Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24

13 februarie 2019, 11.51 - Media / Publicitate   Evenimente  

Bucuresti - 13 februarie 2019 -

De luni până vineri, regăsiţi în Jurnalele de Ştiri Digi24 o radiografie a tot ceea ce se întâmplă în societatea românească. Teme importante pentru toată lumea precum sănătatea, educaţia, problemele mediului de afaceri, interacţiunea dintre cetăţean şi autorităţi au propriile lor rubrici.

În fiecare luni, campania Pacient în România ia pulsul sistemului de sănătate. Te duci la spital să te faci bine sau rişti să pleci de-acolo mai bolnav decât erai la internare? Dacă sistemul de sănătate e pacientul, are el şanse de vindecare? Carla Tănasie caută răspunsurile. Ştiri echilibrate. Adevăruri dure, livrate fără anestezie.  Arătăm, fără menajamente, bolile sănătăţii româneşti. Pentru asta, însă, e nevoie de curaj și din partea pacienţilor, şi din partea celor care lucrează în sistem. Dacă nu recunoaştem problemele şi nu vorbim despre neajunsuri, înseamnă că ele nu există şi atunci nimeni nu le va rezolva. Discutăm despre drame, obstacole şi acuzaţii. Dar nu uităm nici reuşitele oamenilor în halate albe.

    
         Marţi scoatem România la raport, cu bune şi cu rele. Întâlnim primari gospodari, dar și localităţi lăsate să moară. Trecem prin orăşele cochete şi sate-odinioară mândre, de care s-a ales praful. Reportajele campaniei Raport de Ţară ne poartă în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Cătălin Firoiu spune povestea oamenilor și locurilor pe care le vizitează. Aflăm care sunt soluţiile posibile la problemele comunităţii şi le reamintim autorităţilor de ce au primit votul și încrederea românilor.

             Miercuri, aflăm că se poate.
România Fast Forward e despre oamenii care au ştiut să transforme fiecare greşeală într-o învăţătură. Şi după ce şi-au făcut foarte bine temele, au reuşit să guste succesul. Poveştile unora dintre cei mai curajoși antreprenori români, oameni care au îndrăznit să iasă din tipare şi acum culeg roadele perseverenței lor, sunt aduse în Jurnalele Digi 24 de Sergiu Voicu.
“Fără educaţie moare orice naţie!” strigă profesorii când ies în stradă să îşi ceară drepturile. Digi 24 vorbește despre sistemul de învăţământ în fiecare joi, în campania Old school – New School. Reuşeşte şcoala românească să treacă clasa? Avem programe învechite, toalete în curte, manuale cu greşeli, ”fondul clasei”, subfinanțare, abandon şcolar, analfabetism funcţional. Dar avem şi copii geniali, care cuceresc laurii olimpiadelor internaţionale. Cum ne dorim să arate şcoala, ştiind că elevii sunt viitorul acestei ţări, ne spune Andreea Braşovean.   Cum se poziționează România față de ”suratele” din Uniunea Europeană o știm cu toții. Deși statisticile arată că avem un nivel de trai sub media celorlalte state europene, fondurile comunitare rămân nefolosite. De-acasă, vedem iarba mai verde de dincolo de graniţă. De cele mai multe ori, însă, schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Iar implicarea ar putea rezolva multe dintre problemele societăţii. În fiecare vineri, la emisiunea Plan Detaliu, Teodora Ghenciu încearcă să afle ce nu funcţionează în societatea românească și îndeamnă românii să se implice, să nu mai aștepte ca alții să acționeze, în locul lor.  Jurnalele de Ştiri Digi24 vă aduc şi transmisiuni în direct de la Bruxelles sau Strasbourg. Proiectul “Președinția României la Consiliul Uniunii Europene” vorbeşte despre responsabilităţile României la cârma blocului comunitar și vă familiarizează cu instituțiile europene și rolul lor.


Televiziunea Digi24 este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține deține singurul post TV Ultra HD, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și, posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance Fm și Chill FM.


              Pentru mai multe informaţii:


 


Departamentul Comunicare și CSR


comunicare@rcs-rds.ro


Telefon: +40 31 400 42 44


 https://www.digi24.ro/



https://www.facebook.com/Digi24HD/



 

.

Cuvinte cheie:  Digi24  Jurnalele de Stiri Digi24  Pacient in Romania  Raport de Tara  Romania Fast Forward  Old school – New School  Plan Detaliu  RCS  RDS 

Imagini

Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24
Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24
Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24
Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24
Despre România, cu bune și cu rele, în campaniile anului 2019 la Digi24

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.