Cea de-a cincea ediţie AdRev la final

Bucureşti - 08 martie 2010 - Cea de-a cincea ediţie AdRev a reuşit să aducă, în acest an, în medie, între 250 şi 300 de studenţi la fiecare din conferinţele cu şi despre publicitate.

AdRev s-a încheiat vineri, 5 martie, cu trei conferinţe la care s-au dezbătut campanii eşuate din ţară sau din străinătate, s-au discutat limitele impuse de lege în domeniul advertisingului, iar către final, participanţii s-au amuzat cu câteva dintre cele mai cunoscute spoof-uri româneşti.

Fie ca a fost vorba de Vintage&Retro Advertising, de campanii eco sau sociale, de ascensiunea advertisingului digital, de campanii culturale româneşti şi nu în ultimul rând de Bad&Spoof Advertising, studenţii s-au arătat interesaţi de cele mai noi tendinţe din industria publicităţii, luând parte, în număr mare, la fiecare conferinţă. Mai mult decât atât, cei mai curioşi dintre participanţi au avut posibilitatea de a-şi clarifica nelămuririle, întrebându-i direct pe invitaţi. Cele mai interesante întrebări au fost premiate cu cărţi şi invitaţii la petrecerea de final AdRev, organizată de ADVICE Students, după ultima conferinţă.

De mai bine de 7 ani, ADVICE Students colorează lumea publicităţii cu proiecte încrezătoare, concepute de studenţi pentru studenţi. Din pasiune pentru idei revoluţionare, ADVICE Students comunică deschis perspectivele sale asupra lumii cu oameni pe măsură.

Persoane de contact:

Ioana Mihai – Project Manager 0722.530.280

Sînziana Baltac – Project Manager 0755.055.559


http://www.adrevolution.ro/

Cuvinte cheie:  conferinte  AdRev 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.