Imobiliare  

Bucureşti - 16 aprilie 2010 - Deşi piaţa imobiliară autohtonă se află în al doilea an de blocaj, iar numărul tranzacţiilor este în continuare limitat, proprietarii reacţionează diferit. Cei care au nevoie de lichidităţi şi doresc într-adevăr să vândă coboară în continuare nivelul preţurilor. Pe de altă parte, însă, există proprietari care, dimpotrivă, ridică preţurile. În acest context, www.imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România, prezintă, pe baza anunţurilor înscrise în portal, un top al proprietăţilor imobiliare care au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în primul trimestru al anului 2010.

“Am observat pe parcursul primului trimestru scumpiri punctuale la anumite proprietăţi care ajung chiar şi la 30%, în condiţiile în care, cert, piaţa imobiliară din România suferă în continuare. Vorbim de anumite excepţii, însă, în general, proprietarii au tendinţa de a reacţiona subiectiv şi de a se raporta de cele mai multe ori doar la experienţele pozitive ale unor cunoscuţi, experienţe care de cele mai multe ori au avut loc în perioada 2006-2008. Realitatea de pe piaţa imobiliară din România nu justifică deocamdată aceste creşteri de preţ”, susţine Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Proprietăţile cu cele mai mari creşteri de preţ înregistrate în primele trei luni ale anului în cele mai mari oraşe din ţară, sunt prezentate în continuare:

Braşov: există proprietari răbdători care aşteaptă să treacă criza

O vilă cu 7 camere din zona Schei a avut o creştere spectaculoasă de preţ. În 2009, proprietarul cerea pentru acest imobil 1.000.000 de euro. În decembrie 2009, a dorit să vândă repede şi a coborât preţul la 700.000 de euro. Imobilul nu s-a vândut nici în aceste condiţii, iar proprietarul s-a hotărât să mai aştepte. Vila a fost construită în 2008, are o suprafaţă utilă de 837 mp şi un teren de 2.200 mp. Preţul cerut acum este de 850.000 euro, cu 150.000 de euro mai mult decât acum trei luni.

În zona Stupini, preţul cerut pentru o vilă cu 4 camere a crescut de la 220.000 la 270.000 de euro în primul trimestru al acestui an. Imobilul a fost construit în 2008, are o suprafaţă utilă de 260 mp la care se adaugă un teren de 1.700 mp. Explicaţiile proprietarului sunt aceleaşi, nu se grăbeşte să vândă.

Locul trei în topul imobilelor braşovene al căror preţ a crescut semnificativ în ultima perioadă este ocupat de o vilă cu 8 camere al cărui preţ cerut în prezent este de 220.000 euro. La începutul anului proprietarul ar fi vândut-o pentru 180.000 de euro. Imobilul are o suprafaţă utilă de 180 mp şi un teren de 200 mp şi este situat în zona Centrului Civic.

Cu 30.000 de euro au mărit preţul şi proprietarii unei case cu 3 camere din zona Nouă. Terenul generos de 1.600 mp este elementul care ridică valoarea imobilului, iar proprietarii sunt dispuşi să aştepte până când un cumpărător va fi dispus să plătească 235.000 de euro.

Nu doar proprietarii de case sunt optimişti, ci şi cei de apartamente. Preţul unui apartament decomandat cu trei camere, situat într-un bloc nou, din zona Răcădău a crescut cu 20.000 de euro. Este situat la etajul 4 al unui bloc cu 5 nivele şi are o suprafaţă utilă de 110 mp. În prezent, proprietarul cere 110.000 de euro.

Cluj-Napoca: inexplicabil, proprietarii speră

O creştere remarcabilă la preţul cerut a înregistrat o vilă cu 3 camere din zona Gheorgheni. Proprietarul a ridicat preţul la 950.000 euro, în condiţiile în care până la începutul lunii martie a acestui an ar fi vandut-o şi cu 900.000. Vila a fost construită în 2005, este modern amenajată, are o suprafaţă utilă de 230 mp şi un teren de 800 mp. Printre atuurile imobilului regăsim curtea complet amenajată.

Preţul unei case cu 4 camere din zona Mărăşti din Cluj-Napoca a crescut cu 48.000 de euro în trei luni. Imobilul are o suprafaţă utilă de 180 mp şi un teren de 253 mp. Motivul acestei scumpiri este preţul iniţial şi creditul pe care îl are actualul proprietar. După ce şi-a refăcut calculele, acesta şi-a dat seama că un mic profit nu i-ar strica, în ciuda situaţiei de criză. Preţul cerut în prezent este de 175.000 euro. Imobilul poate funcţiona ca sediu de firmă, dar şi ca locuinţă. Rămâne de văzut dacă se va arăta un cumpărător.

