Digi | RCS & RDS, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și celelalte centre regionale din țară, demarează campania de donare de sânge „Digi donează viață” prin intermediul căreia doresc să atragă atenția asupra nevoii mari de sânge și a necesității de donare constantă.
În cadrul acestei campanii, operatorul de comunicații electronice a invitat propriii angajați să devină donatori. Circa 500 de salariați ai grupului s-au înscris atât în București, cât și în țară pe listele de donare de sânge. De asemenea, jurnaliștii Digi24 și Digi FM au demarat o amplă campanie de conștientizare și informare a publicului în legătură cu criza continuă de sânge căreia trebuie să îi facă față sistemul medical din România.
Astfel, în perioada premergătoare Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge (14 iunie), în sediile companiei se vor organiza puncte mobile de donare, pentru angajații care s-au înscris în campanie. Totodată, jurnaliștii Digi | RCS & RDS vor afișa microfoane personalizate cu mesajul „Digi donează viață” și vor îndemna telespectatorii să doneze sânge, subliniind importanța acestui act de voluntariat.
„A dona sânge este un gest de responsabilitate față de societate, dar și un act de solidaritate. Ne dorim ca angajații noștri și publicul larg să conștientizeze că 450 ml de sânge înseamnă nu doar viață pentru trei persoane cu o sănătate fragilă, ci și o serie de beneficii pentru starea de bine a donatorului. Credem că prin acest gest ne implicăm în schimbarea obișnuințelor donatorilor și că putem contribui la creșterea numărului de români care donează în mod constant sânge, salvând, astfel, vieți.
Prin ceea ce face în business, grupul Digi | RCS & RDS își propune să aducă mai multă tehnologie și conectivitate în viețile românilor, pentru a le ușura traiul cotidian.Prin acțiunile de responsabilitate socială, ne propunem să arătăm că viziunea Digi ține cont de preocupările actuale ale societății”, a spus CEO-ul Digi | RCS & RDS, Serghei Bulgac.
„Este nevoie de sânge în mod constant. Sângele este un țesut viu, nu se poate produce în laborator, nu se cumpără de la farmacie și, orice am face, noi suntem neputincioși dacă românii nu vin să doneze. De aceea, oamenii trebuie să înțeleagă că sângele nu-i așteaptă în frigidere, în caz de nevoie pentru cineva apropiat, dacă nu se donează!”, a spus Doina Goșa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguină București. Printre vedetele care s-au alăturat campanie se numără jurnalista și realizatoarea campaniei „Pacient în România” și „Transplant, misiune posibilă”, Carla Tănasie, dar și jurnaliștii Digi Sport, Radu Naum și Andrei Niculescu.
„Foarte puțini dintre noi donăm, sub 2%. În spitale e o dramă atunci când un bolnav are nevoie de sânge. Am văzut disperarea pacientului, a familiei lui care încearcă să găsească oameni care să doneze, dar și disperarea medicului, pentru că sângele nu are înlocuitor. Nu este un medicament pe care să îl înlocuim cu altceva. Așa cum sângele înseamnă viață, în aceeași măsură lipsa lui poate înseamna moarte. Cred că singurul mod în care oamenii ar conștientiza cât de mult înseamnă donarea de sânge este să vadă disperarea, dar și bucuria din ochii unui bolnav atunci când află că cineva a donat și el nu va muri. În ultima perioada am văzut că sunt tot mai multe campanii de donare de sânge și mă bucur că și Digi | RCS & RDS face acest lucru. Când mergem să donăm trebuie să avem un singur lucru în minte: mergem să salvăm vieți. Sunt vieți de copii, de tineri sau de vârstnici”, spune Carla Tănasie.
„M-am înscris în acestă campanie din egoism. Îmi pasă de mine, aș vrea ca alții să mă ajute în momente critice și asta nu se va întâmpla dacă mie nu îmi pasă de alții și nu încerc să îi ajut. De asemenea, m-am înscris în această campanie pentru că am un pic de imaginație. Îmi imaginez cum ar fi să am nevoie de sânge și nimeni să nu doneze”, a mărturisit Radu Naum.
„Ideea e că noi suntem foarte impresionați și ne mobilizăm intens atunci când există un eveniment nefericit și e nevoie de sange. Din păcate, de sânge e nevoie mereu și doar cine a trecut prin asta înțelege cel mai bine. E, însă, un gest cât se poate de simplu, ba chiar e benefic pentru sănătate, dar care poate fi o uriașă mână de ajutor pentru cineva aflat într-o situație grea, de cele mai multe ori la granița dintre viață și moarte. Nu-i nimic eroic aici, doar o modalitate simplă de a arăta că-ți pasă de suferința altora, care poate nu mai au capacitatea să ceară ajutor. Ideea ca printr-o simplă acțiune de genul ăsta poți salva o viață, eventual mai multe, mi se pare că ar trebui să fie suficientă. Niciodată nu e tardiv pentru o faptă bună”, ne-a spus Andrei Niculescu.
Politica de CSR a Grupului Digi | RCS & RDS urmărește patru axe strategice: Educație (#DigiEdu), Digitalizare pentru creșterea calității vieții și a incluziunii sociale (#DigiActiv), Încurajarea voluntariatului și a spiritului de inițiativă (#DigiBenefit), Sănătate și wellbeing (#DigiWell).
Campania de încurajare a donării, prima de acest gen derulată la nivelul întregului grup, se regăsește în două dintre direcțiile strategice de CSR #DigiBenefit (voluntariat) și #DigiWell (sănătate și stare de bine).
Despre Grupul Digi| RCS & RDS
Digi|RCS & RDS este liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia și figurează în top 3 operatori tradiționali de cablu în Europa. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2018.
Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunea de știri Digi24, televiziunile sportive Digi Sport 1, 2, 3, 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile de documentare Digi World, Digi Animal World, Digi Life, televiziunile de muzică UTV, Hit Music și Music Channel, primul post 4K din România, Digi 4K, radiourile ProFM, Digi FM, Chill FM și Dance FM platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
https://www.digiromania.ro/
https://www.facebook.com/digipunctro/