Bucuresti - 15 februarie 2019
       -
      În calitate de Preşedinte al Consiliului UE, România va găzdui, între 21 – 22 februarie 2019, la Bucureşti, o reuniune informală a miniştrilor comerţului din UE, cărora li se va adăuga Roberto Azevêdo, director general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), şi Cecilia Malmström, comisarul european pentru comerţ. Evenimentul va fi prezidat de Ștefan-Radu Oprea, ministrul român pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat.
În prima zi a reuniunii, ministrul Oprea o va însoţi pe Cecilia Malmström la o întâlnire directă cu cetăţenii, eveniment organizat de Comisia Europeană la Biblioteca Centrală Universitară.   
După-amiaza, Roberto Azevêdo și Ștefan Radu Oprea vor susţine o conferinţă de presă pe tema modernizării Organizației Mondiale a Comerțului. 
Seara, la Palatul Regal, ministrul român al comerţului va discuta, în timpul unei cine informale, cu Roberto Azevêdo și Bernd Lange, președintele comisiei INTA a Parlamentului European, care gestionează politicile comerciale în spaţiul extracomunitar şi răspunde de relaţia UE cu Organizaţia Mondială a Comerţului.
A doua zi, vineri, 22 februarie, la Palatul Parlamentului, miniștrii comerțului se vor întâlni pentru a discuta despre proiectul de modernizare a OMC, despre relațiile economice dintre UE și SUA, dar şi despre negocierile comerciale cu alte state, aflate în curs de desfăşurare.
    
    
       
        .
         
        
      
    
    
       Cuvinte cheie: 
        Stefan-Radu Oprea  OMC    ministrul roman pentru mediul de afaceri  Cecilia Malmström  Roberto Azevêdo  Palatul Regal  Bernd Lange  INTA  Organizatia Mondiala a Comertului