O casă cu 3 camere din zona centrală s-a scumpit cu 25.000 de euro pentru că deşi fără motiv, proprietarul este convins că piaţa imobiliară va creşte în următoarea perioadă. Imobilul este vechi şi necesită renovare, are o suprafaţă totală de 100 mp şi un teren de 352 mp. Cu toate acestea, pentru că este situat central, proprietarul aşteaptă 110.000 de euro.

O altă casă s-a scumpit în zona Iris din Cluj. Motivul? Proprietarul a avut mai multe duplex-uri pe care le-a vândut deja, acoperindu-şi datoriile la bancă. Acum aşteaptă liniştit revenirea pieţei. Imobilul a fost construit în 2008, are 4 camere, o suprafaţă utilă de 110 mp şi un teren de 220 mp. Până la începutul lunii martie, proprietarul cerea 100.000 de euro, iar în prezent aşteaptă 120.000.

Un apartament cu 2 camere din aceeaşi zonă Iris costă acum cu 18.000 de euro mai mult decât în luna ianuarie. Apartamentul se afla într-un bloc aflat în stadiul de construcţie, dar care, între timp, a fost finalizat. Apartamentul cu o suprafaţă utilă de 59 mp se vinde acum pentru 60.000.

Constanţa: experienţe pozitive punctuale îi determină pe unii constănţeni să crească preţurile

În Constanţa, cea mai mare creştere de preţ este înregistrată de un apartament cu cinci camere. Proprietarii apartamentului situat în zona Faleză Nord au scăzut iniţial preţul de la 190.000 la 174.000 euro. Imobilul nu s-a vândut, aşa că au revenit la preţul iniţial de 190.000 euro. Apartamentul este decomandat, are o suprafaţă utilă de 200 mp şi este singur pe nivel, la etajul 3 al unui imobil finalizat în decembrie 2008.

O casă cu 5 camere aflată la 5 km de Constanţa şi-a mărit preţul cu 15.000 euro. Proprietarul a vândut de curând alte două imobile cu caracteristici asemănătoare, iar acest lucru l-a încurajat să crească preţul construcţiei. Mai mult, în ultimele luni a finisat exteriorul, fapt ce a determinat în mod firesc creşterea valorii proprietăţii. Imobilul are o suprafaţă utilă de 174 mp şi se predă la gri pentru 125.000 de euro.

La o altă casă din Constanţa, situată în zona Trocadero, proprietarul a adăugat 10.000 de euro la preţul iniţial. Imobilul a fost construit anul trecut, are 4 camere şi o suprafaţă utilă de 150 mp. Preţul mai mare pentru această vilă se justifică prin faptul că între timp imobilul a trecut din stadiul de predare la gri la stadiul de predare la cheie.

Tot în Constanţa, preţul unei case cu 8 camere din zona Faleză Nord a crescut cu 10.000 de euro în ultimele luni pentru că proprietarul nu se grăbeşte să vândă. Imobilul este construit în 2007 şi are o suprafaţă utilă de 200 mp la care se adaugă un teren de 160 mp. Pentru acest imobil se aşteaptă acum 170.000 de euro.

Locul cinci în topul imobilelor constănţene ale căror preţuri au crescut în primul trimestru al acestui an este ocupat de un apartament cu 3 camere, construit în 2003. Până la începutul lunii martie, preţul cerut pentru acest apartament era de 76.000 euro, însă în prezent proprietarul nu se mai grăbeşte să vândă aşa că va aştepta până când va primi 85.000 de euro. Avea nevoie de lichidităţi şi scosese la vânzare două apartamente; unul s-a vândut, aşa că pe cel de-al doilea l-a reevaluat şi i-a mărit preţul cu 9.000 de euro.

Iaşi: creşteri spectaculoase, în parte justificate de îmbunătăţiri suplimentare

Şi în Iaşi au fost înregistrate creşteri considerabile de preţ la anumite imobile. Spre exemplu, un proprietar a crescut preţul unei vile cu 5 camere de la 350.000 la 450.000 de euro pentru că între timp a mai cumpărat un teren de 500 mp aferent casei pe care a construit o piscină. Imobilul cu 5 camere este situat în zona Bucium, a fost construit în 2007, are o suprafaţă utilă de 420 mp şi un teren total de 1.700 mp.

