Bucuresti - 23 mai 2019
-
Investitorul și dezvoltatorul ceh RC Europe, care a dezvoltat cu succes clădiri de birouri şi parcuri de retail în diferite orașe din țară își propune să își diversifice portofoliul românesc cu dezvoltarea unui nou parc de retail la Oradea.
Acesta a anunțat achiziția terenului și obținerea autorizației de construcție pentru parcul de retail din Oradea, având o suprafață închiriabilă de 6500 de metri pătrați. Construcția va fi finalizată în anul 2020, durata de preconaizare a lucrărilor fiind de 12 luni, iar societatea CEE Estate Management se ocupă de promovarea acestuia, în calitate de consultant închiriere.
Nest este un proiect ambițios ce va beneficia de acces și vizibilitate excelentă fiind situat langă supermarket-urile Kaufland si Lidl, de pe Calea Borșului, oferindu-le vizitatorilor experiența unei sesiuni de cumpărături complete. Parcul de retail va fi inaugurat în prima jumătate a anului 2020, iar închirierea proiectului este de 70% Importanți chiriași naționali și internaționali cum ar fi JYSK, Sportisimo, CCC, Pepco, Zoomania, și-au asigurat deja prezența în cadrul proiectului.
„Suntem bucuroși să anunțăm achiziția terenului și obținerea autorizației de construcție pentru parcul de retail Nest Oradea. Suntem optimiști și credem în potențialul orașului Oradea. Prin mixul de chiriași pe care îl va găzdui, Nest oferă vizitatorilor numeroase facilități, timpul fiind în favoarea clientului datorită accesării rapide a magazinului dorit, ușurinței cu care poate parca, dar și distanței mici dintre magazine.” , a declarat Andrei Rați, Director RC Europe România.
Despre RC EUROPE
RC Europe este un investitor și dezvoltator ceh specializat în dezvoltarea, administrarea și acordarea consultanței în materie de proprietăți de retail, clădiri de birouri și rezidențiale cu operațiuni în Republica Cehă, România, Serbia și Croația. Societatea a dezvoltat și administrează mai multe clădiri de birouri, centre comerciale, clădiri rezidențiale și lanțuri de supermarketuri.
În România, RC Europe a finalizat deja proiectul unui parc de retail sub brandul Nest cu o suprafață închiriabilă de peste 3.800 de metri pătrați în Dorohoi și deține 5 clădiri de birouri în Craiova, Pitești, Drobeta și Slatina, cu o suprafață închiriabilă de peste 20.000 de metri pătrați. Societatea plănuiește, de asemenea, să dezvolte o clădire de birouri Clasa A în București sub numele ARC, cu o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri pătrați, precum și alte parcuri de retail în Miercurea Ciuc și Sighișoara.
Pentru mai multe informații
Ștefănache Roxana
Specialist Marketing
telefon: +40 21 231 31 26
fax:+40 21 224 04 11
e-mail: stefanache@rceurope.ro
adresa: Str. Alexandru Constantinescu nr. 35, et. 2, ap.7
Sector 1, București, 011471
www.rceurope.ro
.
Cuvinte cheie:
RC Europe parc de retail la Oradea CEE Estate Management NEST JYSK Sportisimo CCC Pepco Zoomania Andrei Rati