Bucuresti - 26 noiembrie 2018
-
Ultima reuniune oficială a sezonului a adus în tribune circa 600 de spectatori, între care şi un ministru, Ştefan-Radu Oprea, se pare mare fan al sportului hipic.
La cursele de trap răsplătite cu premiile cele mai consistente (4.700 lei), Premiul Fortuna Gold şi Premiul Fortuna Silver, spectatorii au putut, în premieră, paria online.
Premiul Fortuna Gold, care a aliniat 12 cai, a avut parte de 4 starturi false, care au crescut miza cursei, în tribune. Cu toate acestea, cursa a fost câştigată relativ fără emoţii de Star Nobel, câştigătorul din 2017 al Derby-ului de Trap. Calul condus de Viorel Gheorghe s-a impus în faţa iepei Răsfăţata.
Premiul Fortuna Silver n-adus nici el surprize, din cei 12 concurenţi impunându-se favorita Histoire D’Inverne, strunită de Gheorghe Crăciun, urmată de Calypso RM.
Criteriul de Fond, ultima clasică de trap a sezonului, dotată şi ea cu premii bune (3600 lei), a desemnat-o câştigătoare pe Calligenia BMW, condusă de Cristian Slate, urmată de Bădie VF şi Borga Jackpot.
Premiul Talion şi Premiul Talaz, cele două curse de trap de încălzire de la începutul zilei au fost câştigate de Romeo, respectiv de Nelstar şi Paxton, care au trecut cap-cap linia de sosire.
Ziua a marcat şi o premieră absolută pe Hipodromul Ploieşti: cinci curse de ogari – câştigate de A Best Bolt, Sadam, Taughboy Ella, Kingdom Kite şi R-Candy Black Runner.
Viceprimarul Cristian Ganea, un susţinător înfocat al hipismului, a fost, de asemenea, prezent în tribune. După încheierea competiţiei, el a declarat: “Sezonul competiţional s-a încheiat cu o reuniune pe cinste. M-am bucurat să văd cum activitatea de pe hipodrom a crescut şi s-a diversificat de-a lungul anului: am avut curse de galop înscrise în calendarul internaţional, curse de trap, curse de ponei – şi acum curse de ogari. Ca ploieştean, nu pot decât să mă simt mândru.”
.
Cuvinte cheie:
Hipodromul Ploiesti Ştefan-Radu Oprea hipism trap Fortuna Gold