În zona Popas Păcurar, preţul cerut pentru o vilă cu 4 camere a crescut de la 75.000 la 90.000 de euro. Vila a fost construită în 2008, iar când proprietarul a scos-o la vânzare era încă la roşu. Acum este semifinisată, are o suprafaţă utilă de 180 mp şi un teren de 660 mp.

Tot în zona Bucium, preţul cerut pentru un apartament cu 3 camere a crescut de la 73.000 la 85.000 de euro în primul trimestru al acestui an. Apartamentul are o suprafaţă utilă de 100 mp şi face parte dintr-un ansamblu rezidenţial construit în 2009. Dezvoltatorul justifică această creştere prin îmbunătăţirile aduse între timp.

Cu 10.000 de euro a crescut preţul cerut pentru un apartament de 3 camere din zona Moara de Foc. Proprietarul dorea să vândă repede şi de aceea pusese un preţ pe care acum îl vede ca nejustificat de mic. Consideră că suma de 87.000 de euro, în loc de 77.000 de euro, este mai corectă, deşi această sumă este considerabil peste preţul mediu al apartamentelor din Iaşi. Apartamentul este situat la etajul doi al unui bloc cu patru nivele construit în 1985, are o suprafaţă utilă de 72 mp şi este mobilat modern.

Tot cu 10.000 de euro a crescut şi preţul unui apartament cu 3 camere din zona Tătăraşi. Apartamentul este situat la parterul unui bloc cu 3 nivele, are o suprafaţă utilă de 75 mp şi este decomandat, iar preţul său prezent este de 99.000 de euro. Acest apartament se predă la cheie, iar creşterea preţului se justifică prin faptul că în complexul rezidenţial din care face parte mai sunt doar două apartamente de vânzare.

Timişoara: românii care s-au mutat în Germania nu au aflat că e criză şi în Banat

În Timişoara, creşterile de preţ înregistrate sunt mai puţin impresionante decât în restul oraşelor mari. Totuşi şi în oraşul de pe Bega întâlnim situaţii în care proprietarii s-au decis să crească preţul imobilelor pe care le-au scos la vânzare. Spre exemplu, preţul unei case cu 4 camere din zona Brâncoveanu a crescut cu 50.000 de euro în primul trimestru al acestui an. Proprietarii acestui imobil s-au stabilit în Germania şi nu se grăbesc să vândă. Casa care costă acum 280.000 de euro are o suprafaţă de 200 mp, a fost construită înainte de 1990, iar terenul aferent este de 800 mp.

Un alt exemplu în acest sens îl constituie un apartament cu 3 camere situat ultracentral în Timişoara. Ca şi în cazul de mai sus, proprietarul s-a stabilit în Germania şi nu se grăbeşte să vândă. Apartamentul era listat pe www.imobiliare.ro la 100.000 de euro în ianuarie, iar acum proprietarul aşteaptă 120.000 deşi nu i-a adus nicio îmbunătăţire.

În zona Plăvăţ II, preţul unui apartament cu 4 camere a crescut de la 84.000 la 99.000 de euro în ultimele 3 luni. Proprietarul are nevoie de bani şi a decis să îşi încerce norocul în plină criză imobiliară. Apartamentul are o suprafaţă 100 mp, este situat la parterul unui bloc cu 4 nivele şi poate funcţiona ca spaţiu de birouri.

Un alt cartier, un alt exemplu: un apartament nou cu 2 camere din zona Lipovei s-a scumpit de la începutul anului cu 12.000 de euro. Dacă până la sfârşitul lunii ianuarie avea un preţ afişat de 51.000 de euro, acum preţul cerut pentru este de 63.000. Există şi o explicaţie logică: apartamentul se predă acum la cheie.

În cealaltă parte a oraşului, în zona Buziaşului, preţul unui apartament nou cu 2 camere a crescut de la 36.500 de euro cât se cerea pentru acesta până în luna februarie, la 48.000 în prezent. Apartamentul este semidecomandat şi are o suprafaţă utilă de 50 mp, se predă la cheie, iar parcarea este inclusă în preţ.

Despre imobiliare.ro:

Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 16 000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

.
http://www.imobiliare.ro/

Cuvinte cheie:  imobiliare  portal  România 

Imagini

acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară
acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară
acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară
acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară
acTop scumpiri de criză în principalele oraşe din ţară

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.