Bucureşti - 08 aprilie 2010
-
Grupul Rompetrol continuă şi în 2010 programul naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru Fiecare”, destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale prin iniţierea, susţinerea şi derularea de proiecte din domeniul sănătatii sau al protecţiei mediului.
“Ţinând cont de succesul înregistrat de „Împreună pentru Fiecare” în 2009, 89 proiecte primite şi 16 selectate pentru finanţare, am decis să continuăm acest program şi în acest an. Credem în datoria morală a fiecăruia de a investi pe termen lung în dezvoltarea unor resurse care să asigure evoluţia societăţii, iar prin sprijinul acordat vrem să încurajăm organizaţiile non-guvernamentale, autorităţile locale, dar şi locuitorii unei comunităţi să iniţieze şi deruleze proiecte sociale de mediu sau sănătate necesare dezvoltării societăţii în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, aceste proiecte asigură premisele necesare consolidării comunităţii, prin atragerea şi implicarea locuitorilor şi a autorităţilor de resort în realizarea de proiecte similare”, declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative al Grupului Rompetrol.
Programul „Împreună pentru fiecare” oferă ONG-urilor, autorităţilor locale şi persoanelor cu atitudine civică şi spirit antreprenorial posibilitatea de a înscrie în perioada 09 aprilie – 28 mai 2010 proiecte în domeniul sănătatii sau al protecţiei mediului pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Proiectele se pot depune pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro.
Activităţile eligibile pentru proiectele din sfera sănatate sunt: renovarea, reabilitarea şi/sau dotarea unităţilor care asigură servicii medicale şi activităţi de sănătate publică auxiliare, iar în cazul proiectelor de protecţie a mediului: conservarea şi menţinerea/ îmbunătăţirea condiţiilor de mediu existente la nivel local prin diverse activităţi. Pentru a fi eligibil proiectul, bugetul alocat nu poate depăşi 50.000 RON.
La evaluare proiectelor se va avea în vedere motivaţia socială şi impactul local: numărul persoanelor influenţate de problema respectivă, numarul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluţionarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabileasca un parteneriat si cu autorităţile locale şi să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea şi păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicaţiei.
Anunţarea câştigătorilor se va face pe 30 iunie, după perioada de jurizare şi evaluare în teren a proiectelor înscrise, iar implementarea trebuie să se realizeze între 15 iulie -29 octombrie 2010 . Numărul de proiecte alese pentru finanţare de către Grupul Rompetrol va fi condiţionat de corectitudinea, transparenţa şi responsabilitatea aplicanţilor.
Despre Grupul Rompetrol:
Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale Grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, dar şi în operaţiuni adiţionale - explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.
Cu operaţiuni în 12 ţări, Grupul intenţionează să devină unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa şi să obţină o poziţie consolidată în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane, pentru asigurarea unui flux constant de materie primă şi produse la standarde europene, în acord cu nevoile consumatorilor.
Despre “Energia Vine din Suflet”:
Platforma de responsabilite socială corporativă “Energia vine din suflet” include programul naţional “Împreună pentru fiecare” şi proiecte punctuale din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii pe care Grupul Rompetrol a decis să le susţină.
În programul „Împreună pentru fiecare” 2009, au fost înscrise 89 proiecte (55 în domeniul sănătăţii şi 34 în domeniul mediului) şi au fost selectate pentru finanţare 16 proiecte (8 din domeniul sănătate şi 8 din sfera protecţiei mediului) in judeţele Alba, Argeş, Bucureşti, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureş, Vâlcea, Satu Mare şi Suceava.
Detalii despre stadiul implementării proiectelor pot fi găsite la adresa web: www.impreunapentrufiecare.ro/blog .
Programul „Împreună pentru fiecare” porneşte din aceleaşi valori ca cele ale oamenilor din Rompetrol: „Puterea Grupului Rompetrol nu stă în tehnologie, ci în noi, oamenii care facem posibilă această evoluţie surprinzătoare. Ceea ce am făcut până acum este dovada vie a faptului ca noi, cei care producem energie, ne-am asumat o nouă dimensiune a muncii noastre: aceea de A DA SUFLET ENERGIEI”.
.
Cuvinte cheie:
Rompetrol lansare